News

PREMIERĂ ÎN ROM NIA. A fost implantată inima semiartificială

Prima implantare a unei inimi semi-artificiale pentru un pacient care suferă de insuficienţă cardiacă foarte severă a fost realizată la Institutul C.C. Iliescu, a anunţat vineri, într-o...
27.11.2015 | 20:37
PREMIERA IN ROM NIA A fost implantata inima semiartificiala
ADVERTISEMENT

Prima implantare a unei inimi semi-artificiale pentru un pacient care suferă de insuficienţă cardiacă foarte severă a fost realizată la Institutul C.C. Iliescu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, managerul unităţii medicale Şerban Bubenek.

Potrivit acestuia, operaţia a avut loc în urmă cu trei săptămâni, la un pacient cu vârsta de 65 de ani din Călăraşi care urmează să fie externat săptămâna viitoare.

ADVERTISEMENT

Potrivit profesorului doctor Vlad Iliescu, dispozitivul este utilizat pentru partea stângă a inimii. Acesta este folosit în lume de peste cinci ani cu rezultate bune, scrie Agerpres.

Medicul a menţionat că supravieţuirea prin utilizarea acestui dispozitiv este de 7—9 ani, comparativ cu vechea tehnică unde supravieţuirea, la cinci ani, era de aproximativ 20 la sută.

ADVERTISEMENT

“Este o medicină de vârf şi asta este o dovadă că şi în România se practică o astfel de medicină. Toate aceste proceduri au fost posibile pentru că la nivel decizional s-a înţeles că este necesară finanţarea lor pentru că pacientul roman trebuie să poată beneficia de toate opţiunile care există în specialitatea respectivă”, a spus Iliescu.

El a explicat că există trei programe decontate de CNAS noi: programul de valve trans-cateter — care constă în faptul că valva nu se mai pune prin operaţie deschisă ci printr-un acces, fie printr-un vas, fie prin inimă.

ADVERTISEMENT

“Aceasta procedură de utilizarea valvelor trans-cateter este o procedură de excepţie care se aplică doar la bolnavii care sunt prea gravi pentru a putea fi operaţi prin intervenţie clasică. Acestea sunt indicaţiile în toate ghidurile internaţionale. De la o procedură izolată care se făceau la unul sau doi pacienţi pe an a ajuns un program. Noi am făcut trei-patru bolnavi. În urmă cu o lună şi ceva am mai făcut încă trei. Există această posibilitate pentru pacientul roman. Sigur că există o listă de aşteptare. Trebuie să înţelegea lumea că o listă de aşteptare exista şi în Anglia şi în alte ţări, absolut peste tot în lume”, a afirmat medicul.

Vlad Iliescu a susţinut că un alt program este cel de endo-proteze pentru cei care au dilatări ale aortei şi sunt foarte grav pentru a fi operaţi pe cale clasică.

ADVERTISEMENT

“Al treilea program este cel de semi inima artificială, adică susţine inima stângă, nu înlocuieşte întreaga inimă. Este o pompiţă care ţine locul în insuficienţă cardiacă terminală. Când ventriculul stâng al unui pacient nu mai funcţionează deloc, iar pacientul este fie un candidat la transplant, fie unii nu sunt candidaţi la transplant din anumite raţiuni se utilizează acest dispozitiv. Rămân cu aceste dispozitive ani de zile şi pacienţi trăiesc, duc o viaţă normală. Costurile dispozitivului sunt mari. Am început în acest centru, probabil dacă programele vor fi finanţate în continuare vom extinde şi în alte centre. (…) Anul acesta ne-a dat bani pentru trei sau patru proceduri de cord artificial. Pentru valvele trans-cateter ne-au finanţat pentru zece proceduri dar ne mai putem finanţa şi în plus vreo trei-patru şi vom face cam 10-15 proceduri”, a declarat Vlad Iliescu.

ADVERTISEMENT