PPC România transmite un anunț important pentru clienți. Reprezentanții fostului Enel spun că au în plan să introducă o serie de noi măsuri, scopul fiind acela de a îmbunătăți relația cu clienții.
Compania de energie dorește să aducă îmbunătățiri website-ului său, iar în acest sens apelează la clienți, arată idevice.ro. PPC România transmite că va ține cont de părerile și sugestiile consumatorilor, pentru a pune în practică schimbările.
În implementarea noilor proiecte, compania din sectorul energiei ține cont de feedback-ul clienților. În acest context, în 2024, PPC a lansat campania #EnergiePentruOrice.
Recent, PPC România a lansat o nouă secțiune pe site-ul companiei. Prin intermediul acesteia, clienții pot obține cele mai noi informații cu privire la index, dar și alte detalii referitoare la ultimele noutăți din sectorul energiei.
De asemenea, gigantul din energie recomandă clienților săi să răspundă la un scurt sondaj online, odată ce intră pe website. Sunt necesare doar câteva minute pentru a răspunde la întrebări.
Consumatorii pot oferi detalii în legătură cu experiența lor în calitate de clienți ai PPC România. În acest fel, românii pot contribui activ la procesul de transformare al platformei, pentru „conturarea viitorului serviciilor digitale”.
„Suntem conștienți că fiecare sugestie primită ne ajută să ne îmbunătățim serviciile. Părerea dumneavoastră contează enorm și ne inspiră să identificăm noi soluții pentru a vă oferi servicii smart în fiecare zi”, arată compania de energie din România.
PPC arată că anul trecut, peste 40.000 de clienți din România au oferit recomandări companiei. Foarte multe dintre acestea s-au dovedit utile, iar serviciile oferite au fost modernizate.
Printre acestea se numără introducerea plății cu cardul. Mai mult, multe dintre magazinele PPC România au creat zone special amenajate pentru copii, ca vizita familiilor în aceste locuri să fie o experiență plăcută.