Sport

Predicțiile unui super-computer pentru Cupa Mondială! Cât de departe vor ajunge Messi, Neymar și Mbappe

Neymar, Kylian Mbappe și Lionel Messi ar ocupa podiumul Cupei Mondiale din 2022, conform predicțiilor furnizate de un super-computer.
29.09.2022 | 12:17
Predictiile unui supercomputer pentru Cupa Mondiala Cat de departe vor ajunge Messi Neymar si Mbappe
Tripleta ofensivă a lui PSG, Neymat - Mbappe - Messi, ar urma să acapareze podiumului Cupei Mondiale din Qatar. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Apropierea startului Cupei Mondiale din Qatar crește entuziasmul și adrenalina în rândul fanilor, iar unii dintre cei mai nerăbădători caută tot felul de metode pentru a afla cine vor fi premiantele competiției care va începe în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Veștile nu sunt prea bune pentru Anglia

După faimoasa caracatiță Paul, care a impresionat cu predicțiile sale la Cupa Mondială din 2010, acum, un computer super-performant a fost pus la treabă de aplicația de pariuri SBK din Marea Britanie pentru a prezice desfășurarea turneului final din faza grupelor până în marea finală.

ADVERTISEMENT

După ce au ajuns în finala EURO anul trecut, pierdută la penalty-uri în fața Italiei chiar pe Wembley, englezii visează la un parcurs cât mai lung și la Mondial, unde nu au mai depășit faza sferturilor de finală din 1990 încoace.

Numai că veștile primite din partea inteligenței artificiale nu sunt deloc îmbucurătoare pentru suporterii naționalei lui Gareth Southgate.

ADVERTISEMENT

Franța ar ajunge din nou în finală

În grupa B, Anglia nu va avea probleme în duelurile cu Iran, Statele Unite ale Americii și Țara Galilor și va încheia pe primul loc, iar în optimile de finală va da peste Senegal.

Selecționata “Leilor din Teranga” ar termina pe poziția a doua în grupa A, din care mai fac parte Olanda, Ecuador și țara gazdă, Qatar.

ADVERTISEMENT

Anglia ar urma să elimine Senegalul în optimi, dar drumul său se va opri în faza sferturilor de finală unde va înfrunta campioana mondială en-titre, Franța.

Neymar îl răzbună pe Ronaldo, Messi ratează iar titlul mondial

Conform previziunilor super-computerului, naționala lui Didider Deschamps va ajunge din nou în finală, doar că nu va mai pune mâna pe trofeu. Franța ar urma să dea piept cu Brazilia, care ar răzbuna eșecul din ultimul act al Mondialului din 1998.

ADVERTISEMENT

Astfel, Neymar va aduce primul titlu suprem pentru Selecao după o așteptare de 20 de ani după un duel cu colegul său din atacul lui Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe, cu care nu se află în cele mai cordiale relații în acest moment.

Podiumul turneului final va fi completat de celălalt membru faimos al tripletei ofensive de la PSG, Lionel Messi. El  va conduce Argentina spre victorie în finala mică împotriva Belgiei.

Același computer a anunțat că Man. City va câștiga Champions League

Același super-computer a oferit recent și predicții în privința noii campioane din Premier League, precum și a câștigătoarei Champions League, iar fanii lui Manchester City au toate motivele să aștepte cu încredere finalul sezonului.

Asta pentru că echipa lui Pep Guardiola este văzută învingătoare în ambele competiții. Totodată, în Premier League, rivalii de la United ar rata Champions League pentru al doilea an consecutiv, iar Top 4 ar fi completat de Liverpool, Arsenal și Tottenham.

ADVERTISEMENT