Carousel hot news

“Prefer un pahar de bere în locul unei sticle de suc!”

Laurenţiu Rus a vorbit despre pasiunile sale, precizînd că preferă întotdeauna un pahar de bere în locul unei sticle de Cola. “Sînt foarte liniştit. Am două pasiuni: familia şi fotbalul....
04.07.2014 | 09:09
Laurentiu Rus si Constantin Nica se bucura dupa deschiderea scorului.
ADVERTISEMENT

Laurenţiu Rus a vorbit despre pasiunile sale, precizînd că preferă întotdeauna un pahar de bere în locul unei sticle de Cola. “Sînt foarte liniştit. Am două pasiuni: familia şi fotbalul. Dublu F. Principala mea atracţie e băieţelul meu de două luni şi jumătate, a sta cu el şi cu soţia este de ajuns pentru ceea ce fac în afara serviciului. Citesc diverse cărţi, mai nou, cele psihologice sau care au o acţiune, ca să mă destind. Sau mă plimb cu ai mei. O viaţă simplă şi liniştită. Nu fac excese, dar nici nu refuz mîncarea. În perioada campionatului mai tai din porc şi din mîncărurile grase. Prefer să interzic o Cola în favoarea unui pahar de bere, iar un pahar, repet, un pahar de vin, seara, după masa, e binevenit”, a spus Rus.

Fundaşul a vorbit şi despre numirea sa în funcţia de căpitan al lui Dinamo. “Să reprezinţi echipa în faţa tuturor este o responsabilitate dulce. Cînd am venit eu, lideri erau Dănciulescu, Niculescu, Niculae. Titani. Am avut ceva teamă la început, dar a trebuit să mă adaptez. O lecţie de viaţă pe care toţi o trăim cînd vrem să ajungem cineva”, a spus Rus pentru Gazeta Sporturilor.

Fotbalistul lui Dinamo este convins că formaţia sa se va lupta de la egal la egal cu Steaua în acest sezon. “Poate că e mai bine că jucăm mai încolo cu Steaua. Sper să avem şi noi mai mult noroc contra ei, prea am avut mult ghinion. Prindem încredere pînă atunci. Anul ăsta vrem să cîştigăm. Sînt mai multe echipe ce trag la titlu acum. Noi ne putem include printre cele care-şi doresc, aceasta este terminologia exactă. Nu vă luaţi după rezultatele roş-albaştrilor din amicale, au mai jucat prost în pregătiri şi-au cîştigat apoi titlul”, a spus Rus.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria CAROUSEL HOT NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 866. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri