Bianca Andreescu este în centrul atenţiei în presa internaţională! Bianca Andreescu, locul 24 WTA, se află fără doar şi poate în centrul atenţiei presei sportive din întreaga lume. Jucătoarea de tenis din Canada de origine română a câştigat săptămâna trecută turneul de la Indian Wells, iar în primul tur de la Miami a uimit din nou prin revenirea de mare campioană pe care a reuşit-o în faţa Irinei Begu.
Irina Begu a fost învinsă de Bianca Andreescu, locul 24 WTA, cu scorul de 4-6, 7-6 (2), 6-2, în două ore şi 33 de minute. A fost a treia confruntare dintre cele două sportive, după cea din 2018 din Fed Cup şi cea din 2019, din primul tur la Indian Wells, turneul disputat înaintea celui de la Miami şi câştigat de Andreescu. Primul meci a fost câştigat de Begu, iar al doilea de către Andreescu. În runda următoare, Andreescu o va întâlni pe americanca Sofia Kenin, numărul 34 mondial şi favorită 32, care joacă direct în turul doi.
“Am luptat cât am putut și sunt foarte mândră de mine și de cum m-am descurcat cu toată această situație. Cu cât e mai grea lupta, cu atât e mai dulce victoria. Am căpătat multă experiență astăzi, dar sper ca pe viitor să nu mai ajung să salvez minge de meci pentru a câștigat. Ar fi fantastic să câștig două turnee consecutiv”, a spus Bianca Andreescu la finalul partidei.
Revenirea fantastică reuşită în primul meci disputat la Miami Open a reprezentat un moment cu adevărat special pentru Bianca Andreescu, iar marile publicaţii din întreaga lume nu au întârziat să scrie despre succesul tinerei speranţe a tenisului mondial feminin. “Bianca Andreescu şi Cori Gauff au reuşit reveniri miraculoase la Miami”, au titrat americanii de la Tennis World.
“Bianca Andreescu a obţinut o victorie dramatică în primul tur la Miami în meciul cu Irina Begu, revenind de la 1-5 şi salvând o minge de meci”, sunt de părere cei de la WTA. De asemenea şi TVA Sport au scris despre victoria incredibilă a Biancăi Andreescu: “O revenire incredibilă pentru Bianca Andreescu. După ce săptămâna trecută a câştigat turneul de la Indian Wells, canadianca a obţinut o victorie spectaculoasă în prima rundă la Miami”. “Ca o campioană! Bianca Andreescu a luptat pentru a reveni după ce a fost la un pas să fie eliminată încă din primul tur la Miami”, au scris şi cei de la CBC.