Argentina – Mexic este cel mai aşteptat meci de până acum de la Cupa Mondială din Qatar. Disputa va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00, “pumele” fiind obligate să câştige pentru a păstra şanse de calificare.
Înfrângerea “pumelor” cu Arabia Saudită a răsturnat calculele grupei C, din care mai fac parte Polonia şi Mexic, care au remizat în prima etapă, 0-0. Dar echipa lui Leo Messi are mari probleme dacă nu câştigă confruntarea cu echipa lui Gerardo Martino şi riscă să fie eliminată încă din a doua etapă.
Meciul se va disputa pe cel mai mare stadion din Qatar, Lusail. Deşi are peste 80.000 de locuri, confruntarea se va disputa cu casa închisă, fanii care nu au prins un loc pe stadion, fiind în căutarea unui bilet, însă vor trebui să bage mâna adânc în buzunar.
Reporterul FANATIK prezent la Cupa Mondială, a stat de vorbă cu câţiva suporteri care au încercat să îşi procupre un tichet la meciul de pe Lusail, fiind însă descurajaţi de preţurile prohibitive cerute pe pieţele secundare: “Nu mai găsesc nimic. Iar pe pieţele secundare mi-au cerut 700 de dolari pentru un tichet la categoria a III-a, în înaltul tribunei”.
Totuşi, unul dintre fanii din Marea Britanie nu a exclus varianta să plătească aceşti bani, dar mai întâi trebuie să îşi facă socotelile: “Nu exclud încă să plătesc aceşti bani. Sunt bani mulţi 700 de dolari, foarte mulţi. Dar, în acelaşi timp, eu am făcut nişte economii aici.
Eu mi-am luat bani şi pentru bere şi nu prea am băut că au interzis berea la stadion. Am fost în Fan Festival şi am băut vreo 2-3 beri, dar nu la stadion. Deci, de acolo mi-au rămas nişte bani. Pe mâncare nu am plătit cine ştie cât. Eu plec luni de aici şi până mâine dimineaţa (n.r. sâmbătă) o să mă gândesc dacă merită şi am de unde. Mă cam tentează”, a spus britanicul pentru FANATIK.
Asta dacă preţurile vor rămâne la acest nivel şi în ziua meciului. Interesul pentru această confruntare este uriaş şi din partea jurnaliştilor prezenţi. Toate locurile la masa presei s-au acordat deja, iar jurnaliştii care nu au prins loc la masa presei se pot înscrie pe listele de aşteptare.
Arabia Saudită a oferit şocul primei etape de la Campionatul Mondial. Asiaticii au învins cu 2-1 echipa lui Leo Messi şi au dat peste cap toate calculele grupei. Sud-americanii, consideraţi printre marii favoriţi de la acest turneu final, sunt sub mare presiune în meciul împotriva Mexicului.
Este al treilea meci care se dispută pe Lusail la această ediţie a Campionatelor Mondiale după Argentina – Arabia Saudită 1-2 şi Brazilia – Serbia 2-0. Ambele confruntări au adunat o asistenţă de peste 80.000 de oameni în tribune.