Sport

Premier League, etapa 31, exclusiv pe Voyo! Tottenham – Nottingham Forest 0-3, cu Radu Drăgușin doar rezervă. Londonezii sunt la un pas de retrogradare. Cum arată clasamentul

Află programul și rezultatele etapei a 31-a din Premier League, cu date, ore. Vezi toate meciurile live pe VOYO și nu rata spectacolul de zile mari din Anglia!
22.03.2026 | 18:13
Premier League etapa 31 exclusiv pe Voyo Tottenham  Nottingham Forest 03 cu Radu Dragusin doar rezerva Londonezii sunt la un pas de retrogradare Cum arata clasamentul
Radu Drăgușin (24 de ani) ar urma să fie rezervă în partida Tottenham - Nottingham Forest. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Nu mai este mult și se va încheia un nou sezon de Premier League. Până atunci însă, iubitorii fotbalului englez se vor putea bucura de toate duelurile de 5 stele doar pe Voyo.ro. Etapa cu numărul 31 a debutat vineri seară cu partida dintre Bournemouth și Manchester United și se va încheia duminică, odată cu duelul Tottenham – Nottingham Forest.

UPDATE: Clasament Premier League

Meciurile etapei a 31-a din premier League s-au încheiat, iar situația lui Tottenham este tot mai dramatică. Învinși de Nottingham Forest, scor 0-3, londonezii sunt chiar deasupra liniei de retrogradare.

ADVERTISEMENT

Premier League clasament Premier League

UPDATE: Tottenham – Nottingham Forest 0-3 (Igor Jesus 45, Gibbs-White 62, Awoniyi 87)

Final de meci: Tottenham mai face un pas către retrogradarea din Premier League, fiind învinsă fără drept de apel de Nottingham Forest, scor 0-3. Fundașul Radu Drăgușin a fost doar rezervă.

Min. 89: Sels mai are o paradă excelentă la o lovitură de cap a lui Solanke. Mingea sare la Kolo Muani, dar acesta trimite pe lângă poartă din 6 metri.

ADVERTISEMENT

Min. 88: Solanke șutează periculos, dar Sels are o intervenție extraordinară.

Min. 87: GOOOL NOTTINGHAM FOREST! Neci Williams centrează excelent din stânga, Awoniyi îi ia fața lui Danso și înscrie golul trei.

ADVERTISEMENT

Min. 84: Radu Drăgușin va rămâne pe banca de rezerve, deoarece ultima schimbare a lui Spurs este Gallagher în locul lui Gray.

Min. 67: Igor Tudor mai face două schimbări. Îi scoate pe Tel și Richarlison și îi trimite în teren pe Kolo Muani și Xavi Simons.

ADVERTISEMENT

Min. 62: GOOOL NOTTINGHAM FOREST! Hudson-Odoi pătrunde în stânga, centrează la 10 metri și Gibbs-White îl învinge pe Vicario.

Min. 46: A început repriza secundă, cu două modificări la Tottenham. Micky van de Ven și Djed Spence au fost înlocuiți de Destiny Udogie și Lucas Bergvall. Radu Drăgușin se află în continuare pe bancă.

Min. 45+3: Pauză la Londra, Nottingham Forest este în avantaj.

Min. 45+2: Ocazie mare pentru Tottenham! Tel trage excelent de la distanță, portarul Sels respinge în transversală.

ADVERTISEMENT

Min. 45: GOOOL NOTTINGHAM FOREST! Williams centrează din corner, iar Igor Jesus punctează cu o lovitură de cap.

Min. 1: A început meciul de la Londra.

  • Tottenham: Vicario – Romero, van de Ven, Danso – Porro, Gray, Sarr, Spence – Tel, Solanke, Richarlison. Rezerve: Kinsky – Bergvall, Drăgușin, Gallagher, Kolo Muani, Palhinha, Simons, Souza, Udogie. Antrenor: Igor Tudor
  • Nottingham Forest: Sels – Aina, Milenkovic, Murillo, Williams – Sangare, Gibbs-White, Anderson – Hudson-Odoi, Igor Jesus, Hutchinson. Rezerve: Ortega – Yates, Awoniyi, Bakwa, Dominguez, McAtee, Morato, Ndoye, Netz. Antrenor: Vitor Pereira

FINAL: Aston Villa – West Ham 2-0 (McGinn 15, Watkins 68)

UPDATE: Newcastle – Sunderland 1-2 (Gordon 10 / Talbi 57, Brobbey 90)

Min. 90+10: Final de meci la Newcastle, Sunderland se impune în derby după golul înscris de Brian Brobbey în minutul 90.

Min. 90: GOOOL SUNDERLAND! Le Fee centrează în careu pentru Brian Brobbey, care îl învinge pe Ramsdale.

Min. 75: Thiaw trimite balonul în poartă cu capul după un corner, dar reușita este anulată, deoarece Murphy, care stătea în fața portarului Ellborg, era în poziție de offside.

Min. 57: GOOOL SUNDERLAND! Chemsdine Talbi egalează pentru oaspeți după o fază confuză în careul lui Newcastle.

Min. 46: A început repriza secundă!

Min. 45+3: Pauză la Newcastle, gazdele se află în avantaj.

Min. 43: Ocazie pentru gazde! După o centrare din partea stângă, Botman deviază cu capul, iar mingea lovește bara.

Min. 24: Talbi trimite un șut foarte bun de la distanță, care se ducea aproape de vinclu, însă Ramsdale intervine și își salvează echipa.

Min. 10: GOOOL NEWCASTLE! O’Nien primește mingea de la portarul Ellborg, dar degajarea sa este una teribilă, exact la Woltemade. Germanul deviază până la Anthony Gordon, care punctează cu un șut din unghi și deschide scorul.

Min. 1: A început partida.

UPDATE: Incidente înainte de Newcastle – Sunderland. Echipele de start

Incidente grave în afara stadionului, cu o jumătate de oră înainte de startul meciului Newcastle – Sunderland. Conform Daily Mail, mai multe lupte între suporteri și forțele de ordine au avut loc în jurul arenei St. James’ Park, care are o capacitate de peste 52.000 de locuri. Poliția a condus spre stadion mai mulți fani ai echipei Sunderland care s-au infiltrat în grupuri mari de suporteri ai gazdelor.

Newcastle: Ramsdale – Trippier, Botman, Burn, Hall – Ramsey, Joelinton – Elanga, Woltemade, Barnes – Gordon. Rezerve: Pope – Livramento, A. Murphy, J. Murphy, Neave, Osula, Thiaw, Willock, Wissa. Antrenor: Eddie Howe

Sunderland: Ellborg – Geertruida, O’Nien, Alderete, Hume – Xhaka – Rigg, Diarra, Sadiki, Talbi – Brobbey. Rezerve: Moore – Cirkin, Isidor, H. Jones, J. Jones, Le Fee, Mandava, Mayenda, Mukiele. Antrenor: Regis Le Bris. 

UPDATE: Radu Drăgușin, anunțat rezervă pentru partida Tottenham – Nottingham Forest

Radu Drăgușin (24 de ani) a fost titular miercuri în victoria obținută de Tottenham contra lui Atletico Madrid în Champions League, 3-2, primul succes din mandatul antrenorului Igor Tudor. Din câte se pare însă, croatul nu va miza pe fundașul român din primul minut al partidei de campionat cu Nottingham Forest, care se va disputa duminică, începând cu ora 16:15.

Micky van de Ven revine după suspendare, iar Cristian Romero va fi și el disponibil, după ce a ratat meciul cu Liverpool. Englezii sunt de părere că Igor Tudor va miza pe cei doi în centrul defensivei, iar în cazul în care acesta va alege un sistem cu trei fundași centrali, următoarea sa variantă ar fi austriacul Kevin Danso.

Partida dintre Tottenham și Nottingham Forest este una „de 6 puncte”, deoarece ambele echipe sunt implicate în lupta pentru evitarea retrogradării. Echipa lui Radu Drăgușin ocupă poziția a 16-a, cu 30 de puncte, iar Forest și West Ham se află la doar o lungime în urma celor de la Spurs, „ciocănarii” ocupând primul loc retrogradabil. Iată cum arată echipele probabile pentru meciul Tottenham – Nottingham Forest:

  • Tottenham: Vicario – Porro, Romero, Van de Ven, Udogie – Tel, Gray, Sarr, Simons – Kolo Muani, Richarlison
  • Nottingham Forest: Ortega – Aina, Milenkovic, Murillo, Williams – Sangare, Gibbs-White, Anderson – Hudson-Odoi, Jesus, Hutchinson

UPDATE: Rezultatele partidelor de sâmbătă, din etapa a 31-a

  • FINAL: Fulham – Burnley 3-1 (King 67, Wilson 73, Jimenez 90+5 pen. / Flemming 60)
  • FINAL: Everton – Chelsea 2-0 (Beto 33, 62, Ndiaye 76)
  • FINAL: Leeds – Brentford 0-0

FINAL: Brighton – Liverpool 2-1 (Welbeck 14 / Kerkez 30)

FINAL DE MECI. Liverpool a ajuns la al treilea meci consecutiv în Premier League în care nu reușește să câștige. Mai mult decât atât, echipa antrenată de Arne Slot a cedat în deplasare cu Brighton, scor 1-2. Lucrurile se complică pentru formația de pe Anfield în lupta pentru locurile de Champions League. Iată cum arată clasamentul:

Clasament Premier League

Min. 56: GOOOL Brighton! Danny Welbeck a reușit „dubla” contra lui Liverpool. Atacantul în vârstă de 35 de ani o aduce din nou pe Brighton în avantaj. Golul a fost validat de VAR după ce jucătorii au reclamat o poziție de ofsaid.

Min. 30: GOOOL Liverpool! „Cormoranii” au egalat prin Kerkez. Fundașul maghiar l-a executat pe Verbruggen și a restabilit egalitatea pe tabelă.

Min. 24: Replica dură din partea lui Liverpool. Același Szoboszlai a trimis excelent direct din lovitură liberă. Balonul a trecut puțin peste bara transversală a porții apărate de Verbruggen.

Min. 14: GOOOL Brighton! Gazdele au reușit să deschidă scorul după aproximativ un sfert de oră. Welbeck, fostul atacant de la Manchester United sau Arsenal, a găsit spațiu în interiorul careului și a înscris cu o lovitură de cap.

Min. 10: Ocazie bună de gol pentru Liverpool! Szoboszlai a trimis spre poartă dintr-o poziție excelentă. Aflat în interiorul careului, fotbalistul maghiar a șutat peste țintă.

Min. 8: Antrenorul olandez al lui Liverpool, Arne Slot, a fost nevoit să facă o schimbare în minutul 8 al meciului. Mutarea prematură a venit ca urmare a accidentării lui Huko Ekitike. Atacantul nu a mai putut să joace din cauza unei probleme medicale și a fost înlocuit cu Curtis Jones.

Min. 1: Start! Brighton a câștigat etapa precedentă împotriva lui Sunderland, scor 1-0 chiar în deplasare. De cealaltă parte, Liverpool o înfruntă pe Brighton la câteva zile după calificarea în sferturile Champions League. „Cormoranii” s-au distrat cu Galatasaray, scor 4-0 în returul optimilor.

UPDATE: Brighton – Liverpool, de la 14:45

„Lovitura de începere a fost amânată cu 15 minute din cauza unui accident rutier pe A27”, a anunțat Brighton pe căile oficiale de comunicare. Astfel, partida de pe Amex Stadium va începe în jurul orei 14:45, ora României

Brighton: Verbruggen – Wieffer, van Hecke, Dunk, Kadioglu – Milner, Gross – Gomez, Hinshelwood, Minteh – Welbeck. Rezerve: Steele, Ayari, Baleba, Boscagli, De Cuyper, Kostoulas, Mitoma, Rutter, Veltman. Antrenor: F. Hurzeler

Liverpool: Mamardashvili – Frimpong, Konate, van Dijk, Kerkez – Gravenberch, Mac Allister – Wirtz, Szoboszlai, Gakpo – Ekitike. Rezerve: Woodman, Robertson, Ramsay, Nyoni, Ngumoha, Morrison, Jones, J. Gomez, Chiesa. Antrenor: A. Slot. 

UPDATE: Bournemouth – Manchester United 1-2 (Christie 67, Kroupi 81 pen. / Bruno Fernandes 61 pen., Maguire 71)

Final de meci – Manchester United nu a reușit decât o remiză, scor 2-2, pe terenul lui Bournemouth, într-o partidă pe care a încheiat-o apărându-se după ce Harry Maguire a fost eliminat.

Premier League clasament Premier League

Min. 81 – GOOOL Bournemouth!!! Abia intrat pe teren, Kroupi își asumă responsabilitatea și transformă lovitura de la 11 metri.

Min. 79 – Maguire face un fault în careu asupra lui Evanilson, iar arbitrul dictează penalty și îl elimină pe fundașul lui Manchester United

Min. 76 – Scott șutează surprinzător, însă mingea lovește transversala.

Min. 71 – GOOOL Manchester United!!! Maguire îi readuce pe oaspeți în avantaj cu o lovitură de cap după un corner executat de Bruno Fernandes.

Min. 67 – GOOOL Bournemouth!!! Truffert pătrunde cu mult curaj, îi pasează lui Christie la marginea careului și acesta marchează cu un șut plasat.

Min. 61 – GOOOL Manchester United!!! Bruno Fernandes transformă lovitura de la 11 metri dictată pentru faultul în careu făcut de Jimenez asupra lui Cunha.

Start în partea secundă a primul joc din etapa a 31-a din Premier League.

Pauză – În ciuda numeroaselor ocazii, la pauză se intră cu scorul de 0-0.

Min. 41 – Tavernier șutează frumos de la marginea careului, dar nu îl poate învinge pe Lammens.

Min. 36 – Lammens intervine la reluarea din 16 metri a lui Truffert.

Min. 35 – Bruno Fernandes șutează dintr-o poziție ideală, însă o face fără forță și nu-i pune probleme lui Petrovic.

Min. 22 – Prima ocazie a gazdelor vine la șutul lui Rayan, dar Lammens scoate în corner.

Min. 15 – Petrovic este imbatabil în acest început de joc și scoate și șutul lui Bruno Fernandes.

Min. 11 – Cunha șutează periculos, dar Petrovic este atent și respinge în corner.

Min. 5 – Diallo are prima ocazie de gol, dar Petrovic are o intervenție salutară la șutul din interiorul careului de 6 metri.

Start în prima partidă a etapei cu numărul 31.

  • Bournemouth: Petrovic – Jimenez, Hill, Senesi, Truffert – Scott, Christie – Rayan, Tavernier, Adli – Evanilson. Rezerve: Mandas – Brooks, Diakite, Doak, Kroupi, Milosavlejevic, Smith, Toth, Unal. Antrenor: Andoni Iraola.
  • Manchester United: Lammens – Dalot, Yoro, Maguire, Shaw – Casemiro, Mainoo – Diallo, Bruno Fernandes, Cunha – Mbuemo. Rezerve: Bayindir – Fletcher, Fredicson, Heaven, Malacia, Mount, Sesko, Ugarte, Zirkzee. Antrenor: Michael Carrick.

O nouă etapă de vis în Premier League. Face Arsenal un nou pas în lupta la titlu!?

Sezonul de Premier League devine din ce în ce mai interesant. Arsenal rămâne marea favorită la titlu. „Tunarii” par că au trecut peste perioada mai puțin bună și ar putea, după multe încercări, să pună mâna pe trofeu. Totuși, nu ar fi prima dată când echipa lui Mikel Arteta se împiedică pe final.

Este o luptă interesantă și pentru top 4. Liverpool este în pericol să rateze calificarea directă în UEFA Champions League. „Cormoranii” sunt abia pe locul 5 și trebuie, până la finalul sezonului, să o devanseze pe Aston Villa. Nici Chelsea nu stă excelent. Londonezii sunt și mai jos, pe locul 6.

Duel de foc în lupta pentru salvarea de la retrogradare

De asemenea, vom avea parte de o bătălie încinsă pentru salvarea de la retrogradare. Burnley și Wolves par condamnate să pice în Championship, însă West Ham, Nottingham Forest, Tottenham și Leeds sunt în partea de jos a clasamentului, iar doar 4 puncte le despart.

Mai mult, în această etapă vom avea parte de un duel care s-ar putea dovedi crucial în ceea ce privește lupta pentru salvarea de la retrogradare. Tottenham, echipa românului Radu Drăgușin, va da piept pe teren propriu chiar cu Nottingham. Pierzătoarea acestei partide ar putea deveni principala candidată la coborârea în Championship.

Meciurile rundei cu numărul 31 din Premier League:

  • Bournemouth – Manchester United, vineri, 20 martie, ora 22:00
  • Brighton – Liverpool, sâmbătă, 21 martie, ora 14:30
  • Fulham – Burnley, sâmbătă, 21 martie, ora 17:00
  • Everton – Chelsea, sâmbătă,21 martie, ora 17:00
  • Leeds – Brentford, sâmbătă, 21 martie, ora 22:00
  • Newcastle – Sunderland, duminică, 22 martie, ora 14:00
  • Aston Villa – West Ham, duminică, 22 martie, ora 16:15
  • Tottenham – Nottingham Forest, duminică, 22 martie, ora 16:15