Rebecca Loos, presupusa amantă a lui David Beckham, a făcut o afirmație surprinzătoare. Femeia în vârstă de 48 de ani a venit cu o reacție vehementă după dezvăluirile făcute de fiul cel mare al celebrului fotbalist britanic.
Brooklyn Beckham a scris un mesaj amplu pe rețelele de socializare. Prin intermediul acestuia a venit cu propria versiune despre scandalul cu familia sa. Tânărul de 26 de ani i-a renegat pe părinții săi, David și Victoria Beckham.
La scurtă vreme după ce a fost dezvăluit motivul pentru care s-a îndepărtat de cei dragi femeia cu care tatăl său ar fi avut o relație extraconjugală a reacționat. Rebecca Loos a decis cărei tabere se alătură în această dispută.
Mai exact, presupusa amantă a fostului jucător de fotbal a făcut o postare în mediul online. Acolo, a dat de înțeles că îi ține partea celui care a preluat numele de familiei al soției sale, Nicola Peltz. Acesta îi acuză pe cei dragi de control asupra vieții sale.
„Sunt atât de fericită că se apără și vorbește în sfârșit public!!!! Mi-a părut atât de rău pentru biata lui soție, știind prea bine cum pot fi!”, a scris în social media presupusa amantă a lui David Beckham, conform Page Six.
Într-un comentariu pe care i l-a lăsat unei urmăritoare, instructoarea de yoga a mai transmis că „adevărul iese întotdeauna la iveală”. Rebecca Loos a devenit celebră în urmă cu peste 20 de ani, după ce a afirmat că s-a iubit cu David Beckham.
Rebecca Loos a susținut în anul 2004 că a avut o relație extraconjugală cu celebrul fotbalist britanic, David Beckham. Femeia a afirmat în spațiul public că aventura a avut loc în perioada în care sportivul locuia în Spania.
Atunci se mutase din țara sa natală pentru a evolua pentru Real Madrid. Soția sa, vedeta pop Victoria Beckham, nu l-ar fi urmat în această etapă a carierei sale, deși erau căsătoriți. Nunta avusese loc cu 4 ani mai devreme.
Celebra artistă și femeie de afaceri a decis să rămână în Marea Britanie alături de copii. Presupusa amantă a fostului fotbalist nu a fost crezută de nimeni pentru că David Beckham a avut parte de susținerea partenerei de viață. Cântăreața a negat acuzațiile.