Sporturi

Presa internațională, după ce Halep a pierdut primul loc în lume: “Kvitova pune capăt dominaţiei Simonei în fruntea clasamentului WTA”

22.01.2019 | 13:30
Presa internationala dupa ce Halep a pierdut primul loc in lume Kvitova pune capat dominatiei Simonei in fruntea clasamentului WTA

Presa internaţională a reacţionat după ce Simona Halep a pierdut locul 1 WTA. Simona Halep va fi detronată în clasamentul WTA ce va fi dat publicităţii luni, 28 ianuarie, după ce Petra Kvitova a reuşit, marţi, să se califice în semifinale la Australian Open. Cehoaica, locul 6 WTA, a trecut în sferturi de australianca Ashleigh Barty, locul 15, scor 6-1, 6-4, după o oră şi şase minute de joc. În penultimul act, Kvitova va evolua contra americancei Danielle Collins, locul 35 WTA.

Kvitova a trecut provizoriu pe locul 1 WTA, dar şanse la prima poziţie au şi învingătoarea din meciul Naomi Osaka- Elina Svitolina, precum şi Karolina Pliskova, în cazul în care va trece de Serena Williams şi va ajunge în finală. Presa internaţională a comentat imediat schimbarea majoră din fruntea clasamentului WTA. Primii au fost italienii de la Ubitennis: “Petra Kvitova pune capăt dominaţiei Simonei în fruntea clasamentului WTA după ce o elimină în sferturi pe Ashleigh Barty la Australian Open, scor 6-1, 6-4. Cehoaica s-a calificat pentru prima dată în semifinale la Melbourne din 2012. Deocamdată, ea este prima în clasament, însă până luni se pot schimba multe”, susţin cei de la Ubitennis.

Ce scrie presa internaţională după ce Halep a pierdut primul loc în clasamentul WTA

De asemenea, şi britanicii de la Metro UK au reacţionat pe seama detronării Simonei Halep în clasamentul WTA. “Simona Halep îşi pierde locul 1 în clasament după ce Petra Kvitova s-a calificat în semifinale. Românca a ocupat primul loc în ultimele 48 de săptămâni, iar în total a acumulat 64 în fotoliul de lider, însă va coborî până pe cel puţin locul secund după încheierea Australian Open. Kvitova nu este sigură deocamdată că este noul lider, pentru că în cursă mai sunt Naomi Osaka, Elina Svitolina şi Karolina Pliskova”, scriu şi britanicii. Simona Halep se poate reîntoarce, totuşi, pe primul loc în clasament. Iată cum poate face asta.