News

Președintele Iohannis este prezent luni și marți, la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Primele declarații. Update

Președintele Iohannis a mers la Bruxelles pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European.
24.05.2021 | 23:00
Presedintele Iohannis este prezent luni si marti la reuniunea extraordinara a Consiliului European Primele declaratii Update
ADVERTISEMENT
24-05-2021
20:00

Klaus Iohannis: ”Vor fi discuții complicate”

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut luni seară primele declarații. Vezi AICI ce a spus șeful statului despre incidentul din Belarus.

Președintele Klaus Iohannis va participa luni și marți, la  reuniunea extraordinară a Consiliului European. Pe agenda liderilor europeni sunt mai multe subiecte.

Printre acestea se numără coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de coronavirus sau relațiile UE cu Marea Britanie și Rusia.

ADVERTISEMENT

Președintele Iohannis este prezent luni și marți, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Șeful statului dorește o implementare rapidă și unilaterală a certificatelor verzi digitale la nivel european. Aceste documente nu ar trebui să afecteze deloc dreptul cetățenilor la libera circulație.

În plus, Iohannis dorește un sistem prin care vaccinurile anti-coronavirussă fie donate cât mai repede statelor din afara Uniunii Europene.

ADVERTISEMENT

De asemenea se va discuta și despre combaterea schimbărilor climatice. Statele membre ale UE trebuie să găsească soluții viabile pentru reducerea cu mai mult de jumătate a emisiilor de gaze cu efect de seră.

“Referitor la combaterea schimbărilor climatice, Președintele Klaus Iohannis va sublinia necesitatea creării unui cadru legal flexibil care să permită statelor membre ale Uniunii să identifice cele mai bune soluții pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu anul 1990.

ADVERTISEMENT

Președintele României se va pronunța pentru asigurarea unei partajări echitabile a eforturilor, astfel încât contribuțiile fiecărui stat membru, în special în termeni de costuri, să nu reprezinte un obstacol pentru dezvoltarea economică a acestora”, se scrie în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Temele care se vor discuta în cadrul Consiliului European

Una dintre temele abordate de către șefii de state este legată de relațiile Uniunii Europene cu Rusia și cu Marea Britanie.

ADVERTISEMENT

“În ceea ce privește tratamentul diferențiat aplicat de autoritățile britanice cetățenilor europeni referitor la taxele pentru vizele de muncă, președintele României va insista ca statele membre și instituțiile europene să facă demersuri susținute pentru a convinge autoritățile britanice să aplice un tratament nediscriminatoriu față de toți cetățenii Uniunii Europene”, se mai arată în comunicat.

În legătură cu relațiile dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, președintele României consideră că trebuie elaborat un document special.

“Legat de relațiile dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru o abordare unitară și solidară din partea Uniunii, pe baza celor cinci principii directoare agreate anterior”, informează Administrația Prezidențială.

ADVERTISEMENT