News

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră despre situaţia din România: “Numărul de cazuri de coronavirus crește”

08.04.2020 | 15:35
Presedintele Klaus Iohannis mesaj de ultima ora despre situatia din Romania Numarul de cazuri de coronavirus creste
ADVERTISEMENT

În cursul zilei de miercuri, atât președintele României, Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban vor vizita Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei. Conform programului dat publicității în această dimineață, cei doi oficiali se vor afla la sediul instituției începând cu ora 12:30.

UPDATE: Președintele României a anunțat că nu se poate pune, cel puțin pentru moment, problema ca măsurile impuse de autorități să fie relaxate. Dacă s-ar face acest lucru, criza provocată de noul coronavirus ar urma să dureze „luni de zile”, avertizează Iohannis.

ADVERTISEMENT

Auzim la știri că sunt unele țări unde se face un plan pentru relaxare. Noi în România nu suntem în această fază. La noi numărul de cazuri crește, persoanele tratate la urgențe cresc și chiar dacă ne dorim cu toții să se termine cât mai repede criza, nu suntem încă în faza în care putem să ne relaxăm.

Depinde de noi cât mai durează până când putem să venim cu un plan de relaxare a măsurilor. De ce depinde de noi? Fiindcă această infecție, acest virus merge de la om la om. Dacă respectăm, aș spune chiar cu sfințenie, regulile impuse de autorități – să nu ne întâlnim cu persoane, să evităm contactul fizic, să ne izolăm, să ieșim din casă numai atunci când trebuie – dacă respectăm aceste reguli, atunci cu siguranță vom putea mai repede să ajungem la faza de relaxare, să ne reluăm aproape normal viața.

ADVERTISEMENT

Dacă, în schimb, ne relaxăm prea repede, dacă credem că vremea frumoasă alungă virusul, dacă credem că nu mai este atât de grav, atunci, dragii mei, vă spun că putem să ajungem în faza în care aceste măsuri trebuie prelungite încă luni de zile și nimeni nu-și dorește așa ceva. Deci repet, măsurile trebuie respectate cu strictețe în continuare pentru a ajunge și noi la momentul potrivit în situația să relaxăm unele dintre aceste măsuri.

Avem în continuare două Sărbători Pascale – acum, duminică, este Învierea Domnului pentru creștinii catolici, evanghelici, unitarieni, iar în cealaltă duminică pentru creștinii ortodocși, pentru greco-catolici, pentru alții. Eu personal voi sărbători Învierea Domnului acum, duminică.

ADVERTISEMENT

Și pot să vă spun ce o să fac eu: o să stau acasă, împreună cu soția mea, Carmen. Vom fi numai noi doi. Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm Lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări Liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă și ne vom ruga.

Asta vă aștept, dragi români, să faceți cu toții. Este greu, ne cade greu. De obicei, de Paști ne întâlnim cu prietenii, cu familia, ieșim afară. De data aceasta nu se poate. Este foarte, foarte important să respectăm și acum, de Sfintele Sărbători, regulile impuse de autorități, fiindcă dacă acum scăpăm din mână această epidemie, vă spun că s-ar putea să fie foarte grav și să fie grav pentru foarte multă lume.

ADVERTISEMENT

Așadar, dragi români, vă rog să respectați în continuare indicațiile autorităților, pentru ca după aceea să ajungem cât reușim de repede în faza în care și la noi se poate discuta despre măsuri de relaxare“, a declarat șeful statului la finalul vizitei efectuate la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).

Iohannis și Orban vor merge astăzi la CNCCI

Centrul a fost activat pe 17 martie, la o zi după decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, ca urmare a răspândirii noului tip de coronavirus. Acesta are misiunea de a monitoriza atent activitatea tuturor centrelor judeţene aflate în coordonarea prefecţilor şi a inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

ADVERTISEMENT