Sport

Preparatorul fizic al lui David Popovici a dezvăluit care este principalul atu al tânărului înotător: „Va bate multe recorduri!”

Dragoş Luscan, preparatorul fizic al lui David Popovici, a dezvăluit care este principalul atu al înotătorului care a uimit cu evoluțiile sale la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
01.08.2021 | 14:35
Preparatorul fizic al lui David Popovici a dezvaluit care este principalul atu al tanarului inotator Va bate multe recorduri
ADVERTISEMENT

David Popovici a ratat la două sutimi medalia de bronz în finala la 200 de metri liber, la Jocurile Olimpice 2020.

Deși nu a cucerit nicio medalie, este de remarcat faptul că înotătorul român a reușit să-l depășească pe campionul european Martin Malyutin.

ADVERTISEMENT

Preparatorul fizic al lui David Popovici a dezvăluit care este principalul atu al tânărului înotător

Dragoș Luscan consideră că mentalul este principalul atu al lui David Popovici.

Având în vedere potențialul enorm pe care îl are David Popovici, Dragoș Luscan susține că, în viitor, va bate multe recorduri.

„Aş zice că mentalul lui, nu o componentă fizică anume. Mentalul este principalul lui atu, mai departe vin celelalte în completare.

ADVERTISEMENT

Dacă nu avea un mental pentru performanţă, nici nu s-ar fi antrenat la 5 dimineaţa, nu ar fi făcut sală de la 7 dimineaţa.

Pe măsură ce se va dezvolta va veni şi restul. Din punctul meu de vedere, va bate multe recorduri. Cred că asta va fi o mare provocare pentru el: să bată recorduri.

ADVERTISEMENT

“Succesul vine şi din persistenţă”

Noi vom lucra împreună în continuare, iar alături de mine cu pregătirea fizică şi kinetoterapia este şi colegul Valentin Grigoraş. Eu mă ocup de planul total de pregătire şi împreună cu Valentin implementăm.

Inclusiv partea de refacere, cu masaje, cu streching, exerciţii de kinetoterapie, pentru că face în continuare kinetoterapie, pentru postura lui, pentru mobilitate.

ADVERTISEMENT

Totul e împărţit pe zile, ştim în fiecare zi ce avem de lucrat. Succesul vine şi din persistenţă. Face atât de multe lucruri bune, încât 0,1% din fiecare la un moment dat poate însemna 0,1 secunde în cursă.

Este foarte atent şi la nutriţie, cât efort depune în viaţa de zi cu zi, e foarte bine calculat din toate punctele de vedere. Chiar şi la şcoală”, a declarat Dragoș Luscan, pentru news.ro.

ADVERTISEMENT