Sporturi

Presa internațională, după debutul victorios al Simonei Halep: “A făcut primul pas spre câștigarea titlului”

09.03.2019 | 11:50
Presa internationala dupa debutul victorios al Simonei Halep A facut primul pas spre castigarea titlului

Presa internațională a comentat debutul victorios al Simonei Halep la turneul de la Indian Wells, succes în două seturi în fața cehoaicei Barbora Strycova. Simona Halep este considerată una dintre marile favorite la câștigarea trofeului la un turneu atât de puternic, pe care a reușit să și-l adjudece în urmă cu patru ani.

Presa internațională, după victoria Simonei Halep la Indian Wells

Astfel, site-ul WTA scrie după acest meci: “Simona păstrează recordul impresionant în duelurile cu veterana din Cehia. Halep a preluat controlul meciului încă de la început și apoi a supraviețuit loviturilor extraordinare ale Strycovei”. Simona a impresionat prin felul în care a reușit să facă față unor atacuri în forță venite din partea adversarei sale.

Site-ul oficial al turneului de la Indian Wells a postat imediat după meci primele comentarii după evoluția româncei:  “Simona Halep a făcut primul pas spre câștigarea titlului cu o victorie clară în fața Strycovei. Jucătoarea din Cehia nu a fost capabilă să o pună pe Simona în pericol în niciun moment al meciului și a părut depășită de o Halep care a jucat la capacitate maximă”.

Presa internațională despre victoria Simonei Halep. Nu a avut nici o emoție în acest meci
Presa internațională despre victoria Simonei Halep. Nu a avut nici o emoție în acest meci

Aprecieri pentru jocul bun al româncei

O altă publicație online, Punto de break, a scris despre succesul Simonei Halep la primul meci din această ediție la Indian Wells: “Simona nu mai este pe locul 1 în lume, dar prezența sa continuă să ridice așteptările. Simona a debutat la Indian Wells într-un mare fel deși a avut în față o jucătoare neînfricată precum Strycova. Românca a fost superioară tot timpul și s-a calificat firesc în turul următor”.

Tennis World USA a făcut o scurtă dar la obiect radiografie asupra primului meci jucat de Halep la actuala ediție a turneului californian: “Campioana din 2015 de la Indian Wells a avut un start solid . Simona a câștigat acest meci fără emoții și n-a oferit niciun moment de dramă pe teren”. În turul 3 Simona Halep o va întâlni în premieră pe Kateryna Kozlova.