Fotbal intern

Previziune sumbră pentru Dinamo înaintea derby-ului cu FCSB: ”Se alege praful”

03.02.2021 | 16:20
Previziune sumbra pentru Dinamo inaintea derbyului cu FCSB Se alege praful
ADVERTISEMENT

Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a făcut o previziune sumbră pentru Dinamo înaintea derby-ului cu FCSB și crede că trupa lui Jerry Gane va retrograda dacă nu vor veni investitori puternici.

”Derby de România” se va disputa miercuri, de la ora 20:45, în etapa a 21-a din Liga 1, iar FANATIK îţi prezintă toate informaţiile despre episodul 180 al marelui meci.

ADVERTISEMENT

”Eternul derby” va reprezenta un test important pentru tehnicienii celor două rivale. Ionel Gane și Anton Petrea vor încerca să demonstreze că au puterea de a fi antrenori principali.

Înaintea meciului Dinamo – FCSB, Dumitru Dragomir face previziuni sumbre pentru ”câini”

”Dinamo se va mobiliza foarte tare, dar nu are valoare să bată FCSB. Poate întâmplător… E mare diferenţă din toate punctele de vedere. Şi economică, şi tot ce vreţi…”, a declarat fostul șef de la LPF pentru Look Sport.

ADVERTISEMENT

”Vor ieşi din prima divizie dacă nu se găseşte cineva să se asocieze cu suporterii şi să facă ceva serios. Trebuie acum, până în vară. Daca s-au rupt, se alege praful. Nu au echipă rea, au echipă de primele 6-8 locuri. Nu e echipă de retrogradat”, sunt previziunile lui Dragomir înaintea derby-ului Dinamo – FCSB.

În final, cel supranumit ”Oracolul din Bălcești s-a arătat surprins de suma foarte mare încasată de Gigi Becali din transferul lui Dennis Man la Parma: ”FCSB e la fel de puternică şi după plecarea lui Man. A fost o surpriză şi pentru mine suma de transfer în cazul lui”.

ADVERTISEMENT

Cornel Dinu a făcut pentru FANATIK analiza FCSB înainte de marele derby cu Dinamo. Fostul căpitan al “câinilor” a indicat faptul că liderul din România are probeleme când este atacată în zona centrală a defensivei.

Cele două rivale sunt despărţite de 20 de puncte în campionat, iar diferenţa este uriaşă la nivelul loturilor. FANATIK a analizat situaţia din ultimii zece ani, perioadă în care liderul din Liga 1 şi-a surclasat mereu rivala.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Dinamo s-a schimbat de la meciul tur cu FCSB, atât lotul “câinilor” cât și pe banca tehnică lucrurile stau diferit acum, impactul declinului financiar dovedindu-se a fi nimicitor la club în sezonul actual.


  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – FCSB: 8,25 este cota pentru „fără gol”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT