Presa britanică nu l-a iertat pe Erik ten Hag, după ce Manchester United le-a provocat fanilor o nouă dezamăgire. Viitoarea adversară a FCSB-ului din Europa League a început competiția cu stângul: remiză pe Old Trafford cu Twente.
Erik ten Hag (54 de ani) a fost încurcat de Twente, echipa la care a jucat în trei perioade diferite. Manchester United a condus cu 1-0 în partida din prima etapă a UEFA Europa League, dar n-a reușit să păstreze toate punctele, pentru că olandezii au egalat la unu. Contraperformanța „diavolilor” a fost taxată dur de presa din Regat.
„Același United putrezit! Ten Hag suferă o nouă umilință, în timp ce Twente a luptat pentru un punct miraculos la primul meci din Europa League. Eriksen a deschis scorul cu un șut senzațional, înainte să gafeze uluitor”, au scris jurnaliștii de la Mirror.
Manchester United are un parcurs horror în cupele europene. Echipa pregătită de managerul olandez a câștigat un singur meci din ultimele nouă pe care le-a jucat în Europa. În tot acest timp, „diavolii roșii” au suferit cinci înfrângeri, au făcut trei egaluri și au câștigat un meci, cu FC Copenhaga.
The Sun îl acuză pe ten Hag după egalul cu Twente că nu știe să „omoare” meciurile. „Fanii lui Manchester United pleacă din nou frustrați de pe Old Trafford, după ce ten Hag nu a știut, din nou, să omoare jocul. Acesta a devenit deja un laitmotiv în mandatul olandezului”.
Manchester United o duce la fel de rău și în Premier League. După cinci etape scurse din campionatul Angliei, „diavolii roșii” sunt pe locul 11, cu doar șapte puncte. „United se poticnește în Europa”, a titrat dailymail.co.uk.
„Revedere dureroasă pentru ten Hag, deoarece un șir de greșeli o face pe Man United să își piardă avantajul și să remize doar 1-1 cu fostul său club Twente”, au adăugat cei de la Daily Mail.
Jurnaliștii de la SkySports au fost ceva mai blânzi cu formația lui Erik ten Hag. Aceștia au consemnat sec remiza cu Twente, dar tot numele olandezului a fost în prim plan. „Echipa lui ten Hag, ținută în loc de Twente”, a fost titlul.
Christian Eriksen a fost urecheat și el pentru egalul lui United cu Twente. Danezul a marcat pentru 1-0, dar a greșit decisiv și i-a permis lui Lammer să egaleze. „Christian Eriksen a fost înger și demon pentru Manchester United.
Elevii lui ten Hag s-au poticnit la debutul în Europa League, fiind ținuți în șah de clubul din tinerețe al antrenorului lor olandez, Twente”, a scris BBC.
Manchester United a terminat pe locul 8 sezonul trecut în Premier League și joacă în cupele europene doar pentru că a câștigat Cupa Angliei. În Europa League, după semieșecul cu Twente, „diavolii” vor mai juca cu FC Porto (d), Fenerbahce (d), PAOK (a), Bodo/Glimt (a), Viktoria Plzen (d), Rangers (a) și FCSB (d).