Fotbal intern

Play-off DEGEABA! De ce formatul actual din Casa Pariurilor Liga 1 este inutil şi predictibil. ANALIZĂ FANATIK

24.02.2020 | 19:01
Playoff DEGEABA De ce formatul actual din Casa Pariurilor Liga 1 este inutil si predictibil ANALIZA FANATIK
ADVERTISEMENT

Sistemul cu play-off, aflat în 2019-2020 la a 5-a ediție în Liga 1, oferă doar iluzia unei relansări a luptei pentru titlu și pentru locurile de Europa League. Statistica ne arată că, în realitate, formula este inutilă și predictibilă dintr-un motiv cât se poate de banal: echipele mai bune în primele 7 luni ale sezonului vor fi mai bune și în ultimele două. Pe baza acestei reguli simple și vechi de când lumea în fotbal – conform căreia cel mai bun câștigă – și a datelor din precedentele patru ediții ale Ligii 1 se pot face, foarte ușor, și predicții pentru play-off-ul acesta. Sunt șanse uriașe ca liderul actual, CFR Cluj, să câștige la pas titlul și în acest sezon. Există unele posibilități ca următoarele clasate să schimbe între ele câteva poziții, dar acest lucru nu va influența soarta titlului. Mai degrabă Astra, Gaz Metan Mediaș și Botoșani vor fi carne de tun pentru celelalte trei participante la play-off.

Și mai interesant este că, dacă punem unele lângă altele clasamentul în sistemul actual, de play-off cu puncte înjumătățite după 26 de etape, și clasamentul normal, fără pierderi de puncte, vedem că ierarhia este similară – cu o singură excepție în 4 ediții.

ADVERTISEMENT

Practic, noul sistem, implementat începând cu ediția 2015-2016 și care, potrivit contractului actual, va mai dura cel puțin până în ediția 2023-2024, nu schimbă nimic și ajută, în principal, televiziunile.

În schimb, acest format are câteva inconveniente majore, conform statisticii de până acum.

Ediția 2015-2016: singura în care s-a schimbat ocupanta locului 2 pe parcursul play-off-ului. Două echipe n-au contat

În sezonul 2015-2016, Astra a câștigat titlul cu 5 puncte avans, după ce câștigase și sezonul regulat. Unele permutări s-au produs între locurile 2-5, în cele 10 etape din play-off, dar numai din cauza unor circumstanțe deosebite. Dinamo a terminat pe locul 2 primele 26 de etape, dar lipsa unui obiectiv concret (echipa era în insolvență și nu putea participa în cupele europene indiferent de locul ocupat) a făcut ca, în play-off, să-și piardă determinarea, coborând finalmente pe locul 4. FCSB, determinată să prindă măcar Europa League, s-a zbătut și a urcat de pe locul 5 în sezonul regulat până pe locul 2 la finalul play-off-ului. Identitatea câștigătoarei titlului n-a fost nicio clipă pusă la îndoială în ultima fază a campionatului. Două echipe au făcut figurație – Viitorul (6 puncte) și Târgu Mureș (3 puncte) n-au mai jucat nimic după ce s-au văzut cu sacii în căruță odată cu intrarea în play-off.

ADVERTISEMENT

Clasamentul real, fără puncte înjumătățite, arată că principala nedreptățită a fost Dinamo, echipă care ar fi trebuit să termine pe locul 2, la mare distanță de FCSB. În rest, cam aceeași situație: Astra ar fi luat titlul oricum, Viitorul și Târgu Mureș tot la distanță uriașă de primele 4 ar fi terminat.

Ediția 2016-2017: Viitorul lua oricum titlul. După intrarea în play-off, două echipe au făcut figurație

În sezonul 2016-2017, Viitorul a câștigat sezonul regulat cu 4 puncte avans față de FCSB. A câștigat, până la urmă, și play-off-ul, după înjumătățirea punctajului. Tot ce a putut să facă echipa lui Becali a fost să obțină un finiș “la fotografie”. Câteva schimburi de locuri s-au petrecut în zona pozițiilor 3-6. Dinamo a făcut schimb cu Astra, în cele 10 etape din play-off, iar Craiova – cu CFR.

ADVERTISEMENT

Și în acest sezon am avut două echipe care, după intrarea în faza a doua a competiției, “s-au tăiat”: din 30 posibile, Craiova a mai luat doar 9 puncte, iar Astra – 5.

Clasamentul real, comparat cu cel din play-off-ul cu punctaj înjumătățit, este identic. Viitorul ar fi câștigat campionatul și în formula aceasta, dar cu două puncte avans. “Ruptura” între podium și următoarele 3 clasate ar fi existat oricum.

ADVERTISEMENT

Ediția 2017-2018: ordinea primelor 6 clasate de la finalul sezonului regulat s-a păstrat după play-off și ar fi fost aceeași dacă nu se înjumătățeau punctele

În sezonul 2017-2018, situația este și mai banală. Ordinea primelor 6 clasate de la sfârșitul campionatului regulat se păstrează după play-off și ar fi fost aceeași chiar dacă nu se înjumătățeau punctele. CFR s-ar fi impus oricum în fața FCSB, iar celelalte echipe n-ar fi reușit să intre în lupta pentru titlu indiferent de situație.

Și în acest al treilea sezon avem o echipă carne de tun – Poli Iași, care a reușit doar 4 puncte în cele 10 etape ale play-off-ului. Ambițiile moldovenilor s-au încheiat odată cu intrarea nesperată în această fază. Fără obiectiv, lipsiți de grijile retrogradării, cei de la Poli Iași au jucat doar când și cum au vrut, ceea ce a dăunat competiției.

Ediția 2018-2019: CFR a câștigat fără emoții, Sepsi a stabilit recordul negativ de figurație în play-off

Sezonul 2018-2019 a fost câștigat din nou, fără emoții, de CFR Cluj. Ardelenii au terminat primele 26 de etape cu 5 puncte avans. După înjumătățirea punctelor, au rămas cu două în fața FCSB. Play-off-ul s-a terminat cu același ecart, deși s-au jucat 10 etape și oamenii lui Becali au făcut eforturi, nu au putut micșora distanța de lider. În rest, au fost doar câteva foarte mici modificări la clasamentul locurilor 3-5. Față de primele 26 de etape, Viitorul a reușit să urce de pe 5 pe 3 după play-off, în timp ce Craiova și Astra au coborât, fiecare, câte o poziție.

Clasamentul real, fără punctaj înjumătățit, ar fi arătat la fel cu cel din sistemul în vigoare. CFR ar fi luat titlul cu 5 puncte avans (tot atâtea câte avea după 26 de etape).
În acest al patrulea sezon cu noul format avem două formații (adică o treime din numărul participantelor la play-off) care au făcut figurație: Astra (6 puncte câștigate) și Sepsi Sf. Gheorghe (un singur punct – record negativ absolut).

Ediția 2019-2020: liderul intră în play-off cu cel mai mare avantaj de până acum. Cine va avea rolul sacului de box?

În play-off-ul celui de-al cincilea sezon intrăm cu cel mai mare avantaj consemnat, până acum, între locul 1 și locul 2. CFR a terminat primele 26 de etape cu 6 puncte peste Craiova, ocupanta poziției secunde. Chiar și după înjumătățire, clujenii rămân cu 3 puncte avans față de olteni și 4 peste FCSB. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, avantajul maxim avut de lider la startul play-off-ului a fost, până acum, de două puncte.

În condițiile în care CFR s-a arătat net superioară următoarelor două clasate în sezonul regulat (2-0 și 2-0 cu Craiova, 0-0 și 1-0 cu FCSB), care n-au reușit să-i dea niciun gol și i-au luat doar un punct în 4 meciuri, e greu de crezut că play-off-ul poate aduce schimbări radicale de situație. Mai ales dacă adăugăm că ardelenii au câștigat detașat sezonul regulat în condițiile în care și-au consumat forțele și pe frontul Europa League (cu rezultate foarte bune, dealtfel). Este destul de probabil ca, în curând, CFR să-și încheie epopeea europeană, ceea ce înseamnă că va putea să se concentreze 100% pe play-off – motiv pentru care e de așteptat ca diferența între echipa lui Dan Petrescu și restul formațiilor să fie, la final, consistentă.

Aflată în mare pierdere de viteză și măcinată de probleme financiare, e posibil ca Astra să fie echipa care face figurație în acest play-off. Dar la acest titlu nedorit mai pot candida Gaz Metan și Botoșani, după sindromul echipei mici conturat în edițiile precedente. Cele două formații au reușit calificarea în premieră în play-off, atingându-și în acest moment obiectivul. Aflate în situații similare, Târgu Mureș, Iași și Sepsi s-au înmuiat anii trecuți, fiind ciuca bătăilor în ultima parte a Ligii 1.

ADVERTISEMENT