OUG-ul pe Codul Administrativ dat astăzi de guvernul Dăncilă are mai multe prevederi importante pentru primarii și aleșii locali din România. Astfel, executivul a decis să treacă peste faptul că legea a fost declarată neconstituțională în Parlament și să o treacă printr-o ordonanță de urgență. Drept urmare, după ce acest OUG își va face efectele, aleșii locali vor avea parte de pensii speciale, dar și de reducerea majorității în ceea ce privește deciziile patrimoniale sau creșterea angajaților din primării.
Astfel, una dintre cele mai importante prevederi ale acestui OUG este dată de acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene. Pensia specială se acordă cu condiția ca persoana respectivă să fi avut minimum un mandat întreg de ales local și se iau în calcul maxim trei mandate.
Pensia specială se cumulează cu orice alt tip de venit, inclusiv pensia normală, și se plătește din bugetul ministerului responsabil cu administrația publică. Nu vor beneficia de pensii speciale persoanele condamnate, în calitate de aleși locali, pentru infracțiuni de corupție.
O altă modificare pe care o va aduce Codul Administrativ este cea care prevede că cele mai multe decizii privind patrimoniul, precum închirierea sau concesionarea, să se ia cu o majoritate de jumătate plus unu din numărul total al consilierilor locali, în locul a majorității de două treimi, cum este acum.
Asta a produs o stupoare în opoziție, care o acuză pe Viorica Dăncilă de faptul că o favorizează prin această decizie pe primarul Capitalei, Gabriela Firea. Edilul Bucureștiului a creat 20 de companii municipale fără să aibă acordul a două treimi din cadrul Consiliului General, care au fost însă declarate ilegale, după o plângere depusă de către consilierii generali ai USR. Așadar, OUG-ul privind Codul Administrativ ar aduce multe „beneficii” primarilor și aleșilor locali, de la primăria Bucureștiului până la cele mai mici administrații.