News

Povestea șocantă a unei femei care a fost declarată moartă de COVID-19, dar găsită în viață după aproape o lună. Cum explică medicii acest caz

26.04.2020 | 08:21
Povestea socanta a unei femei care a fost declarata moarta de COVID19 dar gasita in viata dupa aproape o luna Cum explica medicii acest caz
ADVERTISEMENT

O femeie care a fost declarată moartă din cauza coronavirusului a fost găsită în viață la aproape o lună după ce familia îi organizase funeraliile. Cazul șocant s-a petrecut într-un spital din oraşul Guayaquil, Ecuador.

Femeia declarată moartă, în viață după aproape o lună, în Ecuador

Alba Mauri este o femeie în vârstă de 74 de ani care a fost declarată moartă de cadrele medicale din Ecuador, pe 27 martie. Având în vedere că bătrâna „a murit” din cauza infecției cu coronavirus membrii familiei au luat decizia de a duce trupul neînsuflețit al femeii la crematoriu.

ADVERTISEMENT

Mare le-a fost mirarea când aproape o lună mai târziu familia acestei femei a fost anunțată că Alba Mauri este în viață. Se pare că în tot acest timp bătrâna s-a aflat în comă, iar joi, 23 aprilie, și-a revenit și le-a spus medicilor care este identitatea sa.

Identificarea de la distanță, prima „greșeală” făcută de medici?

Presa ecuadoriană scrie că familia bătrânei se bucură că a primit această veste frumoasă, însă își pune întrebări în legătură cu cenușa pe care au primit-o de la crematoriu și pe care o păstrează în casă.

ADVERTISEMENT

„Mi-a fost teamă să mă uit la faţa ei. Am stat la un metru şi jumătate distanţă. Avea aceeaşi culoare a părului şi nuanţă a pielii”, a declarat nepotul femeii, cel care a mers să identifice cadavrul la spital, informează Reuters.

Așadar, această distanțarea de la morgă se pare că a fost prima „greșeală” comisă de personalul medical. Reprezentanții spitalului din Ecuador și-au cerut scuze și au declarat că la momentul declarării decesului în unitatea medicală era haos fiind foarte mulți oameni infectați cu noul tip de coronavirus.

ADVERTISEMENT

„O ambulanță care avea un medic, un psihiatru și un asistent social au ajuns la mine. Și-au cerut scuze și mi-au spus că sora mea este în viață. Am fost în stare de șoc”, a povestit Aura Maruri, sora femeii de 74 de ani care a fost declarată moartă deși era în comă, în spital.

„Este o minune de la Dumnezeu ceea ce s-a întâmplat”, a mai spus sora bătrânei din Ecuador, potrivit sursei menționate anterior.

ADVERTISEMENT

Familia Albei Maruri nu a fost mulțumită de acest răspuns și se gândește serios să dea în judecată spitalul. Rudele femeii cer autorităților compensări financiare pentru această încurcătură. De asemenea, aceștia mai cer să li se deconteze banii cheltuiţi pentru funerarii, cât și banii pe care i-au dat la crematoriu.

Ecuadorul  înregistrează la ora actuală 23.000 de cazuri confirmate pozitiv la testul cu noul tip de coronavirus, în timp ce 576 de persoane și-au pierdut viața după ce au contactat acest virus.

 

ADVERTISEMENT
Tags: