Alegeri 2024

Predicţia lui Cristian Tudor Popescu: „O coaliție de guvernare nu este posibilă fără PSD. Vor fi negocieri extrem de dificile”

Cristian Tudor Popescu a analizat primele cifre ale exit-poll-ului. Partidul Social Democrat a primit majoritatea voturilor românilor.
02.12.2024 | 05:47
Predictia lui Cristian Tudor Popescu O coalitie de guvernare nu este posibila fara PSD Vor fi negocieri extrem de dificile
Cristian Tudor Popescu a analizat rezultatele exit-poll / sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ziaristul Cristian Tudor Popescu a analizat rezultatele exit-poll care scoate câștigător atât la Senat, cât și la Camera Deputaților Partidului Social Democrat. El consideră că urmează negocieri „extrem de dificile” pentru formarea viitorului Guvern al României.

Cristian Tudor Popescu a analizat cifrele alegerilor parlamentare

CTP consideră că trebuie așteptată numărătoarea efectivă pentru a fi siguri de rezultate, mai ales că, în trecut, au mai avut loc surprize.

ADVERTISEMENT

„Trebuie să așteptăm numărătoarea efectivă, pentru că au mai fost surprize, cum am văzut la turul I al prezidențialelor, dar, după părerea mea, nu vor fi diferențe esențiale în distribuția pe care am văzut-o, adică PSD, în jurul lui 25%, pe locul I, apoi AUR, în jurul lui 20%, PNL și USR, să vedem în ce ordine, iar, dincolo, Șoșoacă nu poate crește foarte mult, probabil că va intra în Parlament, să vedem dacă intră și POT-ul ăla. Un lucru important este că UDMR va intra în Parlament, după afirmațiile domnului Kelemen Hunor, care știe ce spune, și ăsta e un lucru important, că va fi un element de coaliție, eventual, pentru guvernare, UDMR”, a spus Cristian Tudor Popescu în cadrul unei emisiuni de pe B1 TV.

De asemenea, CTP consideră că partidele care au intrat în Parlament vor duce negocieri foarte dure în viitor pentru a forma un Guvern care să funcționeze în interesul românilor.

ADVERTISEMENT

„Situația, deci, în momentul ăsta, cu acest rezultat, nu putem spune decât că nu e rău. Acum nu este rău, dar în continuare lucrurile nu au cum să meargă spre bine. O coaliție de guvernare pro-europeană nu este posibilă fără PSD (…) și va fi aici determinant ce se va întâmpla la prezidențiale, pentru că PSD, dacă va ieși Călin Georgescu Președinte, atunci o să vedem o basculare a PSD și PSD-AUR. Dacă nu, dacă iese doamna Lasconi, atunci negocieri foarte dure vor fi pentru prim-ministru și coaliție. Oricum vor fi negocieri extrem de dificile între PSD și PSD-PNL, UDMR și mai greu cu USR, deci asta ne așteaptă”, a mai spus gazetarul.

Ce partide au intrat în Parlament

Sunt 136 de senatori și 330 de deputați, iar o persoană poate candida atât ca deputat, cât și ca senator. Atât senatorii, cât și deputații sunt aleși în cele 43 de circumscripții – 41 de județe, municipiul București și diaspora – unde trebuie să aibă cel puțin patru deputați și cel puțin doi senatori. Bucureștiul are alocat 29 de deputați și 13 senatori, mai precis, cele mai multe locuri din țară.

ADVERTISEMENT

Un partid care obține cel puțin 5% din voturile românilor intră în Parlament, urmând să facă echipă cu celelalte formațiuni politice.

Conform datelor Biroului Electoral Central, la alegerile parlamentare din 2024 au participat 31 de partide și alianțe politice, 19 organizații ale minorităților și 7 candidați independenți: PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, Forța Dreptei, REPER, SENS, DREPT, POT, SOS România, Partidul Național Conservator Român, Partidul România în Acțiune, România Socialistă, Partidul Social Democrat Unit, Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN), Alianța Națională Creștină, Patrioții Poporului Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Noua Românie, Liga Acțiunii Naționale, Partidul Republican din România, Partidul Oalenilor Credincioși, Partidul Verde, PNȚCD, Uniunea Geto-Dacilor, Partidul Patria, Partidul Dreptății, Partidul Pensionarilor Uniți, Partidul Phralipe al Romilor.

ADVERTISEMENT

Potrivit ROAEP, la Senat, partidele au obținut: PSD 24.14%, AUR 17.93%, PNL 14%, UDMR 10.02% și USR 9.49%. La Camera Deputaților, situația se prezintă astfel: PSD 23.58%, AUR 17.45%, PNL 13.54%, UDMR 9.95%, USR 9.41%.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: