Ultimul fluier la întâlnirii PSG – Manchester City 4-2 a dat startul petrecerii pe Parc des Princes, iar presa franceză a avut numai cuvinte de laudă pentru parizieni după o revenire fabuloasă de la 0-2.
Pregătiți la 0-2 să măture pe jos cu Luis Enrique și elevii săi, jurnaliștii din Hexagon au schimbat macazul după ”remontada” fantastică a Parisului, din etapa a 7-a a Champions League. Titlurile și comentariile din presa franceză sunt cu adevărat delicioase.
”O lovitură de maestru”, este titlul dat de reputatul cotidian L’Equipe, care a notat: ”Condusă cu 2-0 la începutul reprizei secunde de Manchester City, PSG a întors totul pentru a câștiga cu 4-2. O performanță superbă.
A fost un meci între doi giganți, iar meciul a fost, de asemenea, pur și simplu uriaș. Prin intensitatea sa, gesturile sale elegante și povestea sa incredibilă. Dacă va reuși să se califice în play-off, PSG va fi trecut poate printr-o mică gaură de șoarece, dar își va aminti, cu siguranță, și de reacția sa fabuloasă împotriva lui Manchester City”.
”Dezlănțuiți, parizienii își oferă o victorie uluitoare!”, a titrat și Le Figaro. ”S-a terminat! La finalul unei reprize a doua complet nebunești, PSG s-a bucurat de o victorie uluitoare împotriva lui City.
Parizienii au reacționat rapid după 0-2 și au livrat o ultimă jumătate de oră excepțională, conduși de intrarea decisivă a lui Dembele”, a scris sursa citată, care a amintit și de coregrafia impresionantă a fanilor parizieni din startul jocului.
Sub titlul ”Parisul inversează totul într-un meci complet nebun”, publicația Le Parisien a scris despre faptul că acum formația lui Luis Enrique este la mâna ei pentru a merge mai departe și are nevoie de o remiză săptămâna viitoare în duelul din deplasare cu Stuttgart.
”Chiar dacă s-a apropiat de obiectivul său, nimeni nu știe încă destinul lui PSG în această nouă formulă a Champions League, dar echipa a găsit un organ care să o conducă acolo: inima. S-a trezit după pauză cu 0-2, dar a revenit în meci cu caracter”, a notat sursa citată.
”Ce a doua perioadă, dar ce a doua perioadă! PSG își păstrează șansele de calificare grație acestei victorii obținute după o răsturnare nebună de situație. Cu 10 puncte, PSG ocupă acum locul 23 în clasament și va trebui să-și asigure calificarea pe terenul lui Stuttgart săptămâna viitoare”, a scris și Le Monde.