Sport

Premieră la Campionatul Mondial din Qatar! Ce vor putea vedea fanii, la TV, înaintea meciurilor

Cupa Mondială din acest an se va derula, pentru prima oară în istorie iarna. Aceasta nu este singura premieră.  Organizatorii vor instala camere video în vestiarele echipelor.
09.07.2022 | 17:16
Premiera la Campionatul Mondial din Qatar Ce vor putea vedea fanii la TV inaintea meciurilor
Turneul final al Cupei Mondiale din Qatar va aduce o mulțime de premiere tehnologice. Sursa foto: Bloomberg
ADVERTISEMENT

Ediția din acest an a Cupei Mondială se va desfășura în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie, în Qatar și propune câteva premiere în domeniu. Una dintre acestea este instalarea de camere video în vestiarele echipelor.

Fanii își vor vedea favoriții în timp ce se pregătesc pentru meciuri

Suporterii care nu își vor însoți echipele naționale în Qatar, la turneul final al Cupei Mondiale, vor avea ocazia să intre în atmosfera meciurilor în cele mai mici detalii.

ADVERTISEMENT

Organizatorii au anunțat că echipele de televiziune vor avea acces în vestiare pentru a surprinde în cele mai mici detalii pregătirile dinaintea duelurilor.

Imaginile vor fi transmise în direct, sau înregistrate, iar montajele vor cuprinde și dialogurile pe care selecționerii le vor avea cu vedetele ce vor fi prezente în Qatar.

ADVERTISEMENT

Ideea nu este o noutate în fotbalul mondial, dar va fi aplicată în premieră la un turneu final de Cupă Mondială. În Italia și Spania aceste preambuluri sunt deja obișnuite la jocurile din Serie A și La Liga.

Alte noutăți la Cupa Mondială din Qatar

Organizatorii celei de a 22-a ediții a Cupei Mondiale au pregătit și alte surprize pentru fanii din întreaga lume. O inițiativă care se vrea în sprijinul suporterilor care vor face deplasarea în Qatar este cazarea la cort.

ADVERTISEMENT

Se știe că viața în emirat nu este deloc ieftină, prin urmare pentru o noapte la cort, în deșert, un suporter va plăti nu mai puțin de 200 de dolari.

Tot la turneul final din Qatar va fi implementată o tehnologie semiautomată de detectare a ofsaidului. Concret, este vorba de montarea a 12 camere video ce vor fi amplasate sub acoperişurile stadioanelor.

ADVERTISEMENT

Acestea vor depista mingea şi până la 29 de puncte de date, incluzând includ toate membrele şi extremităţile fiecărui jucător, calculând astfel poziţia exactă pe teren, pentru a depista poziția de ofsaid.

În plus, vor exista senzori în mingi, care vor trimite date către camera de operaţiuni video din camera VAR de 500 de ori pe secundă, ceea ce permite o detectare precisă a momentului lovirii mingii.

ADVERTISEMENT