Elveția a produs prima surpriză de la Euro 2024, eliminând-o pe Italia, iar Murat Yakin primește toate laudele. Selecționerul în vârstă de 49 de ani e elogiat de presa din „Țara Cantoanelor”, deși, înaintea turneului final, era inamicul public numărul 1.
Elveția a terminat pe locul 2 în preliminariile lui Euro 2024, după România. „Tricolorii” au obținut patru puncte din duelurile cu selecționata din „Țara Cantoanelor”, motiv pentru care selecționerul a fost făcut praf de presa autohtonă. Ba, mai mult, erau zvonuri conform cărora Yakin ar putea să nu prindă turneul final pe banca Elveției.
Acum, antrenorul în vârstă de 49 de ani este erou național. Fostul fundaș central a reușit performanța de a califica echipa națională în sferturile de finală ale Campionatului European. După 2-0, cu Italia, elvețienii așteaptă să vadă cine vor da piept, Anglia sau Slovacia.
„Datorită unei victorii mai mult decât meritate cu 2-0 împotriva Italiei, Elveția a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului European, ca acum trei ani. Astfel, sferturile de finală ale Campionatului European au fost clarificate, iar Elveția i-a eliminat pe campionii en-titre! Elvețienii și-au încântat fanii pe Stadionul Olimpic și au învins Italia.
Victoria este atât de bine meritată și prima împotriva vecinului nostru din sud în 31 de ani. Remo Freuler a lovit în minutul 37, iar Ruben Vargas în minutul 46.
Iar, dacă Gianluigi Donnarumma, nu ar fi avut o intervenție extraordinară împotriva atacantului Breel Embolo (24) și dacă mingea expediată de Fabian Rieder (45+1) nu s-ar fi dus în bară, victoria noastră ar fi fost și mai mare. Echipa ofensivă și plină de încredere a lui Murat Yakin a dominat-o pe ‘Squadra Azzurra’, iar pe final s-a apărat cu foarte mult calm”, notează jurnaliștii de la Blick.
În schimb, sport.ch a remarcat atitudinea pe care a avut-o selecționerul la interviul de după meci. Antrenorul fostei adversare a României din preliminariile lui Euro 2024 a dezvăluit că a știut de la bun început că naționala sa se va impune în fața Italiei.
„Yakin știa încă dinaintea meciului că elvețienii îi vor păcăli pe italieni”, au titrat jurnaliștii. „Am observat că Italia își caută propria identitate, nu degeaba au băgat trei-patru jucători noi astăzi. Mă așteptam la tot. Știam că îi vom distruge, dacă vor juca cu patru pe linia de fund. Știam că îi vom păcăli, pentru că i-am lăsat să alerge. Așa a fost”, a spus Murat Yakin, după Elveția – Italia 2-0.
„Sferturi de finală, venim! Nati o demontează pe campioana Europei, Italia. O victorie pentru cărțile de istorie elvețiene” și „Fotbaliștii elvețieni strălucesc împotriva Italiei – tancul Remo Freuler este un simbol al acestei echipe”, au fost titlurile din 20 Minuten, respectiv Neue Zurcher Zeitung.