Sport

Premier League confirmă dezastrul pentru Manchester City: „A încălcat regulile timp de un deceniu”. Reacția clubului

Premier League a oferit verdictul în cel mai mare scandal din istoria fotbalului englez. Manchester City a fost găsită vinovată că a încălcat regulile financiare.
29.09.2026 | 23:22
Premier League confirma dezastrul pentru Manchester City A incalcat regulile timp de un deceniu Reactia clubului
Manchester City a fost acuzată că a umflat artificial contractele de sponsorizare. sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Manchester City este implicată într-un scandal de proporții, cu peste 100 de capete de acuzare, pentru încălcarea regulilor financiare. Primul verdict a sosit, astăzi, din partea Premier League.

Manchester City a fost găsită vinovată

Premier League a analizat mișcările financiare făcute de echipa de pe Etihad și a constatat mai multe nereguli. Manchester City a fost găsită vinovată pentru că ar fi încheiat mai multe contracte false cu o serie de sponsori, în perioada 2008-2018.

ADVERTISEMENT

”Cetățenii” ar fi recurs la această tehnică pentru a umfla artificial veniturile clubului. Manchester City ar fi acuzată și de ”încălcări multiple ale obligațiilor sale de cooperare și de bună-credință”, în raport cu Premier League și UEFA, potrivit Sky Sports.

Richard Masters, directorul oficial al campionatului englez, a explicat de ce Premier League a continuat procesul împotriva lui Manchester City. Încălcările de regulament ar fi alterat competiția.

ADVERTISEMENT

”Decizia fundamentală stabilește faptele despre ce s-a întâmplat la Manchester City în această perioadă. Detaliază modul în care clubul a încălcat sistematic regulile Premier League timp de aproape un deceniu. De asemenea, aceasta justifică decizia Premier League de a continua acest proces împotriva lui Manchester City. Deși procesul de până acum a fost lung și dificil, Liga a rămas hotărâtă ca faptele să fie stabilite independent.

ADVERTISEMENT

Este o responsabilitate cheie a Premier League să se asigure că regulile aprobate de cluburi sunt respectate pentru a proteja integritatea competiției. Este esențial ca Liga să rămână competitivă și corectă pentru toate cluburile și pentru fani. Ne luăm acest rol extrem de în serios”, a declarat directorul executiv al Premier League, potrivit The Athletic.

ADVERTISEMENT

Trupa de pe Etihad ar putea face apel în anchetă până pe data de 2 octombrie. În cazul în care City va fi găsită vinovată și după posibilul apel, clubul riscă sancțiuni aspre. Acestea ar urma să fie stabilite într-o întrunire viitoare a comisiei.

”Cetățenii” neagă acuzațiile: ”Clubul este nevinovat”

”Cetățenii” au dezmințit acuzațiile din ancheta derulată de Premier League. Conducerea a anunțat că va continua lupta în încercarea de a dovedi nevinovăția clubului.

ADVERTISEMENT

”Clubul este nevinovat de acuzațiile formulate de Premier League și există un corp cuprinzător de dovezi irefutabile care susțin toate pozițiile sale referitoare la acest caz. Prin urmare, clubul va fi neobosit și, acolo unde este necesar, proactiv în toate forurile de reglementare și juridice adecvate.

Clubul a respectat cu sârguință procedurile legale timp de opt ani, pe baza principiului că Consiliul de Administrație și Executivul Premier League se vor comporta ca un organism de reglementare independent, imparțial și echitabil, liber de influențe partizane. Evident, clubul este restricționat în ceea ce poate spune în continuare până la finalizarea tuturor procedurilor viitoare”, a transmis conducerea lui Manchester City, pe site-ul oficial.

Manchester City a cheltuit peste un miliard de euro în 2008-2018

De la  sosirea șeicului Mansour bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, în 2008, Manchester City s-a transformat într-o ”mașinărie de fotbal” și a luptat constant pentru trofeele din fotbalul englez. Pentru a reuși acest lucru, au fost investite sume masive în club.

În perioada anchetată de comisia Premier League, 2008-2018, ”cetățenii” au cheltuit 898 de milioane de lire sterline pentru transferuri, adică 1.047 miliarde de euro. Acestea sunt cele mai scumpe mutări făcute:

  • Aymeric Laporte — 57 milioane de lire sterline
  • Kevin De Bruyne — 55 milioane de lire sterline
  • Benjamin Mendy — 52 milioane de lire sterline
  • Kyle Walker — 50 milioane de lire sterline
  • Raheem Sterling — 49 milioane de lire sterline
  • John Stones — 47,5 milioane de lire sterline
  • Leroy Sané — 46,5 milioane de lire sterline
  • Bernardo Silva — 43 milioane de lire sterline
  • Sergio Agüero — 38 milioane de lire sterline
  • Ederson — 35 milioane de lire sterline