Avancronica meciurilor din Spania: Osasuna are mulţi accidentaţi!

Cu partidele Villarreal - Granada şi Malaga - Osasuna, care se joacă în această seară, pleacă la drum etapa a 8-a din Primera Division. La prima vedere în ambele echipele gazdă sunt favorite....
04.10.2013 | 18:50
Avancronica meciurilor din Spania Osasuna are multi accidentati
ADVERTISEMENT

Cu partidele Villarreal – Granada şi Malaga – Osasuna, care se joacă în această seară, pleacă la drum etapa a 8-a din Primera Division. La prima vedere în ambele echipele gazdă sunt favorite.

VILLARREAL – GRANADA

Villarreal, deşi abia a revenit după perioada petrecută în Segunda Division, a pornit bine şi abia în etapa a 7-a a pierdut pentru prima oară, la Sevilla, în faţa lui Betis. Cu 14 puncte ocupă locul 4. Granada are opt puncte şi este pe locul 12, obiectivul fiind acelaşi, evitarea retrogradării. Gazdele au două victorii şi egalul la doi cu Real Madrid în meciurile de acasă, dar, atenţie, Granada a pornit fantastic în calitate de echipă vizitatoare. E neînvinsă în cele trei jocuri, are două egaluri şi victorie la Pamplona, în faţa Osasunei, într-un meci de şase puncte din zona fierbinte.

ADVERTISEMENT

SUSPENDAŢI ŞI ACCIDENTAŢI

VILLARREAL îl are suspendat pe Marcelino, iar Farinos şi Jaime Costa sunt accidentaţi

GRANADA merge fără accidentaţii Benitez, Recio şi Piti

MALAGA – OSASUNA

Malaga a pierdut primele două runde, dar de atunci s-a redresat şi acum ocupă locul 10, cu nouă puncte. Bernd Schuster a pus ordine în jocul andaluzilor şi ar putea bifa alte trei în această seară. Osasuna e disperată, cu doar trei puncte din 21 posibile şi în plus de aceasta, demiterea antrenorului Mendilibar nu a avut efectul scontat. Dacă adăugăm şi faptul că are infirmieria plină pentru acest meci situaţia celor din Pamplona chiar nu este roză.

SUSPENDAŢI ŞI ACCIDENTAŢI

MALAGA îl are accidentat doar pe danezul Anderson

OSASUNA are suspendat pe Cejudo, dar sunt foarte mulţi KO fizic, Echaide, Raoul Loe, Miguel Flano, Torres şi Nino

ADVERTISEMENT