Sport

Prezență inedită la FCSB – Petrolul! Fostul atacant străin de la Rapid, surprins pe Arena Națională

Cine este fostul atacant străin de la Rapid prezent pe Arena Națională la meciul FCSB - Petrolul Ploiești. A fost surprins de camerele de filmat în timpul transmisiei
Prezenta inedita la FCSB  Petrolul Fostul atacant strain de la Rapid surprins pe Arena Nationala
Prezență inedită în tribune la FCSB - Petrolul. Foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Meciul FCSB – Petrolul s-a jucat vineri seară pe Arena Națională în etapa a șasea din play-out-ul SuperLigii. Pe cel mai mare stadion al țării la această partidă s-a înregistrat și o prezență aparent neobișnuită. Un fost atacant străin de la Rapid, plecat din România de destul de mulți ani, a asistat la acest joc. El a fost surprins la un moment dat în startul meciului de către camerele de filmat.

Pierre Boya, fostul atacant camerunez de la Rapid, prezent pe Arena Națională la meciul FCSB – Petrolul

Este vorba despre Pierre Boya, în prezent în vârstă de 42 de ani, fost fotbalist camerunez, născut la Douala, cu 4 selecții și un gol pentru naționala țării sale de-a lungul timpului. În cariera sa a evoluat pentru echipe precum Partizan Belgrad, Grenoble, Lustenau sau Randers, dar și pentru Rapid, după cum s-a notat anterior.

ADVERTISEMENT

În Giulești, africanul a jucat în perioada iulie 2007 – ianuarie 2009. A venit de la Partizan pentru 300.000 de euro și a fost transferat la Grenoble în schimbul sumei de un milion de euro. În prezent, Boya se ocupă cu dezvoltarea unei academii de fotbal în Gambia. Din această postură a fost prezent pe Arena Națională la meciul FCSB – Petrolul, alături de câțiva colaboratori ai săi.

Astfel, este posibil ca în această perioadă să se lucreze la punerea la punct a unui parteneriat între această entitate și unul dintre cele două cluburi implicate în această partidă. Rămâne deci acum de văzut dacă urmează să fie făcut în viitorul apropiat un anunț oficial în acest sens. Conform gsp.ro, Pierre Boya a urmărit jocul alături de colaboratorii săi de la academia din Gambia, acolo unde există în prezent mai multe grupe de juniori la nivel de sub 21 de ani.

ADVERTISEMENT

În ciuda unui interviu în care spunea că nu vrea să mai audă de Rapid, Boya a vorbit foarte frumos despre giuleșteni și va participa la derby-ul cu Dinamo: „Este prima dată când vin în România de când am părăsit Rapid. Eram foarte curios de ce se întâmplă aici. Am venit pentru derby-ul cu Dinamo de duminică. Sunt foarte entuziasmat să vin la stadion și să văd un spectacol frumos. Am deschis o academie în Gambia acum doi ani și mi-ar plăcea să propun tinere talente echipelor din România. 

ADVERTISEMENT

Iubesc Rapidul. Am fost foarte fericit acolo și am avut un sezon foarte bun. Intenția mea nu a fost să plec, dar situația financiară m-a făcut s-o fac. Totuși, am fost trist pentru decizia pe care a trebuit s-o iau și că am plecat de la Rapid. Duminică, mă aștept ca Rapid să câștige derby-ul. Nu m-am uitat foarte mult la fotbalul românesc, așa că nu am un jucător preferat. Îl cunosc pe Epassy, pentru că este portarul naționalei Camerunului”, a transmis Pierre Boya pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Interviu Pierre Boya

Pierre Boya FCSB Petrolul Arena Națională
Pierre Boya, prezent pe Arena Națională la FCSB – Petrolul. Foto: Fanatik

 

Pierre Boya a plecat cu scandal de la Rapid

În perioada petrecută la Rapid, Pierre Boya a fost unul dintre favoriții fanilor giuleșteni. Atunci, el a marcat 8 goluri în 32 de meciuri. A fost adus la recomandarea lui Grigore Sichitiu, dar a plecat cu un oarecare scandal din Giulești, la momentul respectiv spunând că nu s-a simțit deloc bine la gruparea alb-vișinie, în special din cauza conducerii de la acea vreme:

„Nu vreau să mai aud de Rapid. Nu mi-a plăcut deloc perioada petrecută acolo. La Rapid sunt numai oameni răi, își bat joc de tine, te umilesc. Poate dacă se va schimba actuala conducere, mă voi întoarce. Dar, în condițiile actuale, niciodată! Dacă mai stăteam o săptămână la Rapid, o luam razna!”. 

ADVERTISEMENT