Presa mondială a pus în scenă un adevărat spectacol în ceea ce privește titlurile și epitetele pentru Lionel Messi (39 de ani) după ce Argentina a reușit să revină miraculos în meciul cu Egipt și să se califice în cele din urmă în sferturile de finală de la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Campioana mondială en-titre a fost condusă cu 0-2 până în minutul 79, atunci când Cristian Romero a redus din diferență din pasa lui Messi. Ulterior, în minutul 83, a marcat și starul de la Inter Miami, bifând cu această ocazie noi recorduri la turneul final mondial. Golul victoriei sud-americanilor a fost marcat de Enzo Fernandez în minutul 90+2, după o centrare perfectă a lui Lautaro Martinez.
Anterior, în minutul 21, la scorul de 1-0 pentru egipteni, Lionel Messi a ratat un penalty, al doilea pentru el la acest Mondial. De asemenea, în repriza a doua, cu puțin timp înainte să facă 2-0, Salah și compania au mai avut un gol anulat pe motiv de fault în atac în faza premergătoare recuperării mingii de către naționala Egiptului.
De asemenea, au mai existat și alte controverse legate de arbitraj, în special pe final de joc. Așadar, un adevărat spectacol fotbalistic din toate punctele de vedere, iar presa mondială a reacționat pe măsură. „Inimă de campioană”, au titrat argentinienii de la Ole, în vreme ce jurnaliștii de la TyC Sports, din acceași țară, au descris revenirea naționalei lor drept una „eroică”.
Francezii de la L’Equipe au titrat simplu, dar cuprinzător: „Miracolul argentinian”. Iar spaniolii de la AS au scris, bineînțeles cu referire la Lionel Messi: „Dumnezeu a înviat”. Marca s-a referit la această revenire ca la una „faraonică”, în mod evident cu trimitere către egipteni, dar a notat și despre acele polemici referitoare la arbitraj. Nu în ultimul rând, italienii de la Gazzetta dello Sport au scris că „Messi zboară spre sferturile de finală de la Campionatul Mondial”.