News

Poveștile tragice au acum final fericit: Comunități salvate de calamități, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții

Comunități afectate de calamități, salvate cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții.
Autor: Claudiu Ilie | 21.05.2021 | 13:06
Poveștile tragice au acum final fericit: Comunități salvate de calamități, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții
Comunități afectate de calamități, salvate cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții

Inundațiile, alunecările de teren, prăbușirea malurilor râurilor sau cutremurele afectează mii de oameni și comunități care devin victime fără a se putea apăra de furia naturii. Pentru refacerea terenurilor, a caselor, drumurilor, podurilor și podețelor afectate de calamitate este nevoie de investiții substanțiale, iar lucrările trebuie să fie făcute în timp cât mai scurt, pentru a nu genera pierderi economice majore sau chiar pierderi de vieți omenești.

Cel mai important ajutor pentru comunitățile afectate de astfel de calamități vine din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții SA (CNI), care derulează proiecte de reabilitare, prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul „Lucrări în primă urgență”.

Povestea tragică a zeci de familii evacuate anul trecut, la Azuga, după o alunecare de teren, se va termina cu bine, anul acesta, după intervenția rapidă a CNI. Data de 10 aprilie 2020 nu va fi uitată prea ușor de cele 125 de persoane care au rămas fără case, după ce, pe strada Umbroasă, din localitatea montană Azuga, a căzut o bucată din munte… A alunecat o suprafață enormă, de 10 hectare de teren împădurit, de pe Versantul Sorica, foarte aproape de zona locuită, pe malul stâng al pârâului Azuga. Pământul a barat cursul pârâului Azuga, formând un lac de acumulare, iar 30 de case, 30 de anexe gospodărești și beciuri au fost inundate.

Locuințele au fost evacuate preventiv, pentru a nu se produce o tragedie, deoarece experții au constatat că există posibilitatea ca alunecarea să avanseze către casele oamenilor. După numai o săptămână, inevitabilul s-a produs: o altă alunecare de teren a afectat localitatea montană. Iar tragedia se poate repeta oricând, la poalele muntelui, dacă nu se face o consolidare adecvată.

Efectele sunt atenuate, pagubele sunt reduse

Problema alunecărilor de teren de la poalele muntelui se va rezolva, în cel mai scurt timp, cu ajutorul CNI. Au început deja, de anul trecut, lucrările de protecție și regularizare a malurilor pârâului Azuga, în zona de surpare și alunecare masivă a versantului stâng Sorica, adiacent zonei locuite Umbroasa. Contractul pentru lucrările de regularizare a albiei râului a fost semnat în luna iunie 2020, la foarte scurt timp după producerea calamității, proiectul urmând să fie finalizat la un an de la producerea alunecării de teren.

Subprogramul „Lucrări în primă urgență” a fost conceput pentru acest tip de intervenție rapidă în caz de calamități, pentru a reduce cât mai mult pagubele, prin prevenirea și atenuarea efectelor calamităților naturale – cutremure, inundații, alunecări de teren, tasări sau prăbușiri de teren. În cadrul aceluiași program se poate realiza și reconstrucția imobilelor afectate de aceste calamități, până la reparații capitale. Investițiile din acest program au început în anul 2012, iar până la sfârșitul anului 2020 au fost finalizate 177 de obiective, cu o valoare totală de aproape 310 milioane de lei. Anul acesta au mai fost finalizate alte 7 obiective, cu o investiție totală de peste 21 de milioane de lei, în județele afectate recent de calamități: Gorj, Iași, Suceava și Vaslui.

Fără posibilitățile de investiții prin Subprogramul „Lucrări în primă urgență”, derulat de CNI, zeci sau chiar sute de localități din aceste județe ar fi putut rămâne izolate, doar în primele luni ale anului 2021. În satul Berlești, din județul Gorj, s-a construit un pod, în valoare de 890.550 de lei, iar în comuna Bustuchin, din același județ, s-au consolidat terasamente pe Drumul Comunal 31, în zona Valea Pojarului, proiectul având valoarea de 2.471.711 lei.

În județul Iași s-a reabilitat infrastructura rutieră afectată de viituri în comunele Probota (4.343.614 lei) și Răchiteni (4.297.997 lei). Și în județul Suceava au fost reabilitate drumuri comunale și podețe afectate de inundațiile din iunie-iulie 2018, în comuna Horodniceni (3.992.060 lei), iar în comuna Putna, cu o investiție de  2.197.500 de lei s-a construit un zid de sprijin pentru punerea în siguranță a Centrului social de recuperare și îngrijire Sfântul Nectarie. Cu o investiție de 3.154.763 de lei au fost reabilitate și strazile degradate de calamități în comuna Dodești din județul Vaslui.

Zeci de lucrări contractate pentru anul acesta

Alte 78 de obiective de investiție vor salva vieți și comunități, în perioada următoare, prin Subprogramul „Lucrări în primă urgență”, fiind deja semnate contracte pentru lucrări de reabilitare cu o valoare totală de peste 352,48 milioane de lei, anul acesta. În județul Botoșani, CNI va derula proiecte de peste 30 de milioane de lei pentru consolidarea unor versanți, la Dumeni Havârna și Roma-Nicșeni, dar și pentru modernizarea porțiunilor de drum din aceleași zone afectate de calamități, pe Drumurile Județene 293 și 296.

De asemenea, vor fi reabilitate drumurile afectate de pagubele produse de inundații în comuna Ciortești, din județul Iași, proiectul ridicându-se la 1.001.921 lei. Se va construi și un sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale la Valea Tulburea, prin amenajarea văii de scurgere și amenajarea unor șanțuri și podețe, proiect în valoare de peste 11 milioane de lei.

Și județul Suceava va beneficia de o investiție de peste 30 de milioane de lei, în trei proiecte pentru reabilitarea drumurilor comunale de la Calafindești, a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii din comuna Forăşti și reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din anul 2019, din comuna Moara. Lucrări importante de construire și reabilitare a mai multor poduri și podețe se fac, în această perioadă, în județele Arad, Caraș Severin, Maramureș și Teleorman, iar investițiile vor continua.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE