Sport

Premier League, etapa a 17-a. Liverpool, victoria cu numărul 2.000 în campionatul Angliei

FANATIK.RO vă prezintă informaţii despre meciurile etapei a 17-a din Premier League, care au loc pe parcursul a trei zile, începând de marţi, 14 decembrie şi până joi, 16 decembrie
Premier League etapa a 17a Liverpool victoria cu numarul 2000 in campionatul Angliei
Liverpool a învins lejer Newcastle United, scor 3-1, în etapa a 17-a din Premier League și a devenit prima echipă care atinge borna de 2.000 de victorii în campionat. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT
16-12-2021
22:32

Liverpool, bornă istorică la victoria cu Newcastle

Liverpool a învins lejer Newcastle United, scor 3-1, în etapa a 17-a din Premier League și a devenit prima echipă care atinge borna de 2.000 de victorii în campionat.

”Cormoranii” sunt urmați în acest clasament de Arsenal – 1.926, Everton – 1.872, Manchester United – 1.857 și Aston Villa – 1.674.

16-12-2021
21:58

Rezultatele etapei a 17-a din Premier League

  • Marţi, 14 decembrie
  • Brentford – Man. United amânat
  • Norwich – Aston Villa 0-2 (Ramsey 34, Watkins 87)
  • Man. City – Leeds United 7-0 (Foden 8, Grealish 13, De Bruyne 32, 62, Mahrez 49, Stones 74, Ake 78)
  • Miercuri, 15 decembrie
  • Brighton – Wolverhampton 0-1 (Saiss 45+1)
  • Burnley – Watford amânat
  • Crystal Palace – Southampton 2-2 (Zaha 3, Ayew 65 / Ward-Prowse 32, Broja 36)
  • Arsenal – West Ham 2-0 (Martinelli 48, Smith Rowe 87)
  • Joi, 16 decembrie
  • Leicester – Tottenham amânat
  • Chelsea – Everton 1-1 (Mount 69 / Branthwaite 73)
  • Liverpool – Newcastle 3-1 (Diogo Jota 21, Salah 25, Alexander-Arnold 87 / Shelvey 7)

ple

16-12-2021
19:26

Liverpool - Newcastle 3-1 (Diogo Jota 21, Salah 25, Alexander-Arnold 87 / Shelvey 7)

  • Min. 87 – GOOOL Liverpool! Alexander-Arnold reușește un gol de generic TV cu un șut impecabil la vinclu de la 25 de metri.
  • Min. 25 – GOOOL Liverpool! Shelvey trimite greșit o pasă înapoi, Mane scapă singur și șutează în Dubravka, dar mingea sare la Salah care îi aduce în avantaj pe ”cormorani”.
  • Min. 21 – GOOOL Liverpool! Diogo Jota restabilește egalitatea la o fază în care oaspeții au cerut oprirea jocului pentru accidentarea lui Schar.
  • Min. 7 – GOOOL Newcastle! Fostul jucătorilor al ”cormoranilor”, Jonjo Shelvey, deschide scorul cu un șut impecabil de la 25 de metri.
  • Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Matip, Konate, Robertson – Oxlade-Chamberlain, Henderson, Thiago – Salah, Jota, Mane. Rezerve: Firmino, Gomez, Keita, Kelleher, Marcelo, Milner, Minamino, Tsimikas, Williams. Antrenor: Jurgen Klopp
  • Newcastle: Dubravka – Manquilo, Schar, Lascellers, Lewis – Murphy, Shelvey, Hayden, Fraser – Joelinton, Saint-Maximin. Rezerve: Almiron, Clark, Darlow, Gayle, Hendrick, Longstaff, Ritchie, Willock, Wilson. Antrenor: Eddie Howe
16-12-2021
19:23

Chelsea - Everton 1-1 (Mount 69 / Branthwaite 73)

  • Min. 73 – GOOOL Everton! Branthwaite restabilește rapid egalitatea după o centrare a lui Gordon.
  • Min. 69 – GOOOL Chelsea! Mount deschide scorul după o pasă perfecte primită de la James.
  • Chelsea: Mendy – Azpilicueta, Silva, Rudiger – James, Loftus-Cheek, Jorginho, Alonso – Ziyech, Mount – Pulisic. Rezerve: Kepa, Barkley, Bettinelli, Chalobah, Christensen, Kante, Niguez, Sarr. Antrenor: Thomas Tuchel
  • Everton: Pickford – Holgate, Braithwaite, Keane, Godfrey – Kenny, Doucoure, Gomes, Gordon – Iwobi – Simms. Rezerve: Allan, Begovic, Coleman, Dobbin, Gbamin, Lonergan, Onyango. Antrenor: Rafa Benitez
16-12-2021
12:44

Chelsea a fost și ea lovită de coronavirus

Un nou focar de COVID-19 se dezvoltă și la campioana Europei, Chelsea. După ce Mateo Kovacic a fost testat pozitiv și a fost băgat în izolare, se pare că alți trei fotbaliști sunt infectați. Momentan nu se știe soarta partidei cu Everton, programată în această seară, de la ora 21:45, dar două etape din această rundă au fost anulate deja din același motiv, coronavirusul, Leicester – Tottenham și Brentford – Manchester United.

16-12-2021
12:30

Meciul dintre Leicester și Tottenham a fost amânat

Pandemia de coronavirus pare să îi dea coșmaruri lui Tottenham. După ce echipa lui Antonio Conte a fost lovită de un focar, iar meciurile cu Rennes și Brighton au fost amânate, Spurs  nu poate juca acum nici meciul cu Leicester, din etapa a 17-a.

„Vulpile” sunt și ele afectate de un focar de coronavirus, astfel că Liga Profesionistă din Anglia a fost nevoită să amâne partida cu Tottenham de pe King Power Stadiu, care trebuia să aibă loc astăzi, de la ora 21:30.

16-12-2021
09:10

Jurgen Klopp nu vrea transferuri la Liverpool

Jurgen Klopp ar putea rămâne fără trei piese de bază în perioada următoare. În perioada 22 ianuarie – 6 februarie 2022 este programată Cupa Africii pe Națiuni și, dacă turneul final nu va fi boicotat de varianta Omicron a coronavirusului, Mohamed Salah, Sadio Mane și Naby Keita vor pleca la echipele naționale. Cu toate acestea, deși perioada de mercato va fi deschisă, Liverpool n-are de gând să le găsească înlocuitori celor trei.

„Știam că naționalele lor vor fi calificate și știm că cel puțin doi dintre ei vor ajunge destul de departe în competiție. Nu putem să găsim pentru fiecare un înlocuitor perfect. E o situație complicată, dar sunt fericit cu lotul pe care îl am. Avem opțiuni și o să avem cu cine juca meciurile.

Problema e că ne așteaptă foarte multe meciuri. E cea mai grea perioadă din an, iar noi nu îi vom avea pe Mo, Naby și Sadio. Va trebui să găsim însă soluții. Avem încredere în jucătorii noștri și nu vom face transferuri ca să îi înlocuim pe cei trei”, a declarat Jurgen Klopp.

 

15-12-2021
19:28

Rezultatele de miercuri din etapa a 17-a din Premier League

Brighton – Wolverhampton 0-1 (Saiss 45+1)

Min. 45+1 – GOOOL Wolverhampton! Saiss primește o pasă în careu de la Ruben Neves, driblează un adversar și înscrie în poarta lui Sanchez.

bri

Burnley – Watford amânat

Crystal Palace – Southampton 2-2 (Zaha 3, Ayew 65 / Ward-Prowse 32, Broja 36)

Min. 65 – GOOOL Crystal Palace! Jordan Ayew urmărește foarte bine balonul șutat de Edouard și restabilește egalitatea.

Min. 36 – GOOOL Southmapton! Broja îi aduce în avantaj pe ”sfinți” cu un șut de la 20 de metri.

Min. 32 – GOOOL Southmapton! Ward-Prowse restabilește egalitatea cu un gol superb direct din lovitură liberă de la 25 de metri.

Min. 3 – GOOOL Crystal Palace! Zaha îl învinge pe Caballero cu un șut din interiorul careului, după ce a primit o pasă pe culoar de la Edouard.

cpa

Arsenal – West Ham 2-0 (Martinelli 48, Smith Rowe 87)

Min. 87 – GOOOL Arsenal! Contraatac școală al ”tunarilor” care își măresc avantajul prin golul marcat de Smith Rowe cu un șut de la 16 metri.

Min. 69 – Lacazette ratează penlty-ul pe care tot el l-a obținut după faultul comis de Coufal.

Min. 48 – GOOOL Arsenal! Lacazette îl lansează pe culoar pe Martinelli și acesta deschide scorul cu un șut plasat la colțul lung.

ars

ple

15-12-2021
17:10

Burnley - Watford, amânat din cauza coronavirusului

Meciul Burnley – Watford, care ar fi trebuit să se desfășoare miercuri seară, a fost amânat din cauza unui focar de Covid-19 la formația oaspete.

Este al doilea meci din această etapă care nu se joacă din această cauză, după întâlnirea Brentford – Manchester United.

15-12-2021
16:20

Benitez, răspuns acid pentru suporterii lui Everton

Managerul lui Everton, Rafael Benitez, este tot mai contestat de fani din cauza lipsei de rezultate, dar tehnicianul spaniol le-a răspuns acestora în termeni extrem de duri.

”Care este sentimentul din ultimii ani pentru fanii lui Everton? Succes sau frustrare? Știu răspunsul, am mulți prieteni care îmi spun același lucru. Este o problemă care se poate rezolva în cinci luni. Ei știu că ai nevoie de timp și știu că mergem în direcția cea bună.

Un lucru care se poate vedea pe teren în fiecare weekend. Fanii de la început puteau vedea ceea ce căutăm, intensitate, angajament, felul în care jucăm. Toată lumea a fost încântată, au putut vedea că mergem în direcția bună”, a declarat Benitez în conferința de presă premergătoarea meciului cu Chelsea, conform Mirror.

15-12-2021
14:26

Anthony Martial, dorit de ”Cholo” Simeone la Atletico Madrid

Atacantul echipei Manchester United, Anthony Martial, este tot mai nemulțumit de faptul că prinde minute puțin și forțează plecarea în această iarnă.

Conform Mirror, francezul care mai are contract până în vara anului 2024 cu drept de prelungire pe încă un sezon, este dorit în mod special de antrenorul Diego Simeone la Atletico Madrid.

Martial nu a jucat niciun minut de la venirea la Manchester a lui Ralf Rangnick din cauza unei accidentări, iar englezii ar putea să fie de acord cu plecarea sa dacă la schimb îl pot lua pe fundașul dreapta Kieran Trippier, văzut ca un înlocuitor excelent pentru Aaron Wan-Bissaka, care se pare că nu l-a convins pe managerul german.

15-12-2021
09:09

Măsuri extreme pentru a salva Boxing Day

Escaladarea numărului de cazuri și de focare COVID-19, care a dus deja la amânarea de jocuri, inclusiv în această rundă, i-a determinat pe oficialii Premier League să se întrunească într-o reuniune de urgență. Cu atât mai mult cu cât urmează un program plin, cu patru etape de campionat, între care și tradiționalul Boxing Day, și o rundă de EFL Cup în numai două săptămâni.

Săptămâna trecută s-au înregistrat 42 de cazuri pozitive la 3.805 teste, stabilindu-se un nou record pentru acest an, depășindu-se cele 40 de cazuri consemnate în ianuarie. Și s-a trecut la planul de urgență.

Mai cu seamă că a intervenit și Premierul Boris Johnson pentru a cere măsuri extreme. În condițiile în care în varianta Omicron face ravagii în Anglia (40% dintre cazurile din zona Londrei).

Drept urmare, s-a decis ca toți fotbaliștii și personalul cluburilor să fie supuși unui test antigen zilnic înainte de a intra pe terenurile de antrenament. La care se adaugă două teste PCR săptămânale. Anterior se făceau doar două teste rapide la fiecare șapte zile. Iar PCR-urile urmau să confirme doar rezultatele pozitive.

În plus, s-a impus folosirea măștii în interiorul bazelor echipelor, distanțarea socială, dar și limitarea timpului tratamentelor. Și se fac eforturi pentru mărirea numărului de vaccinați. În Premier League 81% dintre jucători au prima doză, 68 o au pe a doua. Se dorește creșterea acestui număr, dar și, la cei care este posibil, să primească și a treia doză.

14-12-2021
19:35

Rezultatele meciurilor din etapa a 17-a

Marţi, 14 decembrie

Brentford – Man. United amânat

Norwich – Aston Villa 0-2 (Ramsey 34, Watkins 87)

Min. 87 – GOOOL Aston Villa! Watkins marchează un super gol din interiorul careului.

Min. 34 – GOOOL Aston Villa! Ramsey dribleză mai mulți adversari și îl învinge pe Krul cu un șut din interiorul careului.

nor

Man. City – Leeds United 7-0 (Foden 8, Grealish 13, De Bruyne 32, 62, Mahrez 49, Stones 74, Ake 78)

Min. 78 – GOOOL Manchester City! Ake înscrie cu o lovitură de cap după un corner executat de Foden.

Min. 74 – GOOOL Manchester City! Stones punctează și el după o minge bâlbâită de apărarea oaspeților.

Min. 62 – GOOOL Manchester City! De Bruyne reușește ”dubla” cu un șut putermic de la 18 metri.

Min. 49 – GOOOL Manchester City! Mahrez a primit un balon de la Gundogan la marginea careului mare și îl învinge pe Martinez cu un șut care însă a fost deviat.

Min. 32 – GOOOL Manchester City! Rodri îl lansează pe culoară pe De Bruyne și belgianul își trece și ele numele pe lista marcatorilor.

Min. 13 – GOOOL Manchester City! Mahrez centrează din partea dreaptă și Grealish majorează avantajul cu o lovitură de cap din 6 metri.

Min. 8 – GOOOL Manchester City! Rodri face o cursă superbă, este blocat de portarul lui Leeds, dar mingea sare la Foden care deschide scorul.

mci

Miercuri, 15 decembrie, ora 21:30

Brighton – Wolverhampton

Burnley – Watford

Crystal Palace – Southampton

ora 22:00 Arsenal – West Ham

Joi, 16 decembrie

ora 21:30 Leicester – Tottenham

ora 21:45 Chelsea – Everton

ora 22:00 Liverpool – Newcastle

ple

14-12-2021
16:58

Salah, sărit din schemă de FIFA

FIFA a anunțat cei 23 de jucători aflați pe lista scurtă pentru echipa ideală a anului 2021, iar absența lui Mohamed Salah a stârnit multă vâlvă în Anglia.

Fanii furioși de excluderea atacantului de la Liverpool au lansat atacuri dure la adresa șefilor fotbalului mondial. ”Aceasta este o listă făcută de cineva care nu se uită la fotbal”, ”Unde naiba este Mo Salah?!” sau ”Fără Salah la FIFA’s World XI? Lista este automat invalidă”, sunt doar câteva din mesajele suporterilor, conform Daily Star.

În ciuda unui an fără mai realizări și cu probleme uriașe din punct de vedere economic, Barcelona dă nu mai puțin de patru jucători în lista scurtă de 23. Este vorba de Dani Alves, Jordi Alba, Frenkie de Jong și Sergio Busquets.

Fanii au fost șocați de numărul mare de jucători ai Barcelonei selectați pentru echipa ideală. ”Dani Alves??? Ce este ăsta, 2010?”, a scris un suporter, în timp ce altul a adăugat: ”Jordi Alba și Busquets. Cu gura căscată”.

14-12-2021
14:30

Premier League crește numărul testărilor în rândul fotbaliștilor

Testele de Covid-19 efectuate săptămâna trecută au relevat un număr record de cazuri pozitive, 42, iar șefii Premier League au decis să ia o serie de măsuri de precauție.

”Siguranța tuturor este o prioritate, iar Premier League ia toate măsurile de precauție în contextul recentei creșteri a cazurilor de Covid-19 în întreaga țară. Liga a revenit la măsurile de urgență și va crește frecvența testării în rândul jucătorilor și membrilor staff-urilor tehnice”, a anunțat Premier League.

 

14-12-2021
13:07

Pierre-Emerick Aubameyang nu mai este căpitan și a fost scos din lot pentru meciul cu West Ham

Continuă problemele la Arsenal pentru Pierre-Emerick Aubameyang. Gabonezul pare trecut definitiv pe lista neagră a lui Mikel Arteta. După ce nu a fost inclus în lot pentru meciul cu Southampton, pentru că s-a întors mai târziu decât era stabilit la echipă după o învoire, atacantul nu va fi trecut pe foaie nici la partida cu West Ham.

Mai mult, Aubameyang nu va mai fi căpitanul „tunarilor”. „Avem pretenția ca toți fotbaliștii noștri, în special căpitanul nostru, să se antreneze și să respecte regulile pe care le-am impus și pe care le-au luat la cunoștință”, au scris șefii lui Arsenal într-un comunicat.

Arsenal joacă în compania lui West Ham, miercuri, de la ora 22:00.

 

14-12-2021
11:18

Teddy Sheringham crede că Harry Kane e un atacant mai bun decât Cristiano Ronaldo

Teddy Sheringham (55 de ani), fotbalist care a marcat în finala Ligii Campionilor, din 1999, câștigată de Manchester United cu scorul de 2-1, i-a dat o veste nu tocmai plăcută lui Cristiano Ronaldo. Fostul atacant crede că Harry Kane este un „9-ar” mai bun decât cvintuplul Balon de Aur.

„Eu nu i-aș pune pe Harry Kane și pe Cristiano Ronaldo în aceeași poziție. Știu că Ronaldo a ajuns să joace atacant central, dar, din punctul meu de vedere, el nu e chiar atacant central. E un jucător de bandă, poate un număr 10, dar în niciun caz vârf. Marchează goluri din acea poziție, foarte multe cu capul. E fantastic ce lovituri reușește uneori, dar când vorbești de un atacant adevărat te gândești la Lukaku, Benzema sau Harry Kane.

Harry Kane e Harry Kane. Nu poți schimba particularitățile jucătorilor. Ronaldo nu Poate fi un atacant central așa cum este Kane, pentru că el nu joacă cu spatele la poartă. Ronaldo aleargă cu fața la poartă, în timp ce Kane cu spatele la ea. Sunt doi 9-ari total diferiți”, a declarat Teddy Sheringham pentru Football London.

Cu peste 400 de meciuri în Premier League, 146 de goluiri marcate și 76 de pase decisive la echipe precum Manchester United, Tottenham sau West Ham, Sheringham a dezvăluit și în cadrul aceluiași interviu cu cine ar fi preferat să joace în atac dintre Ronaldo și Kane.

„Greu de spus, dar îl aleg pe Harry Kane. Îmi plac lucrurile care le face pentru echipă. El chiar joacă pentru echipă”, a adăugat fostul atacant.

14-12-2021
07:04

Partida dintre Brentford și Manchester United, amânată oficial

Un prim meci amânat al etapei cu numărul 17 din Premier League este cel care trebuia să aibă loc în această seară între Brentford și Manchester United. „Diavolii roșii” sunt în plin focar de COVID-19 și au emis un comunicat oficial prin care confirmă că partida se va desfășura la o dată ulterioară.

„Manchester United confirmă că meciul din Premier League cu Brentford, de marți, 14 decembrie, ora 21:30, a fost amânat și va fi reprogramat.

După confirmarea testelor PCR, cu rezultate pozitive, din rândul staff-ului și al fotbaliștilor primei echipe, e nevoie ca cei infectați să fie ținuți sub supraveghere.

S-a luat decizia să închidem toate acțiunile primei echipe de la baza de antrenament de la Carrington pentru 24 de ore pentru a ajuta la minimizarea riscului de infecție ulterioară, iar personalele care au fost testate pozitiv au fost izolate conform protocoalelor din Premier League.

Având în vedere situația, sănătatea jucătorilor și a antrenorilor fiind prioritară, clubul a solicitat reprogramarea meciului. Premier League a decis astfel amânarea lui pe baza îndrumărilor consilierilor medicali.

Manchester United regretă neplăcerile cauzate celor Brentford FC și suporterilor ambelor cluburi de Covid-19”, a scris Manchester United, pe site-ul oficial.

13-12-2021
22:01

42 de teste pozitive în ultima săptămână

Testele de Covid-19 efectuate la jucătorii și personalul echipelor din Premier League au dezvăluit nu mai puțin de 42 de cazuri de infectare, ceea ce reprezintă cel mai mare număr înregistrat de la începerea folosirii acestui sistem, în mai 2020.

Conform The Sun, mai multe partide din etapa a 17-a sunt în pericol să fie amânate din cauza acestor probleme medicale. Cele mai afectate formații la acest moment sunt Tottenham Hotspur, Manchester United și Aston Villa, dar presa engleză vorbește și despre probleme mari și la Arsenal Londra.

Reglementările Premier League spun că meciurile ar trebui organizate dacă sunt disponibili 14 sau mai mulți jucători, dar consiliul de conducere al competiției are flexibilitate pentru a decide amânările.

Englezii au intrat în decembrie, luna cea mai nebună ca număr de etape şi de meciuri jucate, în timp ce majoritatea Europei se strânge în jurul Bradului de Crăciun pentru a petrece cum se cuvine sărbătorile considerate cele mai frumoase an de an.

Programul etapei a 17-a din Premier League

Marţi, 14 decembrie

ora 21:30 Brentford – Man. United

ora 21:45 Norwich – Aston Villa

ora 22:00 Man. City – Leeds United

Miercuri, 15 decembrie, ora 21:30

Brighton – Wolverhampton

Burnley – Watford

Crystal Palace – Southampton

ora 22:00 Arsenal – West Ham

Joi, 16 decembrie

ora 21:30 Leicester – Tottenham

ora 21:45 Chelsea – Everton

ora 22:00 Liverpool – Newcastle

Prin urmare avem deja o rundă intermediară, numărul 17, pe parcursul a trei zile, marţi, 14 decembrie, miercuri, 15 decembrie şi joi, 16 decembrie, o rundă care însă va fi mult condiţionată din punctul de vedere al valorii loturilor de numeroasele cazuri de infectări cu coronavirus deja existente la Tottenham şi Leicester şi nou semnalate la Manchester United şi Aston Villa, deşi toţi jucătorii şi staff-ul la aceste cluburi era vaccinat cu schemă completă.

ADVERTISEMENT

Din acest motiv, în cazul în care aceste echipe vor putea prezenta, conform normelor UEFA, 13 jucători pe listă, dintre care doi portari, absenţa unui contigent numeros poate avea influenţe uriaşe asupra evoluţiei echipelor şi, evident, a rezultatelor. Din acest motiv, decizia dacă partidele Brentford – Man. United şi Norwich – Aston Villa se vor juca sau nu va fi luată după examinarea situaţiei numărului de indisponibilităţi posibile.

Nu au fost dezvăluite numele jucătorilor infectaţi

Conform normelor Ministerului Sportului din Marea Britanie numele jucătorilor infectaţi de la Manchester United şi Aston Villa nu au fost comunicate, ele urmând a fi dezvăluite numai în cazul în care partidele vor urma procedura normală de disputare după orarul stabilit.

ADVERTISEMENT

Problema este că după informaţiile apărute în The Sun luni, 13 decembrie, la Tottenham problema nu ar fi încă soluţionată şi că ar fi apărut noi cazuri, dar Spurs nu mai poate amâna încă o partidă, după ce a fost deja eliminată din Conference League, pentru că a pierdut la masa verde meciul cu Rennes.

Manchester City şi Liverpool au meciuri facile acasă

Liderul Manchester City se pregăteşte să primească vizita unei echipe căreia i-au lipsit doar câteva zeci de secunde pentru a reuşi un rezultat surpriză etapa trecută, la Londra, pe Stamford Bridge, în meciul cu Chelsea. The Blues au învins pe Leeds United, adversara lui City de marţi seară cu 3-2, cu un gol înscris în prelungiri.

ADVERTISEMENT

Echipa de pe locul 2, Liverpool, nu are motive să se teamă prea mult de meciul din runda intermediară, pentru că va juca tot acasă, cu una dintre codaşele campionatului, Newcastle, care oricum vine după un eşec dur la Leicester cu 4-0. Meciul încheie joi seară această etapă. La ora actuală Newcastle nu are lotul necesar să se poată bate cu un adversar de talia lui The Reds.

Barcelona vrea să cumpere de la Chelsea

Chelsea, după ce a trecut prin mari emoţii la meciul cu Leeds, are din nou meci în faţa propriilor suporteri, de această dată cu Everton, o formaţie aflată în mare cădere, oprită solitar la un singur meci, victoria acasă în faţa lui Arsenal, în rest numai eşecuri.

ADVERTISEMENT

Londonezii sunt clar favoriţi, o victorie menţinându-i în cărţi pentru titlu, alături de Man. City şi Liverpool. Şefii lui Chelsea trebuie să fie atenţi să aranjeze contractele jucătorilor la zi, pentru că Barcelona vrea să îi aducă în iarnă de pe Stamford Bridge pe fundaşii Rudiger şi Azpilicueta şi mijlocaul Pulisic.

Aubameyang, în conflict cu antrenorul Arteta

Derbyul londonez Arsenal – West Ham are mari şanse să se joace în continuare fără cea mai importantă armă din atacul tunarilor, gabonezul Pierre Aubameyang, scos din lot încă de la meciul cu Southampton, din etapa precedentă, pentru că s-a întors cu o zi mai târziu de la mama sa, care este grav bolnavă.

Leicester are mari şanse să urce în clasament pentru că Tottenham este clar că nu va putea deplasa pe terenul vulpilor cea mai bună echipă, după ce au apărut noi cazuri de Covid şi încă mai sunt jucători care nu au terminat perioada de izolare.

ADVERTISEMENT