News

Prefectul Capitalei anunță că nu va declara stare de alertă în Sectorul 1. “Primăria va plăti datoriile direct la sortatori”. Update

Prefectul Capitalei anunță că Sectorul 1 nu va intra în stare de alertă, așa cum dorea edilul Clotilde Armand.
10.06.2021 | 16:34
Prefectul Capitalei anunta ca nu va declara stare de alerta in Sectorul 1  Primaria va plati datoriile direct la sortatori Update
ADVERTISEMENT
10-06-2021
13:33

Alin Stoica: „Primăria Sectorului 1 va plătii datoriile către sortatori”

Se pare că s-a găsit o soluție pentru deblocarea serviciilor de salubritate în Sectorul 1. Prefectul Capitalei a declarat că Primăria Sectorului 1 va plăti datoriile direct către sortatori: „datoriile pe care prestatorul le-ar avea către sortatori, adică sunt acele sume pe care oricum prestatorul le refacturează către Primăriei, pentru că din totalitatea serviciilor de salubritate, o parte reprezintă sumele pe care prestatorul de servicii de salubritate le achită către sortatori”.

„Aceste sume sunt facturate, refacturate către Primărie, pentru că între cele două părți, între prestatori și sortatori, a intervenit un blocaj financiar, Primăria și-a luat această sarcină de a achita direct către sortatori această factură care, în mod normal, trecea prin intermediul prestatorului,” a explicat Alin Stoica. 

Sectorul 1 al Capitalei nu intră în stare de alertă din cauza ”situației sanitare”, așa cum a cerut primarul Clotilde Armand.

Anunțul a fost făcut în cursul zilei de joi, 10 iunie, de către prefectul Alin Stoica, cel care a oferit și explicațiile deciziei.

ADVERTISEMENT

Sectorul 1 nu intră în stare de alertă, așa cum a cerut edilul Clotilde Armand

Trimisul Guvernului în teritoriu a declarat că, din notele de constatare ale Gărzii de Mediu, rezultă că nu se justifică declararea stării de alertă în Sectorul 1, măsură solicitată insistent de edilul administrației.

Prefectul Capitalei mai spune că în zilele următoare va încerca, alături de primarul Clotilde Armand și de firma de salubrizare Romprest, să găsească soluții pentru ieșirea din acest impas.

ADVERTISEMENT

”Din notele de constatare primite de la aceste autorităţi nu rezultă că există un pericol iminent, drept pentru care nu este îndeplinită a doua condiţie prevăzute de lege pentru a exprima acordul cu privire la starea de alertă.

Ameninţarea nu este suficient de gravă pentru măsuri de urgenţă, excepţionale pentru înlăturarea situaţiei. Voi continua să caut soluţii împreună cu Primăria sectorului 1 şi cu prestatorul.

ADVERTISEMENT

În acest moment, nu pot da acordul pentru solicitarea Sectorului 1. Există disfuncţionalităţi în serviciul public de salubrizare, este un lucru evident pentru toată lumea şi de aceea eu voi continua să caut soluţii împreună cu Primăria Sectorului 1 şi cu prestatorul în aşa fel încât disconfortul pentru cetăţeni să fie cât mai mic.

Sper ca în scurt timp, o oră, două, să vin către populaţie în general şi către locuitorii sectorului 1 care aşteaptă o rezolvare, să vin cu o altă soluţie. Prima soluţie nu a funcţionat în care şi prestatorul ar fi fost de acord. Încercăm să găsim o soluţie care să nu implice acordul prestatorului de serviciu”, a afirmat joi Alin Stoica, conform Hotnews.

ADVERTISEMENT

Prefectul i-a transmis lui Clotilde Armand decizia luată

Alin Stoica mai spune că i-a comunicat primarului Clotilde Armand refuzul autorităților de a institui starea de alertă în Sectorul 1. Acesta a dezvăluit și cum a reacționat primarul la aflarea veștii.

”Ne uităm la o soluție care să implice și Consiliul Local al Sectorului 1, nu este în momentul de față conturată. E de acel punct de blocaj, ca Sectorul 1 să plătească direct banii către sortator.

Eu am fost în legătură tot timpul cu toate autoritățile, având în vedere că asta este legea nu am cum să trec peste ea. Nu a avut ce să spună (n.r. Clotilde Armand, după aflarea deciziei)”, a mai declarat Stoica.

În urmă cu o zi, edilul Sectorului 1 încă spera că va fi declarată starea de alertă. ”Cer în continuare starea de alertă. Mi-ar permite să-i plătesc direct pe sortatori. În 30 de zile putem să rezolvăm multe probleme”, spunea Clotilde Armand, miercuri, într-o declarație în fața presei.

ADVERTISEMENT