Universitatea Cluj și Universitatea Craiova se vor întâlni în finala Cupei României Betano, programată pe 13 mai. Studenții clujeni au eliminat FC Argeș, la loviturile de departajare, iar oltenii au dat lovitura aseară, în partida cu Dinamo, tot în urma executării loviturilor de la punctul cu var.
Ultimul act al competiției va aduce față în față două echipe conduse de antrenori străini, cu situații diferite. Filipe Coelho, aflat la primul an în România, n-a câștigat niciodată trofeul. Bergodi are două Cupe ale României în palmares, câștigate cu Sepsi, în 2022 și 2023. Italianul poate face un pas mare în istoria competiției.
Dacă va triumfa la Sibiu, va avea trei Cupe ale României, performanță pe care au realizat-o doar șapte antrenori români: Iuliu Baratky (Rapid București – 1941, 1942; Dinamo București – 1959), Gheorghe Popescu I (CCA București – 1951, 1952; Steaua București – 1962), Ilie Savu (CCA București – 1955 împreună cu Ștefan Dobay, Steaua București – 1966, 1967), Ștefan Kovacs (Steaua București – 1969, 1970, 1971), Emeric Ienei (Steaua București – 1976, 1985, 1999), Mircea Lucescu (Dinamo București – 1986, 1990; Rapid București – 1998), Anghel Iordănescu (Steaua București – 1987, 1988, 1989).
Totodată, în cazul unui succes, Bergodi va veni la numai un trofeu de Ioan Andone, antrenorul cu cele mai multe Cupe ale Românei. Fălcosul a ieșit câștigător de patru ori, de trei ori cu Dinamo – 2003, 2004, 2005 și o dată cu CFR Cluj – 2008.
În istoria competiției începute în 1933-1934 și întreruptă doar între 1943 și 1947, au existat și alți antrenori străini care au ridicat trofeul. La fel ca Bergodi, portughezul Toni Conceicao are două Cupe, ambele cu CFR Cluj – 2009, 2016.
Câte o Cupă a României au câștigat Josef Uridil (Ripensia Timișoara – 1934), Jeno Konrad (Ripensia Timișoara – 1936), Andrea Mandorlini (CFR Cluj – 2010), Dario Bonetti (Dinamo București – 2012), Devis Mangia (Universitatea Craiova – 2018) și Marinos Ouzounidis (Universitatea Craiova – 2021).
Ediția din acest an va fi prima din istoria modernă a competiției, în finala căreia se vor confruta doi antrenori străini, până acum duelurile fiind în marea lor majoritate românești, iar de opt ori mixte. S-a mai întâmplat ca doi tehnicieni străini să-și dispute trofeul la prima ediție, cea din 1934, când austriacul Josef Uridil (Ripensia Timișoara) l-a învins pe maghiarul Adalbert Molnar (Universitatea Cluj).
Nu doar la nivel de bănci tehnice va fi o dispută inedită. Universitatea Craiova are nouă jucători străini, iar U Cluj chiar mai mulți – 13 fotbaliști din alte țări.
Craiova are șapte trofee în palmares și alte două finale pierdute, iar U Cluj o Cupă a României și cinci finale pierdute.