Sport

Președintele FR Lupte, reacție după eșecurile de la JO Tokyo 2020: ”Îmi vine să mă las”

România pleacă fără vreo medalie la lupte de la JO Tokyo 2020, iar președintele FR Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a pus tunurile pe sportivi.
06.08.2021 | 10:43
Presedintele FR Lupte reactie dupa esecurile de la JO Tokyo 2020 Imi vine sa ma las
ADVERTISEMENT

Albert Saritov și Alina Vuc nu mai au nicio șansă la medaliile de bronz, după ce sportivii care i-au eliminat nu au ajuns în finală și astfel ei nu au mai prins recalificările.

România a dezamăgit crunt la lupte libere, niciunul dintre cei cinci sportivi nu au jucat măcar un meci pentru medalia de bronz și în total au obținut doar o victorie.

ADVERTISEMENT

Eșecurile de la JO Tokyo 2020 l-au lăsat cu un gust amar pe președintele FR Lupte

După toate aceste eșecuri neașteptate la JO Tokyo 2020, președintele FR Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a avur cuvinte grele la adresa sportivilor, mai ales că aceștia au avut condiții excelente de pregătire și prime consistente pentru medalii.

”Vă spun sincer, îmi vine să mă las! Nu credeam așa ceva nici în cele mai negre vise. Nu se poate, sunt total dezamăgit de lipsa lor de atitudine, de prestația lor. Ce să le mai fac? Le-am oferit toate condiițiile! În Honolulu dacă doreau să se pregătească, îi duceam în Honolulu! Repet, nu le-a lipsit nimic.

ADVERTISEMENT

”Mi-am neglijat familia, copiii mei mă văd mai mult în poze, mi-am neglijat afacerile și pentru ce? Pentru niște sportivi fără atitudine, care au crezut că pot obține rezultate așa din cer”, a declarat Pîrcălabu, conform gsp.ro.

Pîrcălabu îi acuză pe sportivi de lipsă de curaj

”Alina Vuc și Albert Saritov erau între favoriți, și de ce să nu spunem, au avut și o tragere la sorți favorabilă. Saritov, pe partea lui, îl avea pe american, pe Snyder, campionul olimpic de la Rio, dar avea șanse la medalia de bronz.

ADVERTISEMENT

Dar Alina? Nu a avut-o pe Stadnik, pe azeră, nu a avut-o pe japoneză, pe Susaki, campioana mondială. Nu-mi explic evoluția ei atât de ștearsă, iar Albert m-a dezamăgit total.

La experiența lor nu-mi explic eșecul. Nu au avut curaj. Nici când erau conduși nu s-au dus peste adversar. Trăiesc niște sentimente amare”, a continuat președintele Federației Române de Lupte.

ADVERTISEMENT

Președintele e deja cu gândul la Paris 2024

”Este și problema antrenorilor, vorbesc în general, omul-antrenorul sfințește locul. Noi avem din ce în ce mai puțini profesioniști, din ce în ce mai puțini oameni cu o mentalitate sănătoasă și dornici de sacrificii pentru a face performanță.

Mă gândesc serios la viitor. Acum, trebuie să salvăm ce se mai poate salva pentru Paris pentru că mai avem doar trei ani până acolo. Trec ca vântul, mergem acasă, puțină vacanță, ne trezim că vin Europenele și mai sunt doi ani. Calificări pentru Jocurile Olimpice. Apoi trebuie să regândim sportul de jos, de la copii.

E clar că noi ca popor, avem o problemă de mentalitate, o problemă psihică. Dacă nu-i creștem din puncte de vedere psihic sănătos, degeaba mai încercăm noi la seniori. Vedem la toate sporturile ce se întâmplă”, a încheiat Răzvan Pîrcălabu.

ADVERTISEMENT