Presa internațională a scris despre atacul asupra autocarului celor de la Boca Juniors. Foto

Claudiu Surmei   
în Fotbal international
25/11/2018, 09:20
Presa internațională a scris despre atacul asupra autocarului celor de la Boca Juniors. Foto GALERIE FOTO
Atacul asupra autocarului celor de la Boca Juniors, dezbătut în presa internațională

Presa internațională a scris despre violențele de dinaintea returului finalei Copa Libertadores, exprimându-și îngrijorarea după atacul asupra autocarului celor de la Boca Juniors în apropiere de stadionul El Monumental. Jurnaliștii se întreabă cum vor putea argentinienii să garanteze securitatea liderilor lumii la summitul G-20, care va avea loc la Buenos Aires, în condițiile în care nu s-au descurcat cu finala Copa Libertadores.

“Doi jucători de la Boca Juniors au tăieturi și alți patru au suferit răni în urma atacului fanilor lui River Plate asupra autocarului care îi transporta”, a notat cotidianul spaniol El Pais, în timp ce ABC a scris despre gravitatea atacului: “Jucătorii lui Boca Juniors s-au plâns că ultrașii au aruncat în autocar cu tot ce le-a picat în mână.” Elmundo.es vorbește despre “suporterii lui River care au reușit să rupă cordonul forțelor de ordine și să spargă geamurile autocarului celor de la Boca Juniors.”

El Pais
El Pais

Atacul asupra autocarului celor de la Boca Juniors, dezbătut în presa internațională

The Washington Post titrează că “jucătorii lui Boca Juniors au rămas cu răni în urma atacului”, în timp ce în El Comercio, din Peru, scrie că “echipa vizitatoare a suferit un atac violent din partea fanilor lui River.” Marca nu îl omite nici pe șoferul autocarului, care “era foarte palid și avea amețeli.”

Marca
Marca

“Atacați de fanii lui River”, notează The Guardian, după incidentele violente de dinaintea returului finalei Copa Libertadores dintre River Plate și Boca Juniors. Partida a fost amânată inițial cu o oră, iar atacantul oaspeților, Carlos Tevez, a lansat un atac dur la adresa oficialilor FIFA și Conmebol, despre care a spus că îi obligă să joace finala, deși sunt răniți și amețiți din cauza gazelor lacrimogene. În cele din urmă, Superclasico a fost amânat pentru dumunică, la ora 22.00, iar organizatorii speră ca meciul să se dispute în condiții de siguranță.

Închide ×