News

Presupusul ucigaș al pădurarului din Maramureș a fost arestat preventiv. Update

11.08.2020 | 17:38
Presupusul ucigas al padurarului din Maramures a fost arestat preventiv Update
ADVERTISEMENT

Procurorii au reținut un suspect în cazul asasinării pădurarului Liviu Pop, care a fost găsit împușcat în pădure cu propria armă.

UPDATE: Bărbatul reţinut a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că Tribunalul Bucureşti a admis, marţi, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PICCJ a unui bărbat acuzat de infracţiunile de ultraj, tâlhărie calificată şi uz de armă fără drept.

ADVERTISEMENT

”În data de 16.10.2019, în jurul orei 19.45, în condiţii de noapte, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului – Valea Hotarului, situată în raza oraşului Târgu Lăpuş – sat Rogoz, jud.Maramureş, inculpatul – în scopul sustragerii de material lemnos, în contextul depistării sale în flagrant de către victimă, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuţ, jud. Maramureş, pentru a-şi asigura scăparea, dar şi pentru păstrarea bunului sustras – l-a ucis prin împuşcare pe pădurar cu arma aflată în acel moment în posesia şi dotarea acestuia”, au comunicat procurorii.

Cauza penală este instrumentată cu sprijinul poliţiştilor de la Direcţia de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române.

ADVERTISEMENT

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Un bărbat a fost reţinut în cazul asasinării pădurarului Liviu Pop, care a fost găsit împușcat în pădure cu propria armă. Suspectul va fi dus în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă, informează News.ro.

Prezumtivul autor al crimei a fost prins la aproape un an de la săvârșirea crimei.

Victima sa a fost pădurarul Liviu Pop (37 de ani), tată a trei copii, care a fost împuşcat în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală a unor copaci din zona orașului Târgu Lăpuș. Trupul său a fost aruncat într-o râpă și prezenta numeroase urme de agresiune fizică.

ADVERTISEMENT

Pădurarul a fost ucis cu propria armă

La data de 10 august 2020, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o durată de 24 de ore faţă de un inculpat, pentru comiterea în concurs real a infracţiunilor de ultraj (în modalitatea omorului săvârşit împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), tâlhărie calificată şi uz de armă fără drept”, a anunţat Parchetul General.

Crima a fost săvârșită pe 16 octombrie 2019, în  jurul orei 19.45.

În condiţii de noapte, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului, situată în raza oraşului Târgu Lăpuş – sat Rogoz, jud.Maramureş, inculpatul – în scopul sustragerii de material lemnos, în contextul depistării sale în flagrant de către victimă, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuţ, jud. Maramureş, pentru a-şi asigura scăparea, dar şi pentru păstrarea bunului sustras – l-a ucis prin împuşcare pe pădurar cu arma aflată în acel moment în posesia şi dotarea acestuia”, se arată în ordonanța de reținere.

ADVERTISEMENT

Crima a fost relatată și  în presa internațională în contextul în care problema defrișărilor ilegale s-a acutizat în România, mai ales în condițiile în care mai mulți pădurari au fost amenințați sau chiar brutalizați de hoții de lemn.

ADVERTISEMENT
Tags: