Partida dintre România și Kosovo din UEFA Nations League a fost încheiată la comisii, după ce jucătorii kosovari au părăsit terenul înaintea fluierului final. UEFA a decis ca „tricolorii” să câștige meciul la masa verde, însă FRF a ales să meargă la TAS.
Deși UEFA a decis ca România să câștige la masa verde, hotărârea forului european nu a fost pe placul românilor. Motivul? Amenzile imense primite de către FRF, care însumează 128.000 de euro, comparativ cu cei doar 6.000 de euro primiți ca sancțiuni de cei din Kosovo.
Federația Română de Fotbal a decis să-și caute dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în speranța că aceștia vor ridica sancțiunile primite din partea UEFA.
Vestea că FRF a ajuns la TAS a ajuns și în presa din Kosovo. Jurnaliștii Kosovari de la gazetaexpress.com au titrat: „România nu este de acord cu deciziile UEFA, atât în legătură cu ea, cât și cu Kosovo, și se plânge la TAS”.
În continuare, site-ul din Kosovo a scris: „Chiar dacă a obținut victoria împotriva Kosovo, Federația Română nu a fost mulțumită de asta, întrucât consideră că a primit amenzi numeroase și inutile pentru meciul care nu s-a încheiat pe teren.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, consideră pedeapsa pe care au primit-o românii ca fiind una mult prea drastică, față de cea primită de Kosovo.”
Andrei Vochin a vorbit în cadrul FANATIK SUPERLIGA despre decizia FRF de a merge la TAS. Oficialul Federației e de părere că România are o șansă mare să aibă parte de o decizie favorabilă din partea Tribunalului Sportiv, având în vedere istoricul sancțiunilor contestate.
„Știam că acesta este demersul pe care urmează să-l facem. Mi se pare cât se poate de logic. Mie nu mi-a venit să cred că amenda pe care au primit-o kosovarii, dincolo de acel 0-3 care era clar că trebuie dat, a fost de numai 6.000 de euro în condițiile în care noi am fost amendați pentru un laser cu 8.000 de euro. Mi se pare discrepanță.
Sau faptul că s-a stat pe scări în anumite sectoare, lucru într-adevăr interzis, să te coste 14.000 de euro. Iar în sancțiunile lor să nu văd nicăieri o pedeapsă pentru gesturile obscene pe care le-au făcut pe teren în dreptul suporterilor, gesturile instigatoare pe care le-au făcut și astea au trecut cu vederea, deși, din ce știu eu, ele au fost consemnate în raportul de joc.
”(n.r. – Ce șanse real crezi că avem?) Dacă mă bazez pe istoricul nostru la TAS, noi avem cam 93% procentaj de victorii. Așa că, bazându-mă pe lucrul ăsta, ar trebui să avem câștig de cauză și acum, în sensul în care să ni se diminueze acele amenzi, să vedem cum se reglează povestea cu meciul fără spectatori, în ce sens se poate regla povestea aia”, a declarat Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.