Fotbal international

Presa din Croaţia a reacţionat după ce Dinamo Zagreb a eliminat-o pe CFR Cluj: ”Am murit pe teren”

27.08.2020 | 11:54
Presa din Croatia a reactionat dupa ce Dinamo Zagreb a eliminato pe CFR Cluj Am murit pe teren
ADVERTISEMENT

Dinamo Zagreb a eliminat-o dramatic pe campioana României din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Fotbaliștii din Croația au câștigat la penalty-uri, cu 6-5, după ce la finalul celor 120 de minte sccorul era egal, 2-2.

Echipa croată a jucat mai bine de o oră cu un om în minus, după ce fundașul francez Teophile Catherine a primit cartonașul roșu, la începutul reprizei secunde.

ADVERTISEMENT

Din aceste motive, calificarea celor de la Dinamo a fost și mai lăudată de jurnaliștii croați, care au alocat spații largi meciului cu CFR.

”A fost cel mai stresant meci”

”Dramă la Cluj”, au scris jurnaliștii de la Sportske novosti. ”Dinamo s-a calificat în al treilea tur preliminar cu un jucător în minus. A primit și un gol în prelungiri, apoi s-a ajuns la penalty-uri”, au adăugat ziariștii croați.

ADVERTISEMENT

Tot aceeași publicație a notat ce a zis tehnicianul Zoran Mamic: ”a fost cel mai stresant meci”. Cotidianul 24sata.hr l-a lăudat pe apărătorul central Josko Gvardiol. Acesta a fost calm pe toată durata partidei, iar la 11 metri a bătut un penalty forte bine chiar dacă are 18 ani.

”E grozav, un erou. Are doar 18 ani, dar atât de mult sânge rece!”, au scris ziariștii croați. Totodată, jurnaliștii din Croația îl citează pe Amer Gojak: ”A fost cel mai dificil meci din cariera mea. Am murit pe teren”, a declarat jucătorul de 23 de ani.

ADVERTISEMENT

”Am crezut că vom fi eliminați”

Tot în aceeași publicație, Cvitanovic, un fost marcator al formației din Zagreb, declară că după ce portarul român a apărat lovitura de la 11 metri a lui Gojak, a fost de părere că Dinamo va fi scoasă din Liga Campionilor.

”Am crezut că vom fi eliminați”, a spus fostul fotbalist de la Dinamo Zagreb. ”Livakovic e uriaș”, au publicat ziariștii de la croatiansports.com, site în limba engleză. Ziarul Vecernji a scris: ”Dinamo a eliminat-o pe CFR Cluj după o dramă incredibilă, cu 120 de minute și penalty-uri!”

ADVERTISEMENT

”Dinamo a ajuns în turul preliminar din Champions League după un meci care le-a luat fanilor câțiva ani de viață”, au mai notat croații.

ADVERTISEMENT