Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Povestea uluitoare a lui Imad Kassas, omul care a bătut FCSB și pe Gigi Becali: „Arabule, dă-mi mie echipa!”. Dezvăluiri de culise: „Face ședințe cu fiica și soția”. Exclusiv

Cine este Imad Kassas, omul care a bătut-o pe FCSB și l-a învins pe Gigi Becali. Află cum patronul lui Metaloglobus făcea ședințe cu soția și fiica despre viitorul echipei.
19.10.2025 | 11:18
Povestea uluitoare a lui Imad Kassas omul care a batut FCSB si pe Gigi Becali Arabule dami mie echipa Dezvaluiri de culise Face sedinte cu fiica si sotia Exclusiv
Cine este Imad Kassas, sirianul care a detonat bomba și a învins-o pe FCSB. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Imad Kassas este omul din spatele performanței lui Metaloglobus. Sâmbătă seară, echipa nou-promovată a produs una dintre cele mai surprize din ultimii ani și a învins campioana FCSB după o revenire de senzație, scor 2-1. Cine este Imad Kassas, finanțatorul lui Metaloglobus.

Uite cine sunt jucătorii care i-au bătut pe FCSB: „Își spălau echipamentul acasă!”

Metaloglobus a spart gheața și a obținut prima victorie de la promovarea în SuperLiga. Formația antrenată de Mihai Teja a învins-o pe FCSB, care dădea semne de revenire în campionat, scor 2-1. Gabi Safta, un apropiat al echipei din Pantelimon, a dat detalii incredibile despre jucătorii lui Metaloglobus.

ADVERTISEMENT

„Am văzut cum se joacă, am văzut atitudinea, văzându-i pe băieții aceștia care veneau la meciuri când i-am cunoscut eu cu tramvaiul și spălau singuri echipamentul, dar au strâns din dinți și au trecut peste toate. Mă întâlneam cu Caramalău pe Bd. Basarabia când mergea la antrenament și la meciuri, era în tramvai și uite unde au ajuns. Își luau echipamentul acasă și îl spălau. Erau echipă de Liga 3, când era Bogdan Vintilă antrenor. 

La asta mă gândeam când erau conduși dintr-un penalty făcut greșit de Irimia, de unul dintre frații gemeni care sunt formidabili. Dacă i-ați vedea cum îi salută pe toți. Și pe cel tare care tunde gazonul. La asta mă gândeam, unde au ajuns, să joace de la egal la egal cu campioana. Mă gândeam cât de frumos ar fi pentru ei, pentru președinte, pentru patron să câștige Metaloglobus. Îi cunosc de 10 ani, îi știu pe unde s-au antrenat, cum au jucat, de unde au plecat. Nu mai puteau să joace pe sintetic, un sintetic pe care îți rupeai gleznele”, a dezvăluit Gabi Safta, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Mesajul patronului de la Metaloglobus pentru Fanatik

La finalul surprizei de la Clinceni, Metaloglobus – FCSB 2-1, Imad Kassas a oferit o scurtă declarație pentru FANATIK, însă „a fugit” de presă. Finanțatorul nou-promovatei a transmis un mesaj în direct la FANATIK SUPERLIGA. Bun prieten cu Gigi Becali, Imad Kassas vrea ca declarațiile sale să nu fie interpretate.

ADVERTISEMENT

„Îmi aduc aminte, au fost la o repriză de play-off cu Rapid în pandemie, dar au avut 6 jucători accidentați. Mă gândeam și la patronul Imad Kassas. Îmi aduc aminte, când Gigi Becali a fost deposedat de Steaua l-a rugat să-i dea clubul, să îi dea Metaloglobus. Sunt foarte buni prieteni. I-a zis: ‘Arabule, dă-mi mie echipa că ți-o duc direct din Liga 1, ți-o promovez eu’. Nu a vrut să i-o dea, a rămas fidel principiului că vrea să facă fotbal, vrea performanță. Nu neapărat performanță, dar avea plăcere. El a jucat fotbal în tinerețe, când era la el în țară. A avut această șansă să facă bani. 

Mohamad Imad Kassas a jucat fotbal, am văzut poze cu el când era tânăr și juca fotbal, undeva pe un maidan la el în țară, în Siria. Îi place fotbalul pentru că altfel nu ar fi această nebunie. Să dai bani din familie. 

ADVERTISEMENT

După meciuri, când se făcea performanță la Liga a 3-a sau apoi la Liga 2 sau când nu se făcea performanță familia participa la ședință. Doamna Kassas, fata lui Imad și cu Imad. O familie singură a bătut cea mai mare echipă din România”, a mai spus Gabi Safta.

Imad Kassas, bun prieten cu Gigi Becali. Ce relație au cei doi patroni din fotbalul românesc

Imad Kassas este singurul cu banii din spatele echipei Metaloglobus. Patronul sirian este extrem de pasionat de fotbal și are o relație bună de prietenie cu Gigi Becali. „Imad Kassas este singur în spatele echipei. Făcea ședințe pe vremuri, iar Metaloglobus e o mare pasiune a familiei. Fata lui este căsătorită. Erau banii familiei, se discuta dacă e cazul să facă investiție. Mereu, Imad Kassas a spus: ‘facem, dăm pentru băieți’. 

Imad Kassas mi-a spus să transmit următorul lucru în direct astăzi, știa că intru. Îți mărturisesc că eu l-am scos din stadion aseară. M-a întrebat: ‘unde e presa, hai, repede să plecăm’. Orice ar fi spus Imad Kassas, ținând cont că e foarte bun prieten cu Gigi Becali, s-ar fi interpretat. Orice cuvânt. Și ce n-ar fi spus s-ar fi interpretat. 

‘Gabi, nu vreau, pentru că orice aș spune s-ar interpreta și ce n-aș spune. Au apărut lucruri pe care nu le-am zis și au deranjat. Am o relație de prietenie cu Gigi Becali’. Îmi aduc aminte în campanie, când Gigi Becali a vrut să fie președintele României. L-a ajutat, au fost împreună pe zona Moldova. ‘Eu sunt patron, eu vreau să fiu patron, așa cum îi vedeți voi în străinătate.

Eu n-am treabă, stau în lojă. Eu plătesc ceea ce trebuie să plătesc. Dacă pot plătesc, dacă nu îi rog să mă înțeleagă. Eu sunt pe ultimul loc, cum pot să vorbesc eu de pe ultimul loc. Cum pot să vorbesc de pe ultimul loc, când eu vreau să fiu patron și atât’. Asta mi-a cerut să comunic presei, de aceea nu vorbește și și-a cerut scuze.

Când Gigi Becali a fost deposedat de Steaua l-a sunat să-i dea echipa. Nu i-a dat-o. Ulterior, pentru că Imad Kassas și-a dorit să facă bine pentru acei băieți, a negociat cu Sportul Studențesc. S-a dus la regretatul Mac Popescu. S-au întâlnit să preia. Mac Popescu a fost de acord, mai depinde și de altcineva și nu a reușit. A vrut să preia baza, Sportul Studențesc. Să o facă frumoasă și să o readucă în fotbal. N-a reușit, dar a ajuns în Liga 1”, au fost dezvăluirile lui Gabi Safta.

Spaniolul Damia Sabater a bătut pe FCSB și cu Inter Escaldes, și cu Metaloglobus!

Gabi Safta a mărturisit că unul dintre jucătorii pe care Metaloglobuz este Damia Sabater, mijlocașul venit de la Inter Escaldes, fosta adversară a FCSB-ului din preliminariile UEFA Champions League.

„Sabater, despre care Vlădoiu spunea după meciul direct: ‘Bă, unde l-ați găsit pe jucătorul cu număr 5 că ne-a rupt. Ce pase între linii, ce fotbalist, ce tehnică, ce siguranță’. Sabater a venit de la Inter Escaldes din Andorra.

Era al treilea jucător din lot. De primii doi jucători nu s-a putut atinge Metaloglobus pentru că erau bine plătiți în Andorra. L-au luat pe al treilea și a acceptat să vină chiar înaintea meciului cu FCSB”.

Medie salarială de 3.000 de euro și buget surpriză pentru Metaloglobus

Media salarială de la Metaloglobus e învârte în jurul sumei de 3.000 de euro. Totodată, formația lui Imad Kassas nu are un buget stabilit. „El este un jucător de top, uluiește pe toată lumea. Datorită lui Metaloglobus a dominat-o pe Dinamo. Primii doi nu au venit pentru că aveau 20.000 și nu s-au putut lipi de ei, cred că mult sub 20.000.

Am făcut calcule, dacă trei jucători de la FCSB adună 75.000 de euro și trei jucători cu 75.000 au peste tot salariul lotului lui Metaloglobus, înseamnă că undeva la 60.000 de euro ar fi tot salariul lotului lui Metaloglobus. 

Metaloglobus are medie de 3.000 de salariu pe jucător. Da, poate unul mai mult, unul mai puțin. Metaloglobus nu are buget. Dacă e nevoie ca ei să dea mai mult pentru a achiziționa ceva și pot să facă asta vor face. Nu e un buget anunțat. Bugetul ar putea include și copiii și juniorii, dar v-am spus cum stă Metaloglobus ca lot cu aproximație”, a dezvăluit Gabi Safta.

Cine este Imad Kassas, omul din spatele echipei Metaloglobus

Tags: