Un fost fundaș extrem de promițător, cu meciuri la echipa națională de tineret, s-a retras din activitate la doar 25 de ani. De ce a luat această decizie și cu ce se ocupă în prezent jucătorul cu peste 100 de meciuri la activ în România și în străinătate.
În general, pentru majoritatea fotbaliștilor, vârful carierei este întâlnit undeva după vârsta de 25 – 27 de ani. Există și sportivi care, dintr-un motiv sau altul, decid să spună stop activității și să facă pasul către alte domenii.
Relativ recent, un fost fundaș cu meciuri la echipa națională de tineret, care părea să aibă o carieră promițătoare, s-a retras prematur din fotbal. Nu a luat decizia radicală din cauza unor probleme medicale, cum se întâmplă frecvent, ci din alte rațiuni. El are norocul de a provini dintr-o familie destul de potentă financiar. Astfel, acesta a ajuns la concluzia că mediul de business este calea spre succes, și nu fotbalul.
Îl găsim în acest caz ferici pe Constantin Dima. Nu demult, în 2024, tânărul a luat o decizie care atunci a surprins pe toată lumea. Pur și simplu nu a mai dorit să continue în fotbal și, după cum recunoaște, ”a luat-o de jos” într-un alt domeniu de activitate.
În scurta sa carieră fotbalistică, Dima a strâns peste 50 de meciuri pe prima scenă și alte câteva zeci în ligile inferioare. Format de Dinamo București, acesta a mai evoluat pentru Astra Giurgiu, Sepsi, UTA și Chindia. La echipele naționale, acesta se poate lăuda că a bifat toate grupele, de la U16 până la echipa națională de tineret U21.
În ciuda faptului că multă lume îi prevedea un viitor strălucit în fotbal, Dima a luat o decizie care a surprins. În 2024, după ce s-a consultat cu familia sa, a decis să este momentul să spună stop fotbalului și să deschidă o altă filă în viața sa profesională.
”Eu întotdeauna am avut un principiu foarte clar pe care m-am bazat, pe care l-am învățat de la tatăl meu. Acela că fotbalul nu este totul în viață! Și că trebuie să mă axez întotdeauna pe niște lucruri serioase, care îmi asigură în acest moment liniștea și fericirea. De când eram mic copil, el, personal, a avut această dorință ca eu să mă las de fotbal pentru a mă ocupa de business-urile pe care le are el”, spune fostul fotbalist, pentru gsp.ro.
Dima are un sfat extrem de important pentru tinerii care fac sport. Le transmite clar să nu renunțe la studii deoarece e foarte important să aibă habar și de alte lucruri pe lângă fotbal. ”Încerc să transmit prin acest interviu și faptul că tinerii trebuie să fie foarte atenți în momentul în care se apucă de un sport, să-și continue studiile, să învețe carte cât se poate de mult, pentru că este foarte importantă. Vedem în multe cazuri pe care le întâlnim sau auzim foști mari sportivi de performanță, din orice domeniu, că, după ce se lasă, au anumite probleme”, a mai declarat tânărul.
În 2020, în contextul pandemiei de COVID 19, FCSB avea lotul decimat de infectări și căuta jucători la alte echipe pentru un meci european. Și lui Constantin Dima i s-ar fi propus o ”ofertă” de moment. Jucătorul a refuzat însă. ”Eu, personal, nu mi-am dorit. Dani (n.r. Grahovac) nu și-a dorit nici el, dar ulterior a ajuns la FCSB”.
Același Dima a fost aproape și de o colaborare cu Gică Hagi, la Viitorul, actuala Farul Constanța. Chiar a ajuns la malul mării, dar spune că nu a avut răbdare. ”Eu la Hagi nu am avut răbdare să stau! Veneam după un sezon bun la Sepsi, iar în august am semnat cu Viitorul. În decembrie am și plecat! Nu am avut răbdare! La Astra am semnat imediat, după ce m-au cumpărat de la Viitorul”.
În prezent, la 26 de ani, fostul fundaș se ocupă de afacerile tatălui și este un actor important în zona HoReCa. Constantin Dima administrează un restaurant cu specific tradițional din Sectorul 2 al Capitalei. Admite că a preferat să înceapă de jos, de la ”firul ierbii” în domeniu.
”Să nu cumva să credeți că am început să dau ordine. Nu! Am început așa cum o face orice om sănătos la cap, la vase, la bar, la bucătărie, măturat… Lucrurile esențiale pentru a ști ceea ce înseamnă și cu se mănâncă diferite ramuri din acest business.”, a mai spus fostul fotbalist.
Întrebat despre viața de ”businessman”, de proprietar, fostul jucător spune că: ”nu eram chiar novice în acest domeniu, taică-meu a avut știința să mă pună să învăț tainele începutului de HoReCa. Încă mai am foarte multe lucruri de învățat, care este un domeniu foarte vast. Domeniul ospitalității este foarte greu. După cum spun oamenii din diverse business-uri, poate cel mai greu domeniu!
Pentru că trebuie să mulțumești omul. Și tu nu oferi un produs. Tu oferi un întreg. Primirea, așezarea la masă, luarea comenzii, servirea, prezența, amabilitatea și, nu în ultimul rând, plecarea. Este un cumul de factori pentru a-l face pe om să se simtă bine. Este o artă să-l faci să se întoarcă.