Simona Halep

Presa internațională prefațează finala Simona Halep – Serena Williams! Le Figaro: ”În sfârșit vedem un meci mare pe tabloul feminin”

13.07.2019 | 14:21
Presa internationala prefateaza finala Simona Halep  Serena Williams Le Figaro In sfarsit vedem un meci mare pe tabloul feminin

Presa internațională prefațează finala de la Wimbledon 2019, Simona Halep – Serena Williams, care se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, pe Arena Centrală. Românca se află la cel mai bun rezultat din carieră pe iarba londoneză, iar la actuala ediție nu a cedat decât un singur set în turul doi cu Mihaela Buzărnescu, în timp ce amaericanca încearcă să egaleze recordul de 24 de victorii în turneele de Grand Slam deținut de Margaret Court.

Presa internațională prefațează finala Simona Halep – Serena Williams

”Turneul de la Wimbledon a cam dezamăgit. Turneul a fost luminat doar de senzaţia Cori Gauff, de 15 ani, dar şi de nebunia de pe finalul finalul meciului dintre Muchova şi Pliskova. În semifinale, Serena nu a lăsat-o să mişte pe Barbora Strycova (6-1, 6-2) în 59 minute, iar Elina Svitolina nu a existat în faţa Simonei Halep, scor 6-1, 6-3, în doar o oră şi 13 minute. Pentru finală se cere spectacol şi suspans”, a scris cotidianul francez Le Figaro.

Presa internațională prefațează finala Simona Halep – Serena Williams, toate publicațiile mari acordând spații largi duelului de la Wimbledon. ”Meciul mai trebuie urmărit pentru că Serena Williams va încerca să egaleze recorul absolut de grand slam-uri câştigate, deţinut de Margaret Court, dar şi pentru că va încerca să câştige primul titlu după ce a devenit mamă. Acest duel este şi unul al fostelor număr 1 mondial, iar experienţa este de partea americancei, care conduce cu 9-1 în duelurile directe. Un alt motiv pentru a urmări finala de la Wimbledon este pentru a vedea dacă Halep, laureată la Roland Garros 2018 şi mare specialistă în zgură, a progresat pe iarbă faţă de semifinale din 2014 pierdută cu Eugenie Bouchard”, mai scrie Le Figaro.

Simona Halep în timpul meciului cu Elina Svitolina din semifinalele de la Wimbledon 2019

”Halep stă între istorie și Serena Williams”

”Williams are 23 de titluri de Grand Slam, dar nu sunt de ajuns. În faţa ei se află românca de 27 de ani, Simona Halep, fost număr 1 mondial, care spune că s-a îndrăgostit de iarbă şi poate învinge pe oricine pentru a câştiga al doilea titlu de Grand Slam al carierei”, au scris șu jurnaliștii britanici de la BBC înaintea marii finale de la Wimbledon.

Site-ul în limba franceză a postului Eurosport a titrat: ”Halep stă între istorie și Serena Williams”, cu referire la faptul că americanca poate egala recordul lui Margaret Court. ”O victoriei a americancei ar face-o pe aceasta să egaleze numărul de Grand Slam-uri câştigate de legendara Maragret Court, care deţine recordul. Dar în finală Simona Halep va face totul pentru a o împiedica şi pentru a-şi înscrie ea numele în palmaresul de la All England Club. Însă româncei nu îi va fi uşor, pentru că Serena Williams şi-a regăsit ceea ce o făcea atât de redutabilă în circuitul feminin: forţa sa şi agresivitatea ei la serviciul şi la retur. Dar pe o suprafaţă mai lentă ca anul trecut, potrivit majorităţii jucătorilor, ea a înflorit şi ar putea câştigat al doilea <major> din carieră”, a maai scris sursa citată.

Finala Simona Halep – Serena Williams se va disputa sâmbătă de la ora 16:00, iar toate informațiile vor fi pe FANATIK. Specialiștii în tenis de la Ubitennis, L’Equipe, The Times și The Guardian, prezenţi la Wimbledon, au oferit pronosticuri pentru FANATIK.