Premier League: rezumatul unui sezon incredibil! Cifre-record, momente importante și punctajul celor mai buni jucători la FootballCoin

20.05.2019 | 17:53
Premier League rezumatul unui sezon incredibil Cifrerecord momente importante si punctajul celor mai buni jucatori la FootballCoin

S-a încheiat încă un sezon de Premier League, unul parcă mai frumos ca niciodată, cu lupte duse până în ultimele etape, atât la titlu, cât și pentru locurile de Champions League sau locul 7 care va duce în Europa League, dar și la retrogradare. Așadar, cât timp vom aștepta luna august pentru începerea sezonului 2019-2020, nu putem decât să reflectăm asupra sezonului recent încheiat și să urmărim evenimentele din perioada transferurilor, și aceasta anunțându-se una foarte interesantă în Premier League, și care va avea, bineînțeles, repercusiuni și în cadrul Footballcoin.

Astăzi vom vorbi despre sezonul care tocmai s-a încheiat. Despre titlu, despre lupta pentru supraviețuire, despre cei mai buni jucători din Anglia. De citit, de reținut pentru anul viitor și, pur și simplu, de dragul nostalgiei.

La titlu, încă din primele etape, două echipe au părut cu un nivel peste celelalte din Big 6. Manchester City și Liverpool. Cetățenii încercau ceea ce nu mai reușise nimeni de la rivalii Manchester United încoace, timp de un deceniu. Să își apere titlul. Cu o aură de invincibilitate câștigată după un sezon în care au atins uimitorul prag de 100 de puncte (prima echipă din istoria Premier League care reușește asta), cetățenii au început în forță, un egal la Wolves fiind singurul sughiț până la meciul de pe Anfield din 7 octombrie, împotriva celei care se anunțase deja principala rivală la titlu, Liverpool. Cu doar 5 minute rămase din acel joc, Mahrez ratează un penalty și meciul se încheie indecis, 0-0.

Pentru Liverpool a fost de asemenea cel de-al doilea egal al sezonului, după un început furibund de campionat, cu o etapă înainte însă având nevoie de inspirația lui Sturridge pentru a salva un punct în minutele de prelungiri la Chelsea. A urmat o perioadă în care cele două echipe păreau din altă ligă, detașându-se și mai mult de restul campionatului, legând victorii după victorii, până în momentul în care s-au întâlnit din nou, de data asta pe Etihad, pe 3 ianuarie. City nu a mai iertat și a câștigat cu 2-1 , mulțumită și lui John Stones și mingea lui respinsă, care, mulțumită tehnologiei de linia porții, știm acum că mai avea nevoie de 11 mm ca să treacă linia buturilor și să aducă un punct valoros lui Liverpool. Acest meci a consemnat și prima înfrângere a cormoranilor din acest sezon.

Dacă la trecerea dintre ani, Liverpool avea un avans de 7 puncte față de cetățeni, acesta începe să se diminueze, datorită celor 4 egaluri în 6 meciuri pe care aveau să le înregistreze împotriva lui Leicester, West Ham și, mai dureros, cu rivalele Manchester United și Everton. Aceste egaluri s-au dovedit a fi fatale cormoranilor, care, deși nu au mai pierdut puncte până la finalul sezonului, s-au văzut depășiți de o echipă extrem de constantă și dominantă a lui City, care a adunat toate punctele puse în joc în ultimele 14 etape. Liverpool termină pe locul 2, după un sezon în care a suferit doar o înfrângere și a acumulat 97 de puncte, un total ce i-ar fi fost suficient pentru câștigarea titlului în oricare alt sezon decât ultimele două. City își menține supremația în Premier League, devenind prima echipă care își apară titlul după un deceniu.

Emoțiile și suspansul nu se opresc aici, căci am avut parte de acțiune și la celălalt capăt al clasamentului. Sezonul 2017-2018 a fost unul istoric în ce privește luptele la retrogradare. Pentru prima dată în istorie, din primele 4 ligi din Anglia, nu a retrogradat nicio echipă din cele nou-promovate. În Premier League se vorbește deseori însă de ”sindromul celui de-al doilea sezon”, care se referă la entuziasmul primului sezon, în care echipele noi sunt ajutate de elanul promovării și astfel de multe ori se salvează de la retrogradare. Însă în al doilea sezon dispare acest elan și apar problemele. Asta s-a întamplat și cu Huddersfield Town. Fosta campioană a Angliei în anii ’20 si ’30, după o perioadă destul de tăcută de transferuri, Huddersfield era cotată cu șanse mari să retrogradeze încă dinaintea începerii sezonului. Au fost nevoiți să aștepte până pe 5 noiembrie pentru prima victorie din campionat, împotriva celor de la Fulham, victorie venită în urma unui autogol al lui Fosu-Mensah.

Au mai urmat doar două victorii până la sfârșitul sezonului, ambele venind surprinzător împotriva celor de la Wolverhampton, echipa revelație a acestui sezon. Doar 16 puncte strânse de Huddersfield, nu departe de recordul negativ de 11 puncte al lui Derby County (cea pe care, în cazul unei victorii in finala playoff-ului cu Aston Villa, o vom putea vedea din nou în Premier League din sezonul viitor).

Un sezon dezamăgitor a fost și pentru Fulham. Cel mai vechi club profesionist din Londra a promovat în Premier League după o campanie foarte reușită în Championship și, după o perioadă de transferuri în care au investit consistent în jucători precum Seri, Le Marchand, Schurrle, Sergio Rico și alții, promiteau un sezon bun, în care sperau să stea departe de stresul retrogradării. Ghinion, lucrurile nu au mers chiar așa. O victorie 4-2 cu Burnley în etapa a treia a fost singurul moment reușit din startul unui sezon care după 12 etape îi găsea pe ultimul loc, cu doar 12 puncte strânse. Acest parcurs l-a costat postul pe antrenorul care o promovase pe Fulham, Slavisa Jokanovic. În locul lui a fost adus cu mult fast artizanul sezonului miraculos al lui Leicester din 2015-2016, nimeni altul decât Claudio Ranieri. Un prim meci al italianului pe bancă a adus și o victorie spectaculoasă, 3-2 cu Southampton, mulțumită lui Aleksandar Mitrovic, care a reușit o dublă. A urmat însă o serie de meciuri dificile și, cu excepția victoriilor cu colegele de suferință Huddersfield și Brighton, au fost și multe puncte pierdute, care au adus și sfârșitul mandatului pentru Ranieri. A fost adus ca interimar până la sfârșitul sezonului Scott Parker, la prima sa experiență în Premier League, dar situația era deja fără salvare de la retrogradare. După 4 meciuri foarte dificile cu Chelsea, Leicester, Liverpool și Man City, era confirmată matematic retrogradarea echipei din sudul Londrei. În mod chinuitor, imediat după această confirmare, au urmat 3 victorii consecutive, aducând numărul victoriilor la 7. Prea puțin pentru o echipă cu multă istorie în spate, care își vede mult-așteptata revenire în Premier League încheiată rapid, după doar un sezon.

Pentru ultimul loc salvabil s-au luptat Brighton, echipa lui Florin Andone, care trecea prin acel ,,sindrom al celui de-al doilea sezon”, și Cardiff City, echipa din Țara Galilor care după o promovare oarecum surprinzătoare și o perioadă de transferuri destul de neînsemnată, era văzută ca favorită la retrogradare. La cei 70 de ani ai săi, Neil Warnock caută să își pună toată experiența în slujba clubului galez pentru a le da peste nas specialiștilor englezi și ca să evite retrogradarea. Prima victorie a venit de-abia pe 20 octombrie, împotriva celor de la Fulham, într-un moment în care Cardiff părea să le dea dreptate specialiștilor. A urmat însă o serie mai bună pentru galezi, cu 3 victorii consecutive acasă, iar după anul nou, victorii pe terenul lui Leicester, dar și contra lui Bournemouth și Southampton păreau să o pună pe Cardiff pe drumul spre salvare. A început cursa de recuperare față de Brighton, care după un început reușit de campionat, și un an nou care o găsea pe locul 13, s-a pomenit la începutul unei scăderi de formă pe cât de drastică, pe atât de neașteptată. Conduși de Chris Hughton, pescărușii au trecut prin emoții mari pe finalul campionatului, după ce și-au pierdut avansul față de Cardiff, din cauza celor doar 2 victorii din cele 18 etape rămase. Avansul luat la începutul campionatului s-a dovedit a fi decisiv, Cardiff nereușind să mai recupereze punctele rămase și, după mulți ani în care au ținut stindardul sus alături de Swansea City, o lasă pe Țara Galilor fără reprezentantă în Premier League.

Povestea evoluțiilor individuale ale jucătorilor din Premier League este și mai interesantă. Tocmai a fost anunțată echipa sezonului în Premier League, echipă dominată, așa cum era de așteptat, de jucători de la Liverpool și Manchester City.

PORTAR : ALLISON – Deținătorul titlului de ”cel mai scump portar din istorie” pentru doar câteva zile, până la venirea lui Kepa, după aducerea sa de la AS Roma pentru suma de 65m de lire, Allison Becker a impresionat în primul său sezon în Premier League, dar și în Champions League, reușind câteva intervenții cruciale, care au ajutat-o pe Liverpool să rămână în lupta pentru titlu până în ultima etapă. Cu 21 de meciuri fără gol primit, cu unul mai mult decat Ederson, el a primit și titlul de cel mai bun portar din Premier League al sezonului, așa numitul ”Golden Glove”. La FootballCoin a strâns 1013 puncte, fiind depășit în clasament de Lukasz Fabianski de la West Ham.

FUNDAȘ DREAPTA : TRENT ALEXANDER-ARNOLD – Până nu demult se spunea că Dan Petrescu a revoluționat postul de fundaș lateral în Premier League, prin stilul său extrem de ofensiv. Această influență o vedem și în ziua de azi, când tot mai mulți fundași laterali urcă pentru a oferi centrări jucătorilor din atac, iar asta se vede cel mai bine în jocul lui Liverpool. Cu 12 assist-uri, Alexander-Arnold a devenit recordman-ul celor mai multe assist-uri oferite de un fundaș într-un sezon de Premier League. În competițiile de football fantasy dedicate fotbalului englez, fundașul a adunat 1226 de puncte și a putut fi cumpărat gratuit în echipele celor pasionați de FootballCoin.

FUNDAȘI CENTRALI: VIRGIL VAN DIJK Curtat îndelung de Liverpool, de când se afla la Southampton, Van Dijk a făcut în sfârșit trecerea pe Anfield în ianuarie 2018.  Privindu-l în acest sezon, înțelegem de ce cormoranii l-au dorit atât de mult, oferind pe el 75m de lire, transformându-l în cel mai scump fundaș din istorie. Olandezul a fost stâlpul apărarii lui Liverpool, cea mai bună din campionat, obținând la sfârșitul sezonului chiar și titlul de ”Jucătorul sezonului” în Premier League și acumulând 1425 de puncte la FootballCoin, cel mai mare punctaj din echipa lui.

AYMERIC LAPORTE – Tot in ianuarie 2018, de la Bilbao, a ajuns la City și francezul Aymeric Laporte. Cetățenii au plătit în schimbul său suma de 57m de lire, acesta devenind rapid un jucător de bază în echipa lui Guardiola, pe un post pe care se mai băteau jucători precum John Stones, Vincent Kompany sau Nicolas Otamendi. În 35 de apariții, a avut 18 meciuri fără gol primit, dar și 3 goluri marcate și 3 assist-uri.

FUNDAȘ STÂNGA: ANDREW ROBERTSON – Scoțianul venit de la Hull City în vara lui 2017 a adus un mare plus pentru cormorani pe postul unde Alberto Moreno nu mai dădea randamentul cerut. Ca și colegul său Alexander- Arnold, a contribuit foarte mult ofensiv, oferind 11 assist-uri pentru colegii săi. În CV-ul lui de FootballCoin stau scrise 1396 de puncte, cu 12 mai multe decât Salah.

MIJLOCAȘI CENTRALI : FERNANDINHO – Adus în Europa de Mircea Lucescu la Șahtior Donetk, brazilianul a fost cumpărat de City în 2013 pentru 34m lire. Așezat în fața apărării, Fernandinho, ajuns la 34 de ani, a reprezentat o piesă cheie în angrenajul lui Guardiola, fiind punctul de legătură dintre apărare și mijlocul terenului. Deși marcând doar un gol și oferind 3 assist-uri, el a fost inclus în echipa sezonului pentru contribuția sa importantă din jocul lui City, drept dovadă stând și punctajul său bun de la FootballCoin: 981 de puncte.

BERNARDO SILVA – Portughezul a traversat o formă extraordinară în acest sezon, ținându-l pe Leroy Sane pe bancă, un jucător foarte important pentru cetățeni în sezonul trecut. Călit de compatriotul său Leonardo Jardim la Monaco, și după un prim sezon destul de tăcut în Premier League, Silva și-a găsit forma și și-a arătat clasa în acest sezon, marcând 7 goluri și oferind tot atâtea assist-uri. La football fantasy a obținut un scor incredibil, 1281 de puncte.

                                      CHRISTIAN ERIKSEN – Singurul jucător din afara celor două echipe care s-au bătut la titlu, Eriksen a traversat unul dintre cele mai reușite sezoane ale sale. Ajuns la 27 de ani, deși parcă joacă de o eternitate la Tottenham, danezul a ajutat-o pe Spurs să termine pe locul 3 în campionat și să ajungă în finala Uefa Champions League. Într-o echipă a lui Tottenham cu o formă oscilantă în acest sezon, Eriksen a rămas punctul fix, mereu în formă, ajutându-i pe cei de la Spurs cu 8 goluri marcate și 12 assist-uri oferite. De asemenea, el a ajutat echipele celor care au mizat pe el la FootballCoin, acumulând 1260 de puncte, cele mai multe de la Spurs.

EXTREMA STÂNGĂ : RAHEEM STERLING – Candidat și el la titlul de jucătorul sezonului, Raheem Sterling a făcut cel mai bun sezon al său în Premier League, marcând 17 goluri și oferind 10 assist-uri, fiind principala gură de foc a cetățenilor, alături de eternul Aguero.

EXTREMA DREAPTĂ : MOHAMED SALAH – După un prim sezon de poveste, Salah și-a arătat clasa și în 2018-2019, cucerind din nou titlul de golgheter, cu 22 de reușite, de data asta la egalitate cu alți doi africani, Aubameyang și Mane. Cu un Firmino într-un rol mai mult de 9 fals, asemenea lui Giroud la Campionatul Mondial, Salah și Mane au reprezentat principalele arme ale cormoranilor, egipteanul fiind însă cel care a prins locul în echipa sezonului.

ATACANT: SERGIO AGUERO – Ajuns la al 8-lea sezon în tricoul lui City, Aguero a egalat recordul deținut până acum de Thierry Henry, de a marca cel puțin 20 de goluri în 5 sezoane consecutive de Premier League. 21 de goluri și 8 assist-uri au fost cifrele principale ale argentinianului în acest sezon, ajuns la 30 de ani.

REZERVE: EDERSON , MATT DOHERTY , GEORGINIO WIJNALDUM , EDEN HAZARD , ALEXANDER LACAZETTE , PIERRE-EMERICK AUBAMEYANG , HEUNG-MIN SON , JAMES MADDISON , SADIO MANE

Punctajul jucătorilor la FootballCoin, după cum ați putut vedea, a ținut de evoluția lor din acest sezon, urmărindu-se execuțiile personale, dar și jocul îndreptat spre coeziunea echipei, cum ar fi pasele scurte, lungi, medii, intercepțiile, duelurile la cap sau tackle-urile. Aici puteți citi toate regulile după care a fost înregistrat punctajul fotbaliștilor care au câștigat competiții dedicate meciurilor din Anglia și, implicit, au adus premii în XFC pentru magerii de fantasy inspirați.

CEI MAI BUNI JUCĂTORI PE POSTURI DIN FOOTBALLCOIN

PORTARI

1. Lukasz Fabianski, cu 1017 puncte, 7 meciuri fără gol primit și 144 de intervenții importante pentru echipa lui. A fost free la FootballCoin, practic cel mai bun deal pe care puteai să-l faci pentru locul dintre buturi.

2. Alisson, care a adunat 1013 puncte, 21 clean sheet-uri și 74 de intervenții salvatoare

3. Jordan Pickford, cu un punctaj de 937 de puncte, 14 meciuri fără gol primit și 92 de intervenții pentru Everton.

FUNDASI :

1. Lucas Digne, jucătorul din apărare cu cele mai multe puncte adunate: 1439. Se poate lăuda în acest sezon cu 13 meciuri fără gol primit, 4 goluri și 4 assist-uri.

2. Virgil van Dijk, cu 1425 de puncte, 20 de clean sheet-uri, 4 goluri și 4 assist-uri

3. Andrew Robertson – 1393 de puncte, 21 de meciuri fără gol primit și 12 pase de gol pentru Liverpool

MIJLOCASI :

  1. Deși a fost un sezon dezamăgitor pentru United, Paul Pogba a adunat la FootballCoin cel mai mare punctaj pe postul de mijlocaș: 1437 de puncte. Francezul și-a trecut în cont 13 goluri și 9 assist-uri.

2. Felipe Anderson ocupă locul 2, datorită celor 1407 puncte, 9 goluri și 6 assist-uri.

3. Luka Milivojevic, care are în acest sezon în dreptul numelui său la FootballCoin 1392 de puncte, 12 goluri și 2 pase de gol pentru Crystal Palace.

ATACANȚI :

  1. Eden Hazard, cel mai bun jucător al lui Chelsea și cel mai bun fotbalist la FootballCoin din departamentul ocupat cu fericirea fanilor, atacul. Are 1642 de puncte în total în acest sezon, 16 goluri și 15 assist-uri

2. Mohamed Salah, regele egiptenilor și idolul fanilor cormorani. Are în povestea lui din FootballCoin în acest sezon 1381 de puncte, 22 de goluri și 11 assist-uri. Și toată dragostea celor care au ca motto “You’ll never walk alone”.

3. Raheem Sterling stă confortabil pe locul 3, la adăpostul celor 1313 puncte, 17 goluri și 12 assist-uri. Pe scurt, un sezon perfect.

A fost un sezon plin de momente frumoase, de emoții, de răsturnări de situație și de vise împlinite. Și ce e și mai frumos e că ne așteaptă unul poate chiar mai antrenant decât acesta. Liverpool fuge după revanșă, City după alte recorduri, United și Arsenal după revenirea de formă pe care o datorează fanilor. Și toate celelalte pentru a nu se lăsa mai prejos acestui fotbal frumos din Premier League. Poate chiar cel mai frumos din toată Europa.

Până când se fluieră startul următorului sezon, FootballCoin nu stă pe bară. Așa că înregistrează-ți echipele pentru finalele Uefa Champions League, Europa League și pentru restul sezonului în Major League Soccer și  Chinese Super League.