Daniel Bîrligea (26 de ani) a plecat miercuri din România și urmează să efectueze vizita medicală la Frosinone, echipă din Serie A la care va evolua inițial sub formă de împrumut, urmând ca în cazul în care va rămâne în prima ligă să achite o sumă de transfer definitiv. Statistica atacanților ce au jucat în Serie A după plecarea lui Adrian Mutu arată dezastruos.
Adi Mutu a fost un adevărat fenomen, iar potențialul său era mult mai ridicat. Chiar și dacă a trecut prin perioade dificile în carieră, la finalul acesteia „Briliantul” a bifat nu mai puțin de 271 de meciuri în Serie A, cu 103 goluri și 47 de pase decisive. Ultima dată când el a pășit într-un meci din campionatul italian se întâmpla în sezonul 2011/2012, pentru Cesena.
De atunci, toți atacanții care au jucat în Serie A au reușit să înscrie împreună un singur gol. Acest lucru a fost reușit de George Pușcaș, în vremea când juca pentru Genoa. Printre vârfurile de atac care au trecut prin Serie A, dar care nu și-au pus amprenta se regăsesc Marius Alexe (Sassuolo), Denis Alibec (Inter și Bologna), Denis Drăguș (Crotone), Rareș Burnete (Lecce) și Ioan Vermeșan (Hellas Verona). Daniel Bîrligea are misiunea de a rupe acest blestem și de a marca mai multe goluri în tricoul lui Frosinone, mai ales că nu va avea o concurență acerbă pe post.
Deși ca atacant central ai mai multe șanse să înscrii, românii din Serie A din ultimul deceniu au avut mai mult succes dacă au jucat în poziția de extremă. Spre exemplu, Dennis Man are 6 goluri și 6 pase decisive în Serie A, pentru Parma, în timp ce Valentin Mihăilă are 3 goluri și 5 pase decisive.
De asemenea, și Florinel Coman a reușit să dea un gol în campionatul italian, deși nu a jucat foarte multe partide în Serie A. El a fost împrumutat de Al-Gharafa la Cagliari și a marcat un supergol încă de la debut, însă o accidentare l-a făcut să piardă restul sezonului, iar el s-a întors în Qatar. Surprinzător sau nu, românul cu cele mai multe reușite în Serie A din ultimii 10 ani este Răzvan Marin, care evoluează pe postul de mijlocaș central. Acest lucru a fost posibil și datorită faptului că a jucat foarte multe meciuri pentru Cagliari și Empoli. El are 169 de meciuri în Serie A, timp în care a marcat 8 goluri și a dat 21 de assisturi.