Noul format din UEFA Champions League a început marți, 17 septembrie, iar spectacolul nu a întârziat să apară. În prima seară de la „masa bogaților” s-au marcat nu mai puțin de 28 de goluri, dintre care 11 s-au înregistrat la partida celor de la Bayern Munchen.
Fotbalul la cel mai înalt nivel a revenit în prim plan odată cu începerea noului sezon din Champions League. În prima seară din „faza ligii”, echipele angrenate în cea mai importantă competiție inter-cluburi au marcat nu mai puțin de 28 de goluri.
Bayern Munchen a reușit scorul serii, băieții pregătiți de Vincent Kompany impunându-se cu scorul de 9-2, în contextul în care arbitrul le-a anulat două goluri bavarezilor, ambele pe motiv de ofsaid.
Presa internațională nu a rămas indiferentă la succesul vicecampioanei Germaniei, scorul înregistrat fiind unul umilitor pe alocuri, diferența dintre cele două echipe văzându-se cu ochiul liber.
„Aceasta este calitatea germană”, au punctat jurnaliștii francezi de la cotidianul L’Équipe. Prima seară nu de UEFA Champions League nu a fost de bun augur pentru fotbalul din Franța, Lille cedând în deplasare cu scorul de 2-0, împotriva celor de la Sporting Lisabona.
Publicația germană BILD a descris succesul lui Bayern Munchen ca a fi o „victorie amețitoare”, scorul înregistrat fiind mai mult decât sugestiv. „Bavarezii” ocupă prima poziție a „fazei ligii”, pentru moment.
Spaniolii de la Marca au notat că „scorul de la Munchen este unul scandalos”. Ibericii au avut motive de bucurie și din partea lui Real Madrid, care s-a impus cu scorul de 3-1 în fața nemților de la Stuttgart.
28 de goluri au fost marcate în prima seară de „faza ligii” din UEFA Champions League. Scorul serii a fost obținut de Bayern Munchen, anume 9-2, pe când partida cu cele mai puține reușite a fost cea dintre Sporting Lisabona și Lille, scor 2-0.
Real Madrid a câștigat cu scorul de 3-1, scor identic cu cel înregistrat în duelul dintre Juventus și PSV. Liverpool a câștigat cu același scor în fața lui AC Milan, însă „cormoranii” au evoluat în deplasare.
Aston Villa le-a „spulberat” visele celor de la Young Boys Berna, formația din Premier League marcând nu mai puțin de 3 goluri în deplasare, într-o partidă dominată autoritar de băieții pregătiți de Unai Emery.