Prezenţă surprinzătoare în tribune la meciul de Champions League dintre PSG şi Tottenham. Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte al Franţei, condamnat chiar în ziua partidei la închisoare, a fost surprins pe stadionul Parc des Princes.
Fotografii l-au reperat rapid pe Nicolas Sarkozy, politicianul francez de 70 de ani, care, deşi a fost condamnat la închisoare, a decis să meargă la stadion pentru a vedea live duelul din etapa a 5 a din Champions League dintre PSG şi Tottenham.
De altfel, Nicolas Sarkozy este cunoscut ca un împătimit fan al fotbalului. El a fost adesea văzut pe stadioanele din Franţa, atât la meciurile jucate de PSG, cât şi la cele ale naţionalei „cocoşului galic”.
Pe 26 noiembrie 2025, instanţa supremă a Franţei, Cour de Cassation, a pronunţat o decizie definitivă în dosarul privind finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale din 2012. Judecătorii au respins ultimul apel depus de Nicolas Sarkozy, confirmând în totalitate condamnarea pronunţată anterior în „afacerea Bygmalion”.
Astfel, fostul preşedinte rămâne cu o pedeapsă de un an de închisoare, dintre care şase luni executabile, ce pot fi efectuate sub forma arestului la domiciliu supravegheat electronic.
Decizia închide definitiv căile de atac ale lui Sarkozy în acest dosar şi marchează un moment istoric, fiind pentru prima dată când un fost preşedinte francez primeşte o condamnare definitivă pentru finanţarea ilegală a propriei campanii electorale.
Nicolas Sarkozy a fost implicat în mai multe dosare penale extrem de mediatizate în Franţa, iar o parte dintre ele s-au finalizat cu condamnări definitive. Primul dosar major este cel privind finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale din 2012, când autorităţile au descoperit că bugetul legal fusese depăşit aproape dublu prin folosirea unor facturi false şi contracte care mascau cheltuieli reale.
Anterior, Sarkozy fusese deja condamnat în dosarul „Bismuth Azibert”, cunoscut drept dosarul ascultărilor, în care procurorii au demonstrat că fostul preşedinte a încercat, împreună cu avocatul său, să obţină informaţii confidenţiale de la un magistrat în schimbul promisiunii unei funcţii prestigioase.
În ansamblu, Nicolas Sarkozy rămâne primul fost preşedinte francez condamnat la închisoare cu executare în epoca modernă. Născut în 1955, la Paris, dintr-o familie cu rădăcini maghiare şi greco evreieşti, Sarkozy a urcat rapid în ierarhia politică, devenind primar al oraşului Neuilly sur Seine la doar 28 de ani.
Ulterior, a deţinut mai multe funcţii importante, printre care ministru de Interne şi ministru de Finanţe. Popularitatea sa a crescut constant până în 2007, când a câştigat preşedinţia Franţei.