Sport

Povești incredibile din fotbalul rusesc. Bratu: „Mergeam cu Volga de-aia veche. Iar Bistrița era frumoasă la ce am găsit acolo”. În ce blat a jucat!

La SUFLET DE RAPIDIST, Marius Bratu a dezvăluit câteva povești incredibile din fotbalul rusesc de pe vremea când juca la Uralan.
11.06.2024 | 08:00
Povesti incredibile din fotbalul rusesc Bratu Mergeam cu Volga deaia veche Iar Bistrita era frumoasa la ce am gasit acolo In ce blat a jucat
Marius Bratu, despre perioada din Rusia și salariul uriaș pe care l-a avut în liga a doua. Sursa Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Fostul portar al giuleștenilor a evoluat timp de 2 ani la Uralan Elista, la începutul anilor 2000. Marius Bratu a strâns și o serie de povești interesante din fotbalul rusesc pe care vrea să le publice și în cartea sa.

Marius Bratu, povești incredibile din fotbalul rusesc

În seria de povești incredibile din fotbalul rusesc, Marius Bratu a mărturisit că la echipa din liga secundă câștiga lunar bani cât să își cumpere o garsonieră în București. Fostul jucător al Rapidului a mai dezvăluit că orășelul în care a locuit nu era foarte dezvoltat, însă clubul avea condiții de top la baza de antrenament.

ADVERTISEMENT

Pe lângă acest lucru, Bratu a explicat și motivul pentru care a ales să meargă în Rusia, dar și că ar fi vrut să se întoarcă acolo până să înceapă conflictul politic cu Ucraina.

“Din punct de vedere financiar și ca experiență a fost un pas înainte pasul la Uralan. Am văzut toată Rusia. Am jucat în liga a 2-a și am promovat în prima ligă. Am aterizat cu avionul în locuri în care nici măcar nu era pistă de avion, pe câmp direct. 

ADVERTISEMENT

Financiar a fost mult peste România. În 2000-2001 aveam salariu 5000 de dolari pe lună și jucam la fiecare meci pe 3000 de dolari, în Rusia zic. Erau bani foarte mulți în contextul în care o garsonieră bună pe Calea Călărași era undeva la 7000-8000 de dolari. Eu dintr-o primă și un salariu luam o garsonieră.

În Rusia am luat bani și la semnătură, după am mai luat și când mi-am atins obiectivul. Eu când am plecat îmi cumpărasem casa în care stau acum. Vândusem eu ce aveam și trebuia să mai dau 30% diferența din casă. Mentalitate de român, mă duc să îmi achit casa și după aceea mă întorc înapoi“.

ADVERTISEMENT

“Mergeam cu Volga de-aia veche. Iar Bistrița era frumoasă la ce am găsit acolo”

“Când am ajuns noaptea la Moscova și după am fost la Elista și am văzut în ce comună stăm… deci Bistrița era frumoasă. Era foarte urât. Am ajuns iarna și bătea un vânt. E un oraș mai în Sud, aproape de Cecenia.

O sunam pe soția mea ‘Au băgat banii în cont? Dacă nu, îmi iau bilet și mă întorc’. După aceea am zis că stau 6 luni, îmi achit casa, pun ceva și pe dreapta. Când a început campionatul și am văzut pe ce bani jucăm am zis ‘E de stat pe aici’.

ADVERTISEMENT

Erau condiții foarte bune la echipă. Era o infrastructură de top. Terenurile erau impecabile. Orășelele astea au probleme față de cele orașele mari. Mergeam cu taxiul și era o Volga de-aia veche. A fost o experiență de viață. Erau și minusuri, dar și lucruri bune. Era 1,20 de dolari un minut la telefon ca să vorbesc în țară. A fost o experiență bună, benefică și mai ales din punct de vedere financiar a fost foarte bine. 

Mi-am dorit să mă întorc acolo până să înceapă nebunia asta cu ei și Ucraina. Era visul meu. Am avut o ofertă ca antrenor principal la liga a 2-a, dar nu a fost concretă. Eu voiam să îl iau pe Mihai Teja, dar a picat, a povestit Marius Bratu la SUFLET DE RAPIDIST.

“La Astra am câștigat cel mai mult în România, îmi era rușine să plec cu pachetul de bani”

“Cel mai mare salariu în România l-am avut la Ploiești, la Astra. M-am întors atunci și am scăpat de retrogradare, am jucat semi-finală de Cupa României cu Dinamo.

Am pierdut șansa de a juca finala, Dinamo și-a salvat sezonul, pentru că veneau după 7 înfrângeri. Am pierdut șansa de a juca finala, dar a făcut un sezon de excepție cu Astra.

În iarnă când am venit eram pe ultimul loc și am terminat undeva pe locul 5. În România nu am luat bani mai mulți ca atunci. Îmi era rușine să plec cu pachetul acela de bani de la stadion. Noi jucătorii strângeam bani și dădeam la angajați.

Titularii dădeau mai mult, iar ceilalți mai puțin. După ce făceam asta, mă duceam personal și le mai dădeam la fiecare câte ceva. Îmi era rușine să plec cu atâția bani acasă”, a mai spus fostul portar de la Rapid.

Marius Bratu, despre blatul în care a jucat în Rusia: “Ne-au dat 3000 de dolari”

“Mă gândesc să scriu o carte. Am multe amintiri frumoase. Și bune și rele, de toate. Nu o să vorbesc despre blaturi. În Rusia erau blaturi. Țin minte că am jucat într-unul. Era o echipă pe lângă Munții Urali. Am jucat pe o vreme în care ningea foarte mult. Aveau un sistem de dezgheț pe sub gazon. Era gazon, apă și zăpadă. Ningea și bătea un vând de te termina.

Mai erau 2-3 etape și aveau șanse să se salveze. Trebuiau să câștige gazdele ca să nu aibă probleme, matematic, cu retrogradarea. Au venit, au luat decizia. Eu fiind român, nu aveam un cuvânt de spus. Doar mi-a zis căpitanul echipei ‘Marius, vezi că trebuie să câștige ei’.

Ne-a dat prima noastră de victorie, cei 3000 de dolari. Am jucat prima repriză pe bune, ne-au și dat gol în prima repriză și după ne-au bătut 3-1. Aia a fost. Așa se practica. Mai sunt, dar nu vreau să mai vorbesc”, mărturisit Bratu la SUFLET DE RAPIDIST.

Marius Bratu, despre perioada din Rusia și salariul uriaș pe care l-a avut în liga a doua

ADVERTISEMENT
Tags: