Sport

Presa din Turcia anunță revenirea lui Bogdan Stancu la FCSB: „Se întoarce acasă!”

Jurnaliștii turci anunță că Bogdan Stancu va evolua la FCSB din sezonul viitor.
07.06.2021 | 13:52
Presa din Turcia anunță revenirea lui Bogdan Stancu la FCSB: „Se întoarce acasă!”
Presa din Turcia anunță revenirea lui Bogdan Stancu la FCSB: „Se întoarce acasă!”. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

La finalul lunii iunie, lui Bogdan Stancu îi expiră contractul cu Genclerbirligi, iar una dintre posibilele viitoare destinații ale atacantului în vârstă de 33 de ani este chiar FCSB, echipă care l-a lansat în străinătate.

Gigi Becali a anunțat că a vorbit cu „Motanul” despre posibila revenire în tricoul roș-albastru. Singurul lucru care l-ar ține în loc pe atacant să se întoarcă în România este legat de alegerile pentru șefia lui Gencler. Dacă bașkanul preferat al lui Stancu va fi ales, acesta din urmă își va prelungi contractul cu gruparea care tocmai a retrogradat în a doua ligă din Turcia.

ADVERTISEMENT

„A zis că a jucat mult timp acolo și că a promis ceva. Dacă e ales unul dintre bașkani, rămâne. Dacă nu, pleacă. Pe data de 15 sunt alegerile. Nu depinde doar de asta. Dacă nu îi dă cât trebuie, 100% vine la voi. A zis că nici nu se gândește. Băiatul chiar a venit să se întâlnească cu mine. Mi-a zis că nu va juca la altă echipă din România. Doar la FCSB!”, sunt cuvintele finanțatorului vicecampioanei României.

Presa din Turcia anunță transferul lui Bogdan Stancu la FCSB

Cu toate acestea, jurnaliștii turci fac anunțul că „Stancu se întoarce acasă”, cu doar o săptămână înaintea alegerilor de la Gencler.

ADVERTISEMENT

„Bogdan Stancu, care a jucat în SuperLig timp de mulți ani, se întoarce în țara sa natală. Atacantul român de 33 de ani, care a jucat pentru Galatasaray, Orduspor, Bursaspor și Genclerbirligi, se întâlnește cu Steaua București (FCSB, n.r.)”, se arată într-un material al cotidianului Fotomac.

Fost coleg cu „Motanul” la echipa națională, Răzvan Raț a vorbit și el despre posibila revenire a atacantului în Liga 1, la FCSB.

„Bogdan Stancu e un jucător pe care îl apreciez foarte mult, am jucat alături de el mult timp. Știu că marchează, nu am văzut meciuri de-ale lui, dar cu siguranță este un jucător foarte bun. Dacă FCSB îl va transfera, va fi o lovitură dată de ei”, a declarat Răzvan Raț, la Pro X

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a dat lovitura cu Bogdan Stancu

Bogdan Stancu este una dintre marile afaceri reușite de Gigi Becali de când a preluat-o pe FCSB. În urmă cu zece ani, fostul internațional era transferat la Galatasaray pentru 5 milioane de euro.

Finanțatorul roș-albaștrilor a făcut atunci un profit de 3 milioane de euro, având în vedere că, în vara lui 2008, l-a cumpărat pe „Motan” de la Unirea Urziceni, cu suma de 2 milioane de euro. De atunci și până în prezent, Stancu a mai jucat doar în Turcia, la Orduspor, Genclerbirligi și Bursaspor.

Ce alte echipe mai sunt interesate de serviciile „Motanului”

Deși sursa mai sus citată dă drept sigură revenirea lui Stancu la FCSB, alte publicații din Turcia au scris că vârful este și în vizorul unor alte echipe, Altay și Giresunspor. Ambele sunt nou-promovate în prima divizie din Turcia.

ADVERTISEMENT
  • 41 de reușite Bogdan Stancu în tricoul celor de la FCSB, în 95 de meciuri
  • 450 de mii de euro este suma de transfer la care îl cotează transfermark.com pe atacantul de 33 de ani

  • (P) Cota BETANO pentru sezonul viitor din Liga 1: 3,75 este cota pentru “FCSB câștigă titlul”. Vezi aici toate cotele!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE