Sport

Premier League, etapa a 6-a. Crystal Palace – Brighton 1-1. Oaspeții au ratat șansa istorică de a trece pe primul loc

FANATIK.RO vă prezintă informaţii despre partidele etapei a 6-a din Premier League, care au loc în acest weekend şi care au drept cap de afiş meciul Chelsea - Man. City
27.09.2021 | 23:59
Premier League etapa a 6a Crystal Palace  Brighton 11 Oaspetii au ratat sansa istorica de a trece pe primul loc
ADVERTISEMENT
27-09-2021
18:18

Brighton a smuls un punct la Crystal Palace, dar nu a fost suficient pentru a trece pe primul loc

Meciul dintre Crystal Palace și Brighton avea o conotație specială. Trupa lui Graham Potter este surpriza acestui început de campionat în Anglia, iar a finalul partidei de pe Selhurst Park putea deveni noul lider în Premier League. S-a terminat 1-1.

Luni, 27 septembrie, ora 22:00

Crystal Palace – Brighton 1-1  (45+2 Zaha / 90+5 Maupay)

 

27-09-2021
14:51

Fanii lui Aston Villa au sărbătorit victoria de pe Old Trafford în ”stilul” lui Crisiano Ronaldo

Aston Villa a obținut un succes surprinzător, 1-0, pe Old Trafford, în fața lui Manchester United, iar la finalul întâlnirii suporterii echipei din Birmingham au celebrat succesul imitând gestul lui Cristiano Ronaldo după marcarea fiecărui gol.

Sâmbătă, într-un meci din cadrul etapei a 6-a din Premier League, Manchester United, cotată cu șanse reale la câștigarea campionatului, a pierdut surprinzător în fața celor de la Villa 0-1.

Unicul gol a fost marcat de Hause în minutul 88. Un moment inedit s-a petrecut în minutele adiționale ale întâlnirii.

Man United a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, dar Bruno Fernandes a refuzat să-l lase pe Cristiano Ronaldo să execute lovitura de pedeapsă. Fernandes a ratat, iar ulterior și-a cerut scuze public.    

27-09-2021
12:43

Doi dintre cei mai apreciați manageri din Premier League au bagajele făcute

Premier League nu mai este campionatul conservator, în care managerii echipelor aveau la dispoziție ani de zile, uneori decenii întregi pentru a-și impune filosofiile de joc.

După șase etape din actuala ediție a Premier League nu mai puțin de trei manageri sunt cu bagajele făcute. Cele mai importante nume sunt cele ale lui Nuno Espirito Santo, de la Tottenham, și Steve Bruce de la Newcastle.

Portughezul de pe banca lui Spurs a semnat în această vară înlocuindu-l pe Ryan Mason, numit interimar după demiterea lui Jose Mourinho. Cu Espirito Santo, Tottenam a început perfect, 1-0 cu Manchester City, Wolverhampton și Watford. Au urmat trei eșecuri la rând, 0-3 cu Crystal Palace, 0-3 cu Chelsea și 1-3 cu Arsenal.

Casele de pariuri au fixat o cotă de 4 pentru demiterea portughezului. Aceeași cotă i-au stabilit-o bookmakerii și lui Steve Bruce de la Newcastle. Cele mai mari șanse să-și piardă locul de muncă le are, însă, Daniel Farke, de la Norwich, echipă fără nici un punct acumulat în primele 6 etape.   

27-09-2021
06:35

Aubameyang, bucurie în stitlul lui Henry

Atacantul echipei Arsenal Londra, Pierre-Emerick Aubameyang, a celebrat în stilul lui Thierry Henry, fostul mare jucător al ”tunarilor”, golul reușit în derby-ul cu Tottenham Hotspur.

Fotbalistul gabonez a înscris golul doi al lui Arsenal după un contraatac ca la carte, iar apoi a sărbătorit reușita așa cum o făcea pe vremuri și francezul. Aubameyanf a ales să se bucure în acest mod pentru că în tribunele de pe Emirates Stadium se afla și Henry.

26-09-2021
20:28

Bruno Fernandes a ratat un penalty, Cristiano Ronaldo a reacționat

Bruno Fernandes și Cristiano Ronaldo au fost protagoniștii unui episod rar întâlnit într-un meci de fotbal. Manchester United a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, dar, spre surprinderea tuturor cel care a executat penalty-ul a fost Fernandes și cu Cristiano Ronaldo.

Primul a ratat, iar Manchester United a pierdut meciul cu Aston Vila. Ulterior, Bruno Fernandes și-a cerut scuze pentru că nu l-a lăsat pe Cristiano Ronaldo să bată lovitura de la 11 metri.

Răspunsul lui Cristiano Ronaldo nu s-a lăsat așteptat. Starul naționalei Portugaliei a răspuns cu un emoticon, un pumn strâns, semn că este alături de conaționalul său. 

26-09-2021
17:36

Premier League, etapa a 6-a: program, rezultate și clasament

Sâmbătă, 25 septembrie

  • Chelsea – Manchester City 0-1 (Jesus 52)
  • Manchester United – Aston Villa 0-1 (Hause 88)
  • Everton – Norwich 2-0 (Townsend 29 pen., Doucoure 78)
  • Leeds United – West Ham 1-2 (Raphinha 19 / Firpo 67 aut., Antonio 90)
  • Leicester – Burnley 2-2 (Vardy 37, 85 / Vardy 12 aut., Cornet 40)
  • Watford – Newcastle 1-1 (Sarr 72 / Longstaff 23)
  • Brentford – Liverpool 3-3 (Pinnock 27, Janelt 63, Wissa 82 / Jota 31, Salah 55, Jones 67)

Duminică, 26 septembrie

  • Southampton – Wolverhampton 0-1 (Jimenez 61)
  • Arsenal – Tottenham 3-1 (Smith Rowe 11, Aubameyang 28, Saka 34  / Son 79)

Luni, 27 septembrie

  • ora 22:00 Crystal Palace – Brighton

26-09-2021
14:48

Arsenal - Tottenham 3-1 (Smith Rowe 11, Aubameyang 28, Saka 34 / Son 79)

Min. 79: GOOOL TOTTENHAM! Son reduce din diferență cu zece minute înainte de final.

Min. 34: GOOOL ARSENAL! Saka pătrunde pe dreapta în careu, trece de kane, și marchează cu un șut pe jos.

Min. 28: GOOOL ARSENAL! Aubameyang înscrie cu un șut plasat din centrul careului, după o cursă superbă a lui Smith Rowe.

Min. 11: GOOOL ARSENAL! Saka pătrunde pe partea dreaptă, îi pasează perfect în careu lui Smith Rowe, care trimite în poartă din 6-7 metri.

26-09-2021
10:22

Ronaldo, avertizat că Bruno Fernandes va rata penalty-ul

Mijlocașul echipei Manchester United, Bruno Fernandes, a ratat un penalty în minutele de prelungire ale întâlnirii cu Aston Villa, scor 0-1, dar ce s-a petrecut înainte de executarea loviturii de la 11 metri este de domeniul fantasticului.

Încercând să pună presiune pe Fernandes, portarul oaspeților, argentinianul Emiliano Martinez, a mers lângă punctul de la 11 metri și a început să comenteze vehement. La un moment dat, i-a spus lui Cristiano Ronaldo să execute el pentru că Bruno Fernandes va rata.

Fernandes a rămas în cele din urmă să execute, Martinez a început să danseze pe linia porții, iar șutul portughezului a trecut peste poartă și astfel Aston Villa a plecat cu 3 puncte de pe Old Trafford.

La finalul întâlnirii, managerul lui Manchester United, Ole Gunnar Solskjaer, s-a plâns de atitudinea lui Emiliano Martinez și a precizat că toate discuțiile acelea l-au deranjat pe Fernandes.

26-09-2021
08:23

Ronaldo visează să fie antrenor la grupele de copii de la Manchester United

Cristiano Ronaldo este decis să-și mîncheioe cariera la Manchester United, iar apoi vrea să preia una dintre grupele de juniori ale clubului.

Conform The Sun, starul portughez își dorește acest lucru pentru a putea să urmărească îndeaproape creșterea fiului său, Cristiano jr. Puștiul de 11 ani a venit împreună cu tatăl său la Manchester și joacă la una dintre grupele de copii ale grupării de pe Ol Trafford.

Ronaldo a semnat un contract pe doi ani cu drept de prelungire pentru încă unul cu Manchester United, dar visul său de a ajunge antrenor s-ar putea îndeplini chiar înainte de a se retrage ca jucător.

Fostul jucător al lui Tottenham, Tim Sherwood, crede că portughezul este păregătit să conducă prima echipă a ”diavolilor roșii” și chiar îl vede în această funcție peste un an și jumătate. ”Îl văd pe Ronaldo manager la Manchester United în maxim 18 luni.

Ole va trebui să accepte această schimbare. Este un Ronaldo complet diferit de cel care a fost pe Old Trafford prima dată. Știe ce are nevoie echipa și dacă simte că este nevoie să stea lângă manager și să dea instrucțiuni, atunci trebuie să-l lași să facă asta”, a spus Sherwood, conform The Mirror.

25-09-2021
19:38

Jurgen Klopp și-a mitraliat vedetele

Liverpool nu a ratat oportunitatea de a trece pe primul loc în Premier League chiar dacă a obținut doar un rezultat de egalitate, e drept, spectaculos, 3-3 cu Brentford. Managerul Jurgen Klopp nu a avut milă de vedetele lui.

Mohamed Salah a înscris golul cu numărul 100 în tricoul ”cormoranilor”, dar Klopp ar fi vrut să înscrie mai mult. Și egipteanul și ceilalți fotbaliști.  

”Sunt sigur că și Mo vede lucrurile la fel și că ar fi vrut să marcheze golul cu numărul 101. Au fost atât de multe momente bune din punct de vedere fotbalistic, încât este ciudat să analizăm cum de am marcat doar trei golur”, a spus Jurgen Klopp la conferința de presă, citat de express.co.uk.

25-09-2021
15:45

Brentford - Liverpool 3-3

Liverpool s-a încurcat pe terenul lui Brentford, scor 3-3, după un meci foarte spectaculos. “Cormoranii” au condus de două ori, dar s-au văzut egalați pe final.

Totuși, Liverpool profită de eșecurile suferite de Manchester United și Chelsea și e lider solitar. Dacă va învinge pe terenul lui Palace, luni, Brighton va trece pe primul loc la finalul acestei etape.

Final: Brentford – Liverpool 3-3 (Pinnock 27, Janelt 63, Wissa 82 / Jota 31, Salah 55, Jones 67)

25-09-2021
11:16

Chelsea a pierdut derby-ul cu Manchester City. Surpriză și pe „Old Trafford”

Etapa a 6-a din Premier League debutează în forță, cu două partide de mare interes: Chelsea – Manchester City și Manchester United – Aston Villa.

  • Chelsea – Manchester City 0-1 (Jesus 52)

Min. 52: GOOOL MAN. CITY! Gabriel Jesus șutează pe jos de la marginea careului, mingea este deviată ușor de Jorginho și intră în plasă.

 

  • Manchester United – Aston Villa 0-1 (Hause 88)

Min. 90+3: Același Hause comite henț în propriul careu, se acordă penalty pentru „diavoli”, dar Bruno Fernandes trimite peste poartă.

Min. 88: GOOOL ASTON VILLA! Hause deschide scorul cu o lovitură de cap, în urma unui corner.

Etapa a 6-a din Premier League are loc în acest weekend, mai precis în zilele de sâmbătă,  25 septembrie, duminică, 26 septembrie şi luni, 27 septembrie. Niciodată nu s-a întâmplat până acum în acest sezon ca runda să aibă un debut de-a dreptul exploziv, confruntarea dintre Chelsea şi Manchester City, reeditarea finalei ultimei ediţii de Champions League. Iar duminică avem şi un derby londonez de tradiţie: Arsenal – Tottenham.

Programul etapei a 6-a din Premier League

Sâmbătă, 25 septembrie, ora 17:00

ora 14:30 Chelsea – Man. City

ora 14:30 Man. United – Aston Villa

Everton – Norwich

Leeds United – West Ham

Leicester – Burnley

Watford – Newcastle

ora 19:30 Brentford – Liverpool

Duminică, 26 septembrie

ora 16:00 Southampton – Wolverhampton

ora 18:30 Arsenal – Tottenham

Luni, 27 septembrie, ora 22:00

Crystal Palace – Brighton

Aşadar de la ora 14:30 iubitorii fotbalului care prind canalul Eurosport 1 se pot aşeza confortabil în faţa micilor ecrane pentru un nou episod al duelului dintre tehnicianul german Thomas Tuchel, antrenorul echipei londoneze şi Pep Guardiola, omul cu care cetăţenii au câştigat trei dintre ultimele patru campionate din Premier League.

ADVERTISEMENT

Este clar că Guardiola nu a uitat că până acum Tuchel s-a dovedit mai abil decât el şi asta nu doar în finala Champions League, care până la urmă s-a decis de la punctul cu var şi asta înseamnă o loterie a norocului, dar şi în alte meciuri: 1-2 chiar pe Etihad Stadium în ediţia precedentă de Premier League şi 0-1 în semifinalele Cupei Angliei. Practic, de când a preluat pe Chelsea scorul este de 3-0 în favoarea lui Tuchel!

Mason Mount, marele semn de întrebare pentru Chelsea

Acest meci vine într-un moment în care londonezii se află în fotoliul de lider, cu 13 puncte, la egalitate cu Liverpool şi Man. United, dar cu un golaveraj superior iar City e pe poziţia a cincea, cu 10 puncte şi vine după un rezultat etapa trecută care a rupt miliarde de buletine la pariuri în lume, 0-0 acasă cu Southampton.

ADVERTISEMENT

La Chelsea sunt doar două probleme de lot, mijlocaşii Christian Pulisic şi Mason Mount, pentru ultimul stafful medical mai trăgând speranţă până în ultimul minut că l-ar putea recupera. La City situaţia e mai complicată, pentru că Guardiola nu scapă de absenţe.

Guardiola are multe absenţe în apărare şi la mijloc

I s-au refăcut doi oameni cheie, Kevin de Bruyne şi Phil Foden şi aproape sigur că ambii vor fi pe teren, dar nu vor putea face acelaşi lucru şi fundaşii Stones, Laporte şi Zincenko, precum şi mijlocaşii Gundogan şi Rodri. În aceste condiţii axul central al apărării, Ruben Dias – Stones sau Ruben Dias – Laporte va trebui reinventat.

ADVERTISEMENT

La egalitate de puncte cu Chelsea se află marea rivală a lui City, Manchester United. Care va juca acasă cu Aston Villa şi vestea excelentă pentru antrenorul Ole Gunnar Solskjaer este că i-a recuperat pe McTominay şi pe Cavani, doar Diallo şi Rashford mai rămân indisponibili.

Manchester United se poate desprinde în clasament de vecina City

Va fi pe teren şi Cristiano Ronaldo, cel care a marcat în toate partidele jucate în tricoul alb-roşu al diavolilor de pe Old Trafford. United a pierdut la mijlocul săptămânii cu 0-1 pe teren propriu în faţa lui West Ham în Cupa Ligii, dar Solskjaer a folosit o echipă cu multe rezerve şi fără Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Manchester United ar putea fi ajutată în acest meci şi de faptul că Aston Villa are şase jucători absenţi, dintre care unul, Tuanzebe, ca urmare a înţelegerii dintre cluburi, deoarece este împrumutat pentru acest sezon de pe Old Trafford. Faptul că va lipsi şi Trezeguet, unul dintre oamenii importanţi, face echipa din Birmingham şi mai vulnerabilă.

Duminică e un derby londonez de mare tradiţie

A treia echipă cu 13 puncte este Liverpool. Toate trei sunt totodată şi singurele formaţii încă neînvinse. Cormoranii merg la Londra pentru partida cu nou promovata Brentford şi casele de pariuri îi dau mari favoriţi, cu o cotă de 1,50 faţă de 7,00 cât au gazdele. Însă Jurgen Klopp nu îi va avea pe Williams, Alcantara, Keita şi Firmino.

Duminică, 26 septembrie, este momentul şi pentru un derby londonez de mare tradiţie, Arsenal – Tottenham, cu două echipe care caută cu disperare să revină în elită, mai ales tunarii, dar nu par avea argumentele necesare pentru a putea urca în Top 4. Oricum, rămâne oricând acelaşi meci extrem de interesant şi cu orgolii imense de ambele părţi.


(P) Cota Get’s Bet pentru Arsenal – Tottenham: 2,35 este cota pentru „Ambele marchează și peste 2,5 goluri în meci”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT