Cei doi șefi de stat vor semna „Declaraţia comună cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova”.
Președintele României merge în țara vecină cu un mesaj de sprijin pentru Republica Moldova în efortul de reformă, de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de securizare a parcursului său european.
„Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, sâmbătă, 31 august 2024, o vizită oficială la Chișinău, la invitația Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Vizita are loc inclusiv în contextul în care, la această dată, România și Republica Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române.
Președintele Klaus Iohannis va transmite la Chișinău un mesaj ferm de sprijin și de încurajare pentru autoritățile și cetățenii Republicii Moldova, în efortul de reformă, de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de securizare a parcursului european”, a anunțat vineri Administrația Prezidențială.
Șeful statului român va transmite și un mesaj către partenerii internaționali, îndemnându-i să continue să ofere asistență Republicii Moldova, în special în contextul „războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei”.
„De asemenea, președintele Iohannis va face un apel către toți partenerii internaționali pentru continuarea oferirii de asistență comprehensivă, predictibilă și susținută Republicii Moldova, pe toate planurile, mai ales în contextul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei și al tuturor riscurilor care decurg din această situație de securitate complexă”, mai precizează sursa citată.
În cursul vizitei de sâmbătă, cei doi președinți vor semna „Declarația comună cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova”.
Șeful statului român va depune apoi un buchet de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
La ora 11.00, preşedintele Klaus Iohannis va fi primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Preşedinţia Republicii Moldova, unde sunt programate convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale şi ceremonia semnării Declaraţiei Comune a Preşedintelui României şi a Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova
În jurul orei 12.00 ar urma să aibă loc declaraţii de presă comune. Preşedintele Klaus Iohannis va depune apoi un buchet de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”