Fotbal international

Poză istorică în Ajax-Juventus. Cine sunt copiii de lângă Buffon și Marchisio

20.04.2019 | 13:44
ajax - juventus, calificare extraordinară pentru olandezi

O poză istorică a apărut zilele acestea pe rețelele de socializare, cu o legătură uriașă asupra recentului meci din sferturile de finală ale Champions League dintre Ajax și Juventus, mai precis asupra primei manșe, disputate pe Johan Cruyff Arena din Amsterdam. O fotografie ca un arc peste timp, cu profunde implicații asupra deznodământului sfertului de finală jucat acum.

Poză istorică în Ajax – Juventus de acum nouă ani

Îi vedem în imagine pe legendarul portar Gigi Buffon și alături de el pe Claudio Marchisio, cu puține momente înainte de a începe partida din 16-imile Europa League de la Amsterdam, din 18 februarie 2010. Juventus avea să câștige acel meci cu scorul de 2-1. În fața celor doi jucători ai bianconerilor se află doi copii din echipa lui Ajax.

Cei doi copii nu sunt alții decât portarul Andre Onana, cel din fața lui Buffon și fundașul central Mathijs de Ligt, adică omul care a îngropat la Torino speranțele lui Juve și ale lui Cristiano Ronaldo de a câștiga Champions League. Goalkeeperul de culoare avea pe atunci 14 ani, iar fundașul pentru care se bate acum jumătate de Europă doar 10 ani.

ajax - juventus în februarie 2010. De Ligt și Onana lângă Buffon și Marchisio
ajax – juventus în februarie 2010. De Ligt și Onana lângă Buffon și Marchisio

Cota lui Mathijs de Ligt a explodat

Cei doi au fost elemente cheie atât în succesul de la Torino cu 2-1, după 1-1 la Asterdam, dar și pe ansamblul celor două manșe. Mathijs de Ligt este considerat, deși are numai 19 ani, unul dintre cei mai buni jucători defensivi din lume la acest. Andre Onana și-a căpătat reputația de a fi unul dintre cei mai buni portari din lume la pararea loviturilor de la 11 metri.

Mathijs de Ligt se află și pe lista lui Juventus pentru întărirea lotului în vară, însă, după performanțele din ultima vreme, prețul olandezului a ajuns la 100 de milioane euro și poate crește în funcție de evoluțiile sale pe mai departe, în semifinalele Champions League și destul de posibil, în finala competiției. Barcelona a fost la un pas de a obține semnătura jucătorului, însă comisionul de 10 milioane euro cerut de agentul Mino Raiola i-a oprit pe catalani de la continuarea operațiunii.