Era 1982, primăvara, Florin Halagian antrenor, iar Victor Pițurcă jucător la FC Olt Scornicești. Atmosferă încărcată de rivalități, ambiții și o pasiune uriașă pentru joc. Pe lângă antrenamentele dure și meciurile oficiale, jucătorii obișnuiau să-și omoare timpul liber cu diverse activități recreative, una dintre cele mai populare fiind jocul de rummy
Episodul i-a avut ca martori pe mai mulți dintre fotbaliștii echipei oltene și s-a petrecut în cantonamentul dinaintea unui meci important de campionat. Recunoscut drept un foarte bun practicant al jocurilor de noroc, fostul selecționer Victor Pițurcă a făcut multe „victime” printre colegii echipelor la care a jucat. Și nu numai…
Avea un talent aparte de a citi adversarii și o răbdare ieșită din comun, ceea ce îl făceau extrem de greu de învins. Regretatul Florin Halagian, unul dintre cei mai carismatici și vulcanici antrenori ai vremii, a simțit și el, pe propria piele, abilitatea lui „Piți”.
Era returul campionatului 1981-1982, iar cei de la FC Olt se aflau în cantonament înaintea unei deplasări dificile. Așa cum se întâmpla adesea, pentru a-și mai „omorî” timpul, fotbaliștii se așezaseră seara la masă, la un joc de rummy. Era un obicei destul de răspândit: după cină, mesele erau curățate rapid, iar piesele de rummy apăreau „la joc” ca prin minune.
Halagian fixase stingerea la ora 22:00, dorind ca băieții să fie odihniți pentru antrenamentele din ziua următoare. Numai că, prinși de febra jocului, ora respectivă i-a prins pe jucători cu pietrele încă pe tablă, neîmpăcați cu gândul de a întrerupe un meci strâns.
Fix la ora 22:00 a apărut Halagian, intrând energic în sală: „Băi, am spus la 10 stingerea. Voi ce faceți aici?”. Unul dintre fotbaliști, cu o mină vinovată, a încercat să dreagă busuiocul: „Gata, bre, terminăm jocul ăsta și strângem”. Antrenorul, însă, a rămas privind scena din fața sa: teancurile de bani strânse în dreptul fiecărui jucător și, mai ales, mormanul consistent de bancnote adunat în dreptul lui Pițurcă.
În acel moment, Halagian – băiat de București, uns cu toate alifiile, șiret și cu simțul onoarei – i s-a adresat din senin lui Pițurcă: „Auzi, mă, dacă ești așa șmecher, hai să jucăm unu la unu!”. Toți au amuțit brusc. Nimeni nu se așteptase ca antrenorul să provoace pe față cel mai abil jucător al serii. Atmosfera devenise brusc tensionată. Pițurcă, fără să stea prea mult pe gânduri, i-a răspuns pe același ton degajat: „Jucăm, bre, de ce nu?”.
Au fixat ca timp de joc o oră și s-au așezat de o parte și de alta a mesei, sub privirile încordate ale colegilor. Miza era una considerabilă pentru fiecare mână, ceea ce făcea ca tensiunea să crească exponențial de la o mutare la alta. Ceilalți fotbaliști s-au strâns în jurul mesei, urmărind fiecare mișcare cu sufletul la gură.
Timp de 60 de minute, Pițurcă a demonstrat de ce avea reputația de maestru al jocurilor de noroc. Nu a pierdut nici măcar o rundă. Fiecare victorie era însoțită de un zâmbet discret, în timp ce Halagian devenea din ce în ce mai agitat. La finalul celor 60 de minute, antrenorul, roșu de furie și copleșit de pierderi, s-a ridicat brusc de la masă, a luat pătura pe care erau împrăștiate pietrele și tabla de joc și a aruncat-o cât colo, trântind-o de podea.
„Gata, toată lumea la culcare!”, a tunat el, hotărât să pună capăt spectacolului. „Stai, bre, că ai să-mi dai 10.000 de lei!”, i-a replicat Pițurcă cu un aer amuzat, știind că îl pusese pe antrenor într-o poziție ingrată. „N-am să-ți dau nimic, mă!”, a răbufnit Halagian. „Ai uitat când eram la FC Argeș și ți-am dat zece mii să vii la Pitești, iar tu n-ai mai venit? Suntem pace!”.
Episodul petrecut atunci confirmă încă o dată ceea ce mulți dintre coechipierii lui Piți spuneau despre el: că Victor Pițurcă nu joacă doar de dragul distracției, ci întotdeauna cu scopul clar de a câștiga. Această mentalitate de învingător, cultivată atât în jocurile de noroc, cât și pe terenul de fotbal, avea să-l însoțească pe tot parcursul carierei sale, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Această poveste a rămas peste ani una dintre cele mai savuroase amintiri ale vremurilor de altădată, când spiritul de competiție nu se oprea nici măcar după fluierul final al meciului.
Florin Halagian deține recordul de meciuri în prima ligă ca antrenor: 898, cu 441 de victorii, 189 de egaluri, 267 de înfrângeri, golaveraj 1407-987. A condus echipe pe care le-a antrenat în 44 de meciuri din cupele europene, fiind pe locul 4 într-o asemenea ierarhie la nivel național.
Unul dintre „sfaturile” celebre ale lui Florin Halagian, ca antrenor, a fost: „Focu’ la ei!”. „Armeanul” a explicat ce voia să spună: „Aceasta este o expresie pe care am inventat-o pentru a le transmite jucătorilor de pe teren că mingea e bine să fie în jumătatea de teren a adversarului, chiar dacă avem posesia sau nu, le-am spus că e mai bine să jucăm acolo. Să aibă ei o grijă, nu noi”.