În partida cu Anglia de pe Signal Iduna Park din Dortmund, batavii au condus cu 1-0, dar s-au văzut întorși în cele din urmă. A fost mai întâi un penalty transformat de Kane, pentru ca mai apoi să înscrie Watkins în finalul jocului.
La scurt timp după eliminarea din semifinalele EURO 2024, presa olandeză a scris despre ghinionul care a lovit ”Portocala mecanică” în finalul partidei, mai ales pe fondul unui joc bun făcut de elevii lui Ronald Koeman.
”Echipa olandeză trebuie să înghită o pastilă amară după un gol târziu al Angliei”, este titlul dat Voetbal Nieuws. ”Naționala Olandei nu a reușit să câștige semifinala împotriva Angliei. Multă vreme o victorie părea fezabilă, dar un gol al lui Ollie Watkins în minutul 90 a schimbat totul.
Watkins s-a întors bine cu adversarul în spate și a găsit colțul lung, iar Bart Verbruggen nu a mai putut interveni. Datorită golului târziu, Anglia va juca împotriva Spaniei, iar Olanda trebuie să plece acasă cu 4 zile înainte de finala Campionatului European”, a scris sursa citată.
Sub titlul ”Watkins spulberă visul echipei olandeze”, publicația Voetbal International a notat: ”Visul naționalei Olandei s-a prăbușit. Echipa lui Ronald Koeman se îndrepta spre prelungiri în semifinala împotriva Angliei, dar chiar înainte de final Ollie Watkins a marcat.
Strugurii sunt extrem de acri pentru Olanda. La o fază banală de joc, Watkins a câștigat duelul împotriva lui Stefan de Vrij și a marcat golul de 2-1. Olanda merge acasă, iar Anglia în finala de la Berlin”.
”Deznodământ dureros” a titrat și site-ul ad.nl. ”Un gol târziu al înlocuitorului Ollie Watkins a aruncat echipa olandeză în doliu la Dortmund. În ultimul moment, naționala Olandei a ratat prima finală de Campionat European din 1988. Anglia va juca împotriva Spaniei.
În timp ce partea de nord a stadionului a explodat de bucurie, partea de sud a tăcut dezamăgită. Trebuie să recunoaștem că Anglia a fost puțin mai bună. Echipa lui Gareth Southgate a jucat de departe astăzi cea mai bună primă repriză din întreg turneul”, au scris jurnaliștii olandezi.
Naționala Olandei a fost lovită și de ghinion în prima repriză. Memphis Depay s-a accidentat, iar Ronald Koeman a fost nevoit să-l schimbe cu Joey Veerman și să facă mici permutări în echipă.