Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

Presa internațională, neimpresionată de calificarea României: „E egalul la care toți se așteptau!”

Presa internațională nu pare impresionată de calificarea României în optimile de finală ale Campionatului European din Germania.
26.06.2024 | 22:25
Presa internationala neimpresionata de calificarea Romaniei E egalul la care toti se asteptau
Presa internațională, neimpresionată de calificarea României. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Jurnaliștii străini consideră că rezultatul de egalitate dintre România și Slovacia, scor 1-1, era de așteptat încă dinainte să se joace meciul. Totuși, partida „tricolorilor” a fost plină de emoții, mai ales după ce slovacii au deschis scorul, pe când la meciul dintre Belgia și Ucraina, scor 0-0, belgienii și ucrainenii așteptau schimbări de scor de la cealaltă partidă, fără să riște în propriu meci.

Presa internațională, neimpresionată de calificarea României

Presa internațională nu a fost impresionată de calificarea României în optimile de finală, jurnaliștii spanioli de la Marca având o reacție jignitoare la adresa fotbaliștilor lui Edi Iordănescu.

ADVERTISEMENT

„Slovacia – România, un ’biscotto’ ascuns… și toată lumea e fericită!”, au titrat jurnaliștii iberici, care sunt de părere că rezultatul confruntării dintre România și Slovacia se știa dinainte.

Și jurnaliștii francezi de la Le Figaro sunt de părere că românii și slovacii au dat-o la „pace” în meciul direct: „Slovacii și românii părăsesc terenul buni prieteni și evită Franța în optimile de finală”.

ADVERTISEMENT

„Un ’biscotto’ gustos!”

Jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello Sport au scris și ei despre un „biscotto” între România și Slovacia, pentru calificarea în optimile de finală: „Slovacia-România, biscuitul este gustos: cu 1-1 ambele sunt în optimile de finală!”.

Presa din Anglia a notat și ea o posibilă înțelegere între Slovacia și România, jurnaliștii de la The Sun susținând că remiza era așteptată: „Slovacia 1 România 1: Ambele echipe se califică cu egalul așteptat de toată lumea!”.

ADVERTISEMENT

„Ne-am îndeplinit primul obiectiv, am câștigat grupa. Pe lângă obiectivul fotbalistic, aveam obiectivul de a scoate lumea în stradă și cred că o să facem asta.

Trebuie să terminăm acest turneu cât mai târziu, e un obiectiv al nostru. Avem un mix bun, între experiență, între noi, tinerii, și cred că asta face diferența.

ADVERTISEMENT

E o surpriză pentru cei care nu ne cunosc, mentorii noștri știu care e personalitatea noastră, suntem învingători, noi nu luăm niciun meci cu gândul la egal, mergem mereu la victorie.

Am ridicat ștafeta, va fi greu să o menținem, dar putem promite că vom da sută la sută pentru echipa națională și le promitem fanilor că vom muri pentru acest tricou!”, a fost mesajul lui Ianis Hagi, la finalul meciului cu Slovacia.

ADVERTISEMENT
100 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „România să câștige EURO 2024”